Unioniştii româno-moldoveni, agenţi lichidatori ai integrităţii teritoriale a României de astăzi

Autor: Mihai CONŢIU

În cele ce urmează şi vor mai urma, în alte viitoare articole, iubite cititorule, voi fi slobod la gură atunci cînd este vorba despre ticăloşi, manipulatori, falşi pro-români basarabeni şi români mincinoşi care şi-au găsit ca singur „ideal” în viaţă unirea RM cu România, asta în loc să-şi vadă de nevoile fireşti ale muierilor şi copiilor lor. Experienţa şi dramul de cultură pe care le am nu-mi permit să mor cu minciuna pe buze sau, mai bine zis, îndărătul buzelor.

În Decembrie 1989, în România nu a avut loc o Revoluţie, ci o lovitură de stat controlată de către forţele politice şi securiste româneşti de orientare pro-rusă. În RM, între anii 1989 şi 1991, anul obţinerii independenţe de stat faţă de fosta URSS, la fel ca şi în România, nu a fost vorba despre vreo Revoluţie. Revoluţia este doar în minţile criminale şi sadice ale unor nemernici de manipulatori ai moldovenilor. Atunci, în 1991, Moscova a acordat independenţă RM într-un mod specific şi oarecum legitim, adică normal în viziunile unei Rusii de care Mapamondul nu poate să nu ţină seamă atunci cînd îşi revendică sferele de influenţă geostrategică. Moscova a avut încredere în independenţa RM deoarece a predat inventarul acestui tînăr stat unor oameni de încredere, aşa cum sînt ex-preşedinţii Mircea Snegur şi Petru Lucinschi, precum şi elita intelectuală de atunci, care a sărit dintr-o căruţă de privilegii în alta, de data aceasta cu numere de înmatriculare în România.

Care revoluţii?

Oameni buni, o Revoluţie înseamnă schimbarea din temelii a unui sistem, a unei orînduiri sociale cu alta, acţiune care presupune înlăturarea din toate structurile de comandă ale vechiului sistem a tuturor responsabililor şi înlocuirea lor cu vlagă tînără, cu oameni necompromişi, vizionari. În România şi RM, însă, după 1989, la Putere au venit sau au rămas aceeaşi vechi nomenclaturişti de provenienţă comunisto-sovietică. Din acest motiv, adică din pricină că nu a fost vorba de o Revoluţie autentică, România lui Ion Iliescu şi-a încetinit şi compromis incalculabil dezvoltarea democratică, civilizată, cu aproape un sfert de secol.

Noi, românii nativi, avînd ucigătoare complexe generate de dictatura comunistă şi „tinereţe proaspătă” a unei existenţe statale, crezînd că astfel vom păşi, peste rînd, în Europa civilizată, ne-am vîndut străinilor tot ce aveam mai de preţ în ţară, în schimbul aderării la UE şi NATO. Nu zic că e rău, dar am făcut-o fără cap, din cauza progeniturilor politice neocomuniste care ne-au călărit. Încă nu avem decenţa să recunoaştem că sîntem un fel de preş de la intrarea UE, că statele civilizate ale Europei, indiferent de cîte minţi strălucitoare româneşti lucrează pentru prosperitatea lor, consideră că România este o pecingine statală care exportă europenilor cei mai mulţi ţigani cerşetori, hoţi şi violatori.

Ne plîngem mioritic la fel ca cei mai lamentabili blegi pentru că nu avem curajul să recunoaştem că avem nevoie de medicamente scumpe spre a ne trata puroiul care zace în noi. Cu toate aceste sechele, sîntem mîndri că sîntem români şi, vitejeşte, ca să nu ni se vadă bubele, ne-am constituit cîteva batalioane de „români verzi” a căror singură „ocupaţie profesională” (ei le spun idealul reîntregirii neamului!) este „revenirea RM la Patria Mumă România”. Era firesc ca, după Decembrie 1989, eu, autorul acestor rînduri, să fac parte dintr-o generaţie ratată, adică incapabilă de a se adapta civilizaţiei democratice de tip european, numai că lucrurile au luat-o taman pe dos. În consecinţă, constat că, începînd cu 1989, în România şi RM, asist deja la naşterea a unei a doua generaţie de tineri rătăcită în false iluzii, idealuri. E drept că este vorba de contingente deloc majoritare, dar, totuşi, sînt aproape două generaţii hrănite cu minciuni.

