UN BILET LA CONCERTUL LUI ANDRE RIEU DE LA POLUL NORD COSTĂ 35.000 EURO

Violonistul şi dirijorul olandez Andre Rieu va susţine anul viitor un concert la Polul Nord. Fanii pot începe să economisească de acum banii pentru spectacol, fiindcă un bilet ar costa 35.000 euro, a anunţat miercuri Pierre Rieu, fiul muzicianului. Prin acest concert, Andre Rieu vrea să atragă atenţia asupra topirii calotei glaciare şi a schimbărilor climatice. Are această idee încă din 2009, însă acum proiectul a devenit mai concret. "Am aranjat tot ce ţinea de noi. Cea mai mare ameninţare pentru organizarea concertului sînt condiţiile climatice", a precizat Pierre Rieu. Evenimentul este programat pe 18 august 2014, încheie Belga.