La început, povestea lui Juan Pujol García nu anunța nimic spectaculos. Eșuase la internat. Eșuase la o fermă de pui. Eșuase într-o afacere cu cinematograf. În timpul Războiului Civil Spaniol, dezertase din ambele tabere fără să tragă un singur foc. Nu avea pregătire militară. Nu avea relații. Nu avea reputație. Atunci cînd a intrat în Ambasada Britanică din Madrid și s-a oferit să spioneze împotriva lui Hitler, britanicii l-au privit ca pe un amator și l-au dat afară rîzînd. A încercat din nou la Lisabona. Respins.A treia oară. Tot nu. Atunci a luat decizia care i-a schimbat destinul.

Dacă britanicii nu îl voiau, urma