Care români basarabeni?

Securitatea de tip ceauşist şi naţionalistă din România şi-a recrutat în RM cîteva batalioane de aşa-zişi unionişti basarabeni, pe care le hrănesc cu o istorie românească la fel de romanţată cît era pe vremea dictaturii comuniste a lui Nicolae Ceauşescu. Dar cu ce fel de unionişti basarabeni a plecat la drum România spre a româniza RM? Cu aceleaşi figuri neocomuniste de tip sovietic, după chipul şi asemănarea bolşevicilor frustraţi din anturajul ex-preşedintelui român criminal Ion Iliescu! De aceea spun că în RM, după anii 1989-1991, nu a avut loc o Revoluţie, ci o restauraţie de tip neocomunist sovietic.

Fireşte că scriu aceste rînduri din cauză că îmi iubesc ţara natală, România, pentru care m-aş sacrifica fără zăbavă, numai că este vorba despre România de acum, nu cea din minţile înfierbîntate ale aşa-zişilor adepţi ai unirii cu RM. Fiind şi cetăţean al RM, respect această ţară aşa cum este ea acum, cu actuala ei Constituţie şi cu statutul legal internaţional pe care îl are. RM, teritorial, nu poate face parte din România tocmai de aceea că nu aş admite niciodată ca, de dragul unor exaltaţi de unionişti români, să pierdem Transilvania în schimbul unor grupuri parlamentare la Bucureşti formate din găgăuzi, etnici bulgari şi ruşi, toţi fideli Maicii Rusii. Ungaria revizionistă asta şi aşteaptă, iar un referendum „democratic” în Transilvania pe tema dezlipirii de România sau a autonomizării ţinutului secuiesc şi a Mureşului poate oferi oricînd surprize dintre cele mai dureroase.

Revenind la partenerii basarabeni ai unioniştilor români, se impun cîteva particularizări. După 1991, aproape toată elita intelectuală din RM, cea favorabilă unirii cu România, a fost şi este încă formată din personalităţii privilegiate ale fostului regim sovietic. Faptul că au dobîndit dreptul de a utiliza oficial grafia latină şi limba moldovenească „i-a legitimat” să se autodeclare revoluţionari, lideri ai mişcării de redeşteptare naţională sau cu dracul le-o mai place lor s-o numească!

De peste 25 de ani, timp în care cam toţi au îmbătrînit binişor, ei tot luptă pentru unirea cu Patria mamă România. Cei mai mulţi au parvenit din rîndul scriitorilor. Anume regimul sovietic i-a scos din casele lor de la ţară, i-au şcolarizat, i-au stimula să devină scriitori, i-au popularizat, le-au dat case şi vile de creaţie şi tot aşa. Dar ce fel de unionişti pot fi ei dacă pînă mai ieri se erotizau ideologic cu Lenin?

Este suficient ca să-i amintim pe Ion Hadîrcă, care a fost un privilegiat al regimului sovietic, pe poetul Valeriu Matei, care, nefiind membru al Uniunii Scriitorilor a RSS Moldovenească, răspundea, pe linie sindicală, de această Uniune tocmai de la Moscova, o Moscovă generoasă care i-a pus la dispoziţie un apartament pe care l-a schimbat cu un altul de lux de la Chişinău. Valeriu Matei, în paranteză fie spus, are meritul unei memorii şi unei inteligenţe remarcabile, dar de ce nu s-a mulţumit cu acestea şi s-a transformat în român de ocazie? Tot nişte privilegiaţi ai regimului sovietic au fost şi „unioniştii” Nicolae Dabija şi regretatul Grigore Vieru. Acesta din urmă, nu l-a iertat pînă la moarte pe poetul Anatol Ciocanu deoarece, într-un interviu pentru o revistă literară din Argentina sau Brazilie (nu-mi mai amintesc bine!) a declarat că, la fel ca şi el, şi Vieru a fost un răsfăţat al regimului sovietic.

