NATALIA GHERMAN A ROSTIT UN DISCURS LA REUNIUNEA DEDICATA PLANULUI DE ACTIUNI AL COE PRIVIND REFORMELE DEMOCRATICE IN R. MOLDOVA

Discursul Prim-ministrului interimar, Natalia Gherman, la deschiderea primei reuniuni a Comitetului Permanent pentru implementarea Planului de acţiuni al CoE privind susţinerea reformelor democratice în Republica Moldova pentru anii 2013-2016: 

”Onorată asistenţă, stimaţi colegi şi parteneri, 

Mă bucur să vă salut la prima reuniune a Comitetului Permanent pentru implementarea Planului de acţiuni al Consiliului Europei privind susţinerea reformelor democratice în Republica Moldova pentru anii 2013-2016. 

Ţin să aduc mulţumiri Consiliului Europei, care pe parcursul a 20 de ani, de cînd Republica Moldova a devenit stat membru, ne este aproape, în pofida tuturor circumstanţelor, şi ne susţine eforturile de transformare. De asemenea, pentru Programul actual apreciem înalt asistenţa Uniunii Europene, partenerilor bilaterali şi ONU. 

Asistenţa oferită de către Consiliul Europei este una importantă pentru noi. Credem că implementarea atît a Planului de acţiuni RM-CoE pentru anii 2013-2016, cît şi a noului Cadru de cooperare programatică Consiliul Europei – Uniunea Europeană (2015-2017) pentru ţările Parteneriatului Estic va fortifica şi mai mult sinergiile dintre cele două organizaţii şi va oferi impactul scontat al perspectivei europene pentru aceste ţări. 

Obiectivul central în relaţia cu Consiliul Europei rămîne, în continuare, încheierea monitorizării Republicii Moldova de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Acest deziderat reprezintă o forţă motrice pentru realizări, dar şi evaluări ale impedimentelor existente şi soluţiilor necesare pentru dezvoltarea ţării. Mai multe reforme lansate au fost implementate cu succes, iar efectele altora abia urmează a fi resimţite. 

La doar un an de implementare a proiectelor iniţiale în domeniile cheie (1. Buna guvernare, instituţiile democratice şi lupta împotriva corupţiei; 2. Reforma justiţiei, inclusiv reforma procuraturii; 3. Protecţia şi promovarea drepturilor omului; 4. Libertatea mass-media şi pluralismul; 5. Democraţia locală; 6. Măsurile de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului (CBMs)) ale Planului de acţiuni, astăzi, ne bucurăm să apreciem primele rezultate, precum:

- pregătirea alegerilor parlamentare şi locale, inclusiv formarea staff-ului electoral şi reprezentanţilor partidelor politice, instruirea judecătorilor în reglementarea disputelor electorale; 

- dezvoltarea capacităţilor de monitorizare ale Consiliului Coordonator al Audiovizualului;

- adoptarea Legii privind finanţarea partidelor politice şi campaniilor electorale;

- adoptarea pachetului de legi privind sistemul judiciar; statutul judecătorilor; selectarea şi evaluarea performanţelor judecătorilor; Institutul Naţional al Justiţiei;

- asistenţa în reformarea instituţiei avocatului poporului şi consolidarea capacităţilor Consiliului anti-discriminare;

- adoptarea de către Guvern a Legii privind reforma procuraturii;

- diseminarea bunelor practici în democraţia locală;

- măsurile de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului;

- dezvoltarea capacităţilor instituţionale şi funcţionale etc. 

Asistenţa Consiliului Europei are un impact pozitiv asupra consolidării capacităţilor instituţionale naţionale, un exemplu elocvent în acest sens fiind training-urile destinate Ministerului Afacerilor Interne privind asigurarea ordinii publice şi gestionarea mulţimilor în masă. 

Următoarele acţiuni se vor concentra asupra proiectelor în domeniile cheie pentru modernizarea Republicii Moldova, precum combaterea corupţiei şi spălării banilor, reforma procuraturii, agenda digitală consolidarea capacităţilor instituţionale etc. În acest sens, fac apel către toţi colegii de a ne mobiliza pentru valorificarea cadrului oferit de către Planul de acţiuni în termenii stabiliţi. 

Reuniunea Comitetului Permanent de astăzi este importantă nu doar din perspectiva trecerii în revistă a cadrului Planului de acţiuni, dar şi pentru efectuarea unui schimb de opinii asupra provocărilor şi lecţiilor învăţate, pentru abordarea viziunilor şi orientărilor de viitor. Este important să identificăm contribuţia fiecărui partener pentru a evita dublarea cu alte organizaţii şi donatori. Vă invit să fiţi critici şi constructivi. 

În încheiere, permiteţi-mi să exprim speranţa că, prin efortul nostru comun, pe baza experienţelor şi expertizei Dvs., să atingem obiectivele pe care ni le-am fixat”.