Ingrid Bergman, actrita si femeia marilor pasiuni

În 29 August 1915, se năştea la Stockholm Ingrid Bergman, cea care avea să devină idolul epocii de aur a cinematografului american. Avea să moară în 1982, tot în ziua de 29 August.

Clasamentul "Institutului American de Film" o declara, în 2007, a patra cea mai mare actriţă a tuturor timpurilor. Un singur film ar fi fost de ajuns pentru a-i stabili faima mondială: "Casablanca", realizat în 1942, distins cu Premiul Oscar şi considerat astăzi al treilea cel mai mare film american, după "Citizen Kane" şi "Naşul". În clasamentul filmelor de dragoste se află pe locul al doilea după "Pe aripile vîntului". Vorbind despre el, Ingrid Bergman mărturisea: "Am făcut atîtea filme pe care le consider mult mai importante, dar singurul despre care oamenii vor să vorbească este cel cu Bogart. Cred că acesta are o viaţă a lui. Există ceva mistic în ceea ce-l priveşte. S-ar părea că a împlinit o necesitate care exista înaintea lui."

Divinizată la Hollywood

Actriţa turnase deja cîteva filme în Suedia cînd producătorul David O. Selznik, cel căruia i se datorează şi "Pe aripile vîntului", a convins-o, în 1939, să accepte rolul principal din remake-ul american "Intermezzo". Filmul a consacrat-o în Suedia, iar cariera internaţională şi popularitatea au crescut de la un film la altul: "Casablanca", "Pentru cine bat clopotele", de Sam Wood, alături de Gary Cooper, "Lampa de gaz", care i-a adus primul "Oscar" pentru cea mai bună actriţă, "Jeanne d'Arc". A devenit starul cel mai iubit şi cel mai bine plătit.

A fost descrisă, la sosirea în Statele Unite, drept "un ilustru cadou făcut de Suedia Hollywood-ului". A jucat alături de cei mai mari actori hollywoodieni, sub îndrumarea unor realizatori faimoşi. A strălucit în "Familia Stoddard" de Gregory Ratoff, "Dr Jekyll and Mister Hyde" de Victor Fleming, roluri foarte diferite care i-au desăvîrşit calităţile actoriceşti.

Danny, fiul lui Selznick, îşi amintea primele impresii produse de sosirea ei la Hollywood: "Nu vorbea englezeşte, era prea înaltă, numele ei suna prea nemţeşte, iar sprîncenele ei erau prea subţiri". A fost însă acceptată repede, în pofida faptului că nu şi-a modificat nici look-ul, nici numele. David Selznick a avut înţelepciunea de a nu insista. Apogeul l-a atins cu trei filme de Alfred Hitchcock: "Casa doctorului Edwardes", "Notorious" şi "Sub semnul Capriconului".

În 1948, Ingrid Bergman era cel mai mare star feminin al Hollywood-ului. O înlocuise pe Greta Garbo. Era atît de iubită de public şi de regizori încît circula chiar o glumă: "Îţi imaginezi, aseară am văzut un film fără Ingrid Bergman!". Hitchcock era atît de îndrăgostit de ea încît, dorind s-o cucerească, a slăbit nu mai puţin de 50 de kilograme. În Times Square trona o statuie înaltă de 22 de metri care o prezenta în rolul Jeanne d'Arc din filmul omonim al lui Victor Fleming. Jucase deja în "Clopotele din Saint Mary" şi obţinuse pentru rolul Sorei Benedictine o nominalizare la Oscar. Era divinizată.

Dar într-o zi a văzut filmul "Roma oraş deschis", care a captivat-o, ca şi, ceva mai tîrziu, "Paisa". I-a scris atunci părintelui neorealismului italian, Roberto Rossellini, o scrisoare plină de umor: "Dacă aveţi nevoie de o actriţă suedeză care vorbeşte foarte bine engleza, care n-a uitat germana, care nu se descurcă foarte bine în franceză şi care nu cunoaşte decît două cuvinte în italiană - ti amo -, sunt gata să vin să fac un film cu dumneavoastră". Regizorul i-a răspuns printr-o telegramă: "Am primit scrisoarea dumneavoastră chiar de ziua mea. Este cel mai preţios cadou. Chiar visez să fac un film cu dumneavoastră".

Era începutul unui scandal care a cuprins Hollywood-ul, Biserica Romei şi Senatul american.