Să fiu bine înţeles: aici nu fac nici un atac la persoană, ci doar consemnez fapte şi realităţi de netăgăduit! Aşa cum nu-l pot ierta pe criminalul Ion Iliescu, la fel nu pot admite, în ruptul capului, că astfel de oameni pot fi români sinceri. Nu poţi să fiu un uliu prădător pe vremea URSS, iar peste noapte să pretinzi că eşti porumbelul păcii! Oricît de mult aş contraria-o pe doamna Vitalia Pavlicenco, am tot dreptul să nu o cred atunci cînd răcneşte pe toate drumurile că este româncă şi că RM trebuie să se unească urgent cu România. De ce nu a făcut acest lucru pînă în 1989, cînd parcă nu a fost deloc prigonită de generosul regim sovietic?

Îmi vine să-i întreb: ce-aţi făcut voi bun pentru ţara voastră, RM, ca s-o faceţi atît de atractivă pentru România ca să-şi dorească să şi-o alipească? Deşi cam toţi prosperă bine în plan personal, căci unionismul nu-i o muncă voluntară, vor unirea RM cu România deoarece moldovenii mor de foame din cauza sărăciei. Dar nu ei sînt cei care, deopotrivă cu politicienii, au contribuit la înfometarea acestei ţării? Ei ştiu prea bine că anumite forţe obscure din Rusia jubilează mereu atunci cînd unioniştii români şi moldoveni vor unirea celor două ţări. Slujesc României? Nicidecum! Prin acţiunile lor nu fac nimic altceva decît să atenteze la integritatea teritorială a României mele de astăzi.

Cîtă neruşinare!

Ticăloşia unionismului constă în aceea că liderii acestui curent ştiu prea bine că un stat moldovenesc puternic şi dezvoltat şi cu o Românie aşa cum este ea acum ar avea altă pondere în context european. Aici mă refer la acea frăţie statală benefică ambelor ţări. Tocmai împotriva acestei „primejdii” luptă unioniştii moldo-români! Această ticăloşie este cu atît mai evidentă cu cît s-a constata clar că nici acum, după trecerea a unui sfert de veac, s-a constata clar că RM nu poate fi românizată, nici cu forţa, nici voluntar. Ca o moară stricată, aceleaşi elite intelectuale şi politice din 1991 promit şi acum moldovenilor unirea cu România aşa cum o făceau atunci. Cîtă neruşinare! Păi dacă nu au făcut-o atunci, cum or s-o facă acum? Cu ajutorul hibrizilor civici manipulabili din Acţiunea 2012, Tinerii Moldovei şi cîţi or mai fi? Îmi este milă de destinele ratate ale activiştilor nevinovaţi din aceste organizaţii, dar am tot dreptul să fiu nemilos cu şefii lor care-i manipulează în deplină cunoştinţă de cauză!

Reţineţi că manifestările lor unioniste sînt extrem de costisitoare, căci nimeni nu investeşte bani proprii în transport, cazare, steaguri, chirii pentru sedii şi multe altele! Este şi asta o afacere de tip VIP Magazin, care nu se adresează capetelor gînditoare, intelectualilor respectabili, ci doar mulţimii de nuntaşi şi cumetri. Din nefericire pentru acest popor, la fel ca şi în România, minţile luminate sînt în minoritate şi nu pot face nimic. În toată această demenţă distructivă, criminală, cum să nu-ţi vină să pui mîna pe bici atunci cînd tocmai aceşti falşi unionişti mă acuză pe mine, român patriot şi credincios ţării mele natale, că sînt antiromân doar pentru că le demasc ticăloşiile şi, în plus, respect Constituţia RM ca cetăţean şi al acestei ţări. Ca o paranteză, în acest context, amintesc bîlbîiala civică şi identitară în care s-a pomenit ex-preşedintele român Traian Băsescu. Primind cetăţenia moldovenească de la preşedintele Nicolae Timofti, are o dilemă – nu ştie dacă va decide să depună jurămînt de credinţă faţă de RM! Cred că vă amintiţi că, într-un alt articol anterior, vorbeam despre această capcană în care Băsescu a intrat singur!

Oricît de mult ar dori să trimită în ridicol statalitatea RM promovată permanent de Vladimir Voronin şi de Igor Dodon, în ultimii ani, România conştientă ar trebui să înţeleagă acesta ar fi trebuit să fie datoria ei, dar vom mai reveni la acest subiect pentru că deja m-am lungit prea mult!