Realitatea este de multe ori mai ciudată decît ficțiunea. Sunt momente cînd întoarcem pe toate părțile lucruri despre care aveam convingerea că sunt trucaje sau minciuni și ne dăm seama, surprinși, că avem de-a face cu ceva cît se poate de real.

Exemple de situații în care „viața bate filmul” există cu miile. Îți prezentăm în continuare cîteva lucruri care par incredibile, dar care sunt 100% adevărate.

Vacile omoară, anual, mai mulți oameni decît rechinii

Cuvinte precum „agresiv” sau „mortal” sunt folosite pentru a caracteriza tigrii, crocodilii sau rechinii, și nicidecum atunci cînd vorbim despre vaci. Cu toate acestea, statisticile arată că vacile ucid anual mai mulți oameni decît rechinii.

Rechinii ucid, în medie, 5 oameni în fiecare an, în timp ce vacile fac nu mai puțin de 22 de victime.

În mod surprinzător, în majoritatea cazurilor, vacile atacă intenționat și în grup. Atunci cînd atacă, animalele se adună în cerc, cu fața spre exterior, și își lasă capetele în jos în timp ce lovesc pămîntul cu copitele. Liderul grupului inițiază atacul, iar restul îl urmează. Cel mai adesea, vacile atacă oamenii care plimbă cîini și motocicliștii.

Există un loc pe Pămînt unde nu a plouat de două milioane de ani

Atunci cînd suntem întrebați care este cel mai arid loc de pe Pămînt, ne gîndim imediat la zone deșertice, precum Sahara sau Gobi. Dacă am răspunde așa, ne-am înșela amarnic. De fapt, că cel mai arid loc din lume se află în Antarctica. Zona, care se întinde pe o suprafață de 4.800 de kilometri pătrați, se numește Dry Valleys (Văile Seci) și își merită numele pe deplin.

În Dry Valleys n-a mai plouat de aproape 2 milioane de ani. Singurele surse de apă prezente în regiune sunt Lacul Bonney, care este acoperit în permanență de un strat de 3-5 metri de gheață, în apropierea căruia pot fi văzute cadavre mumificate de focă, și Lacul Vanda, cu o apă de trei ori mai sărată decît oceanul.

Deschizătoarele de conserve au fost inventate la 48 de ani după primele conserve

Conservele nu au existat pînă în secolul al XVIII-lea. În 1795, Împăratul francez Napoleon Bonaparte avea nevoie de o soluție pentru a păstra proaspătă hrana pentru trupele sale în timpul lungilor deplasări. Așadar, prin intermediul Societății de Stimulare a Industriei, pentru dezvoltarea metodelor de conservare a hranei, Napoleon a instituit un premiu de 12.000 de franci, care urma să fie acordat celui care va propune cea mai viabilă soluție.

Nicholas Appert a fost cel care a cîștigat premiul în 1810, propunînd încălzirea, fierberea și sigilarea mîncării în borcane de sticlă închise ermetic. În același an, Peter Durand a realizat prima conservă sub formă de cutie de metal.

Datorită combinației dintre procesul de sterilizare propus de Appert și cutia de metal propusă de Durand, hrana putea fi păstrată foarte bine timp îndelungat. Cu toate acestea, exista un inconvenient: conservele nu puteau fi deschise prea ușor, iar soldații foloseau dalta și ciocanul pentru a le desface. Chinul a durat pînă în 1858, cînd Ezra Warner a inventat și patentat primul deschizător de conserve.

Smartphone-ul are mai multe bacterii decît un WC

Vă amintiți cînd ați folosit ultima data telefonul? Probabil, în urmă cu cîteva minute. Am ajuns atît de dependenți de telefoane, încît le folosim aproape în orice moment. Testele au arătat că pe un smartphone obișnuit trăiesc mult mai multe bacterii decît pe suprafața unui colac de WC. Asta înseamnă că suntem în contact aproape permanent cu un obiect mai murdar decît un closet de baie. Numărul germenilor crește atuncă cînd folosim telefonul cu aceeași mînă cu care atingem mîncarea. Deloc surprinzător, numărul de bacterii crește chiar și mai mult atunci cînd luăm cu noi telefonul în baie.

Pentru a preveni dezvoltarea unor colonii de bacterii pe telefon, acesta trebuie șters periodic cu șervețele antibacteriene, în loc de haine sau alte materiale textile uscate obișnuite. De asemenea, dacă țineți telefonul aproape atunci cînd mîncați, așezați-l cu fața în jos și apoi scuturați-l, pentru a elimina eventualele resturi de mîncare depuse.

În 1965, un delfin s-a sinucis din dragoste pentru o femeie

Delfinul Peter a intrat prima dată în contact cu cercetătoarea Margaret Howe în 1965. Totul făcea parte dintr-un experiment al NASA, prin care Peter ar fi trebuit să învețe să comunice cu oamenii în limba engleză. Pentru acest experiment, Margaret și Peter au făcut totul împreună, la propriu: au mîncat, au dormit, s-au jucat și au făcut baie. La vremea respectivă, Peter avea șase ani și era pe cale să devină activ din punct de vedere sexual, cînd s-a îndrăgostit de dresoarea sa.

Lucrurile au degenerat atît de mult, încît Margaret a ajuns să îl masturbeze pe Peter, pentru ca delfinul să își mențină concentrarea și să execute comenzile primite. Cînd s-a terminat experimentul, Peter a fost trimis în Miami, departe de Margaret Howe. Cîteva săptămîni mai tîrziu, delfinul s-a sinucis prin autoînfometare.

Blana ursului polar este, de fapt, transparentă

Întrebați pe oricine ce culoare are blana ursului polar și răspunsul va veni prompt: „Este albă!”. Adevărul este, însă, că blana ursului polar nu e nicidecum albă, ci transparentă, iar pielea animalului este neagră.

Conform earthrangers.com, albul pe care îl percepem nu este altceva decît o iluzie optică, creată de faptul că urșii polari au blana în două straturi: unul superior, cu o lungime de 5-15 centimetri, și un strat inferior, cu păr mai scurt și mai des. Stratul superior este transparent și reflectă lumina soarelui, dînd impresia că blana ursului este albă.

Trenul a fost inventat înainte bicicletei

Primele mărturii despre un sistem de transport feroviar datează din 600 î.e.n., cînd căile de rulare din Diolkos erau folosite de grecii antici la transportul bărcilor prin Istmul Corint. Practic, vehiculele cu roți, trase de oameni sau cai, se deplasau pe niște rigole din calcar, acest sistem fiind folosit timp de peste 650 de ani. Pe de altă parte, chiar dacă Leonardo da Vinci a fost primul care și-a imaginat un vehicul pe două roți, istoria bicicletei începe cu adevărat abia în anul 1818, cînd germanul Karl Drais inventează o mașinărie ciudată, din lemn, cu două roți, denumită „Laufmachine”, sau „mașina pentru alergat”. Această bicicletă nu avea pedale, iar cel care o folosea trebuia să se împingă cu picioarele în sol pentru a se putea deplasa.