Schimbul epistolar avea să răstoarne vieţile celor doi. Şi Ingrid Bergman, şi Rossellini erau căsătoriţi. Soţul ei era un medic stomatolog, Peter Lindstrom, cu care avea o fiică, Pia. Rossellini ducea o viaţă agitată, cu numeroase aventuri amoroase şi o soţie legitimă.
Într-o seară, a aceluiaşi an, celebra actriţă italiană Anna Magnani i-a aruncat în cap lui Rossellini o farfurie cu spaghete, în elegantul Albergo Luna Convento din Amalfi. Motivul - regizorul, care îi era amant, primise în timpul mesei o telegramă de la Ingrid Bergman. Într-o zi, Rossellini i-a pus Annei Magnani că iese să plimbe cîinele. L-a lăsat în grija portarului, s-a urcat în avion şi a plecat la New York.

Soţi şi Oscaruri

Toate acestea au prefaţat pelicula "Stromboli". Ingrid Bergman şi-a părăsit soţul şi fiica pentru a trăi la Roma marea pasiune a vieţii ei. Hollywood-ul n-avea s-o ierte decît după mulţi ani. Lansat la New York, într-o versiune măcelărită de producători, "Stromboli" are parte de o critică nemiloasă: "Incredibil de slab, nearticulat, plat, banal de te-apucă groaza", scria "New York Times". Actriţa va juca în alte patru creaţii ale lui Rossellini, care au marcat o etapă decisivă în cariera lui: "Europa 51", "Călătorie în Italia", "Teama", "Jeanne pe rug".

Dar în apartamentul lor de 10 camere, Ingrid Bergman se plictisea. N-avea firea unei stăpîne a casei. Cota ei de box-office era în declin. Autorităţile religioase o voiau în Iad, un senator american o numise "încarnarea diavolului". Rossellini, numit de public "Commendatore", conducea un Rolls şi un Ferrari şi poseda o adevărată artă de a scăpa de creditori. Ingrid Bergman voia să divorţeze, dar soţul ei nu a fost de acord imediat. "Dacă te vei căsători, să nu iei o actriţă, pentru că ele rămîn actriţe şi în pat", i-a spus el unui prieten. În sfîrşit, în Mai 1950, Ingrid Bergman se căsătoreşte cu Roberto Rossellini. În anul următor se nasc cele două fiice gemene, Isabella, care va deveni actriţă, la rîndul ei, şi Isotta, viitor profesor universitar. Cei doi aveau deja un fiu.

Pelicula "Călătorie în Italia", în care îl are ca partener pe George Sanders, un film cu puternice accente autobiografice, este o capodoperă, dar convieţuirea cu regizorul devine imposibilă din cauza geloziei lui. Nu îi permite să lucreze cu alţi regizori, deşi atît Fellini, cît şi Zeffirelli şi Visconti îi propuneau roluri. Îl detesta în asemenea măsură pe Howard Hughes încît i-a interzis să zboare cu avioanele companiei TWA care îi aparţinea magnatului. Acceptă totuşi decizia ei de a filma cu Jean Renoir la "Elena şi bărbaţii", în 1956. Următorul film al lui Ingrid Bergman va fi "Anastasia", în regia lui Anatole Litvak, realizat la Londra, care i-a adus un al doilea Oscar. Ingrid îi cere de două ori lui Rossellini să divorţeze. În sfîrşit acesta acceptă, afirmînd că s-a săturat să fie Domnul Bergman. E drept, în momentul acela, Ingrid Bergman avea o idilă cu regizorul Lars Schmidt, care va deveni al treilea soţ al ei.

Al doilea "Oscar" a fost cumva ca o iertare din partea Americii pentru escapada italiană. Cel de-al treilea şi ultimul din carieră i-a fost acordat pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, pentru pelicula "Crima din Orient Express", în 1975. Doi ani mai tîrziu a fost Charlotte, pianista virtuoză şi mama denaturată din "Sonată de toamnă" de Ingmar Bergman, considerat unul dintre cele mai bune din cariera ei. Ingrid Bergman este de altfel singura actriţă cu trei premii "Oscar", fiind depăşită la acest capitol doar de Katharine Hepburn, care a obţinut patru trofee, toate pentru roluri principale.

O medalie pentru dragoste

Imaginea austeră a actriţei contrasta cu libertatea moravurilor. Avusese întotdeauna amanţi, dar pînă la Rossellini relaţiile ei fuseseră discrete şi presa nu reuşise să afle nimic. În 1943, Ingrid Bergman a jucat în "Pentru cine sună clopotele", alături de Gary Cooper. În timpul filmărilor au avut o scurtă poveste de dragoste. Dacă s-ar conferi medalii pentru îndrăgostite, scria jurnalistul francez Eric Neuhoff, "Ingrid Bergman ar merita una specială". Victor Fleming şi-a ruinat sănătatea pentru ea. Hemingway o considera prietena lui.

