Titanul de pe „Titanic”

Autor: Mihai Conţiu

Practic, nu credem că există vreo ţară de pe întreg Mapamondul în care, la nivelul populaţiei relativ informate, să nu se cunoască tragedia scufundării vasului transatlantic „Titanic”. Acesta a fost cea mai mare navă maritimă din lume cînd a plecat în călătoria sa inaugurală din Southampton, Anglia, cu destinaţia New York, pe 10 Aprilie 1912. La trei zile de la plecare, la ora 23:40, pe data de 14 Aprilie 1912, s-a ciocnit cu un aisberg şi s-a scufundat la ora 2:20 în dimineaţa următoare. Atunci şi-au pierdut viaţa 1514 persoane din cele 2224 îmbarcate, în una din cele mai tragice dezastre maritime pe timp de pace din istorie.

De atunci şi pînă în zilele noastre, s-au scris cărţi greu de enumerat despre această cumplită tragedie, au fost turnate filme celebre, ultimul fiind ultra-premiatul „Titanic” la Hollywood, cu Leonardo DiCaprio în rolul principal. O tragedie de astfel de proporţii incită şi inspiră creatorilor nenumărate scenarii dramatice. Toate credibile, iar asta pentru că au existat supravieţuitori, dar şi ipotetice!

Cu toate acestea, mirarea-mi este accentuată de faptul că au existat mărturii certe ale supravieţuitorilor despre un erou fantastic, dar care nu a făcut obiectul vreunei ecranizări sau scrieri de răsunet internaţional.

Este vorba despre dirijorul şi violonistul Wallace Hartley, despre care s-a spus că a cîntat melodia „Nearer my God to thee” (Mai aproape de Tine, Doamne) alături de orchestră pînă în momentul scufundării „Titanicului”. Cutremurător de pilduitor! Sublimarea propriei sale sublimări!

Imaginaţi-vă că Hartley ştia că poate muri sau se poate salva încercînd să prindă un loc într-o barcă de salvare! Ce a preferat el cu adevărat? Moartea sau apoteoza destinului său? Este absurd să mă întreb astfel, iar asta deoarece cred că Hartley nu „a ales” ceva anume, ci a acţionat şi în virtutea propriilor instincte nobile, greu de imaginat şi însuşit de consumatorii de internet din zilele noastre!

 In vulgo, Hartley a fost un subiect contractual extrem de serios – a fost angajat să dirijeze şi să interpreteze şi el a cîntat pînă la capătul vieţii, nu şi al contractului! De facto, Hartley este şi ar trebui să fie un erou şi un model universal pe care se pare că nu avem capacitatea sau curajul de a ni-l asuma. Cîţi dintre noi am avea curajul să-i urmăm exemplul dacă, prin absurd, ne-am afla într-o situaţie similară?

Erau alte timpuri, alte vremuri, în care romantismul, cavalerismul, idealismul şi credinţa în divinitate erau indispensabile personalităţii umane relativ elevate.

Hartley este un „erou la vedere” ne-eroizat! De ce oare? Ascultaţi, vă rog, „Nearer my God to thee”, iar mai apoi spuneţi-mi dacă ne putem uni lacrimile în faţa acestei pilde supreme! Îmi daţi voie, măcar pentru o secundă, să-l pun pe Hartley alături de exemplul christic?