Cel mai bine păzit muzeu din Marea Britanie a fost umilit în anul 1961 de un fost șofer de autobuz pensionat, care era pur și simplu furios din cauza taxelor guvernamentale. În timp ce experții în securitate se așteptau la atacuri din partea unor sindicate internaționale de crimă organizată sau a unor miliardari excentrici, Kempton Bunton a intrat pe fereastra lăsată deschisă la o toaletă a Galeriei Naționale din Londra și a ieșit pe ușa din față ducînd sub braț o capodoperă a picturii mondiale evaluată la o avere absolut colosală.

Tabloul furat, un portret celebru al Ducelui de Wellington pictat de artistul Francisco Goya, fusese proaspăt achiziționat de Guvernul britanic pentru a împiedica vînzarea lui peste hotare. Bunton, un bărbat simplu care abia își plătea facturile lunare, a fost scandalizat de faptul că statul a cheltuit o sumă uriașă pe o simplă bucată de pînză, în timp ce obliga cetățenii în vîrstă și săraci să plătească o taxă anuală obligatorie doar pentru a avea dreptul să privească la televizor în propriile case. Revoltat de această nedreptate socială acută, a decis să ia ostatică comoara națională.

Execuția planului a scos la iveală vulnerabilitatea absurdă a forțelor de pază din acea perioadă. Studiind rutina gărzilor de noapte, el s-a strecurat la primele ore ale dimineții, a luat pictura de pe perete, a înlăturat rama grea de lemn și a dispărut în ceață fără să lase în urmă vreo amprentă sau vreun indiciu clar. A doua zi, Poliția londoneză și presa au intrat în alertă maximă, lansînd teorii extrem de elaborate despre o echipă de comando formată din hoți de artă profesioniști, fără să bănuiască o singură secundă că autorul era un om de rînd care abia se putea strecura pe acel geam.

Timp de patru ani, capodopera de importanță mondială a stat ascunsă în spatele unui panou fals din dulapul unei locuințe sociale modeste din Nordul Angliei. În tot acest interval, hoțul a trimis scrisori anonime pline de umor către ziare și către autorități, cerînd o răscumpărare foarte clară: dorea ca banii să fie folosiți exclusiv pentru a înființa un fond de caritate care să acopere plata licențelor TV pentru pensionarii săraci. Nu a cerut absolut nici o recompensă financiară pentru uzul său personal, transformînd un furt de proporții istorice într-o formă inedită și tensionată de protest civic.

Realizînd în cele din urmă că autoritățile nu vor ceda în fața șantajului său și nu vor plăti răscumpărarea socială, Bunton s-a hotărît, în anul 1965, să returneze tabloul intact. A lăsat pachetul la biroul de bagaje dintr-o gară aglomerată și la scurt timp s-a predat voluntar la Poliție.

La procesul care a urmat, avocatul său a folosit o portiță legală genială, argumentînd că pensionarul nu a intenționat niciodată să priveze permanent galeria de acea operă, motiv pentru care Juriul nu l-a putut condamna pentru furtul picturii în sine. A primit doar cîteva luni de închisoare pentru furtul ramei de lemn, care fusese aruncată și nu a mai fost recuperată niciodată, lăsînd în urmă o legendă care a pus într-o situație extrem de stînjenitoare întregul sistem de securitate britanic. (Sursa: Site-ul Știai asta?)