Cea mai serioasă dintre aceste iubiri fusese cu fotoreporterul Robert Capa, care a debarcat la Omaha Beach cu trupele aliate. O intrigă romantică ce începuse la Ritz în 1945, cînd actriţa a descoperit, prins pe uşa ei, un bilet căruia nimeni nu i-ar fi putut rezista. "Subiect: dineu. Se referă la: Miss Ingrid Bergman. 1. Este vorba de un efort comunitar. Comunitatea îi cuprinde pe Bob Capa şi Irwin Shaw (scriitor ce avea să devină celebru). 2. Proiectasem să vă trimitem flori odată cu acest bilet prin care vă invităm la cină, dar după mai multe consultări ne-am dat seama că era posibil să vă oferim fie flori, fie cina, dar nu pe amîndouă. Am pus chestiunea la vot şi cina a avut un scor cea mai mare. 3. S-a sugerat că, dacă nu vă interesează cina, am putea trimite flori. Dar nu s-a luat încă nici o decizie în acest sens. 4. În afara florilor, avem o mulţime de calităţi îndoielnice. 5. Dacă le-am scrie acum, n-ar mai rămîne nimic pentru conversaţie, pentru că în materie de farmec resursele noastre sunt limitate. 6. Trecem să vă luăm la 6.15. 7. Noi nu dormim. Semnat. Neliniştiţii."

Cei trei au petrecut întreaga noapte la "Fouquet" şi la "Maxim". Relaţia ei cu Bob Capa a durat, cu întreruperi, mai mulţi ani. A rămas o fotografie a lui Ingrid Bergman în baie, la Berlin, făcută de fotograful care-şi gravase în interiorul căştii "Proprietatea lui Robert Capa, fotograf şi amant" şi care avea să calce pe o mină în Indochina, în 1954.

În ziua în care împlinea 67 de ani, actriţa s-a stins la Londra. A primit postum un "Premiu Emmy pentru cea mai bună actriţă" în serialul TV "O femeie numită Golda", care retrasa viaţa prim-ministrului israelian Golda Meir, pe care l-a realizat fiind deja bolnavă.

La comemorarea unui an de la moartea ei, mai mulţi prieteni au venit la "Festivalul de Film" de la Veneţia pentru a o omagia. Printre ei, Gregory Peck, Audrey Hepburn, Charlton Heston, Walter Matthau, Roger Moore, Olivia de Havilland, Claudette Colbert şi prinţul Albert de Monaco.

Actriţa are o stea pe "Hollywood Walk of Fame", a fost aleasă de Andy Warhol pentru celebrele sale serigrafii din 1983, a fost pentru puţin timp soacra lui Martin Scorsese, care s-a căsătorit cu Isabella Rossellini.

După filmul "Stromboli", Woody Guthrie a scris textul unui cîntec în onoarea ei, a cărui muzică a fost compusă de Billy Bragg. O varietate de trandafiri îi poartă numele.

În 2005, Florence Mauro a realizat documentarul "Rossellini-Bergman, l'amour du cinema", în care apăreau Roberto Rossellini, Ingmar Bergman, Isotta Rossellini, Renzo Rossellini, Fiorella Mariani şi Părintele Fantuzzi, fiecare în propriul rol.

Despre cei doi titani ai cinematografului, Ingrid Bergman şi Roberto Rossellini, fiica lor, Isabella Rosselini, mărturisea într-un interviu: "Părinţii mei erau străluciţi. Ei m-au învăţat curiozitatea. Tata avea întotdeauna o mare sete de a afla, de a descoperi, de a înţelege. El m-a învăţat că sursa fericirii ar putea fi curiozitatea".

Un documentar de Victoria Anghelescu pentru Cotidianul.ro

 

 

Socialmai mult
17.10.17 - 16:58
17.10.17 - 16:56
17.10.17 - 11:29
17.10.17 - 10:41
16.10.17 - 17:29
16.10.17 - 17:19
16.10.17 - 17:15
16.10.17 - 17:04
16.10.17 - 15:44
16.10.17 - 13:55
16.10.17 - 12:09
15.10.17 - 11:25
14.10.17 - 11:08
13.10.17 - 17:45
13.10.17 - 13:35
13.10.17 - 12:07
13.10.17 - 11:30
13.10.17 - 11:25
12.10.17 - 16:54
12.10.17 - 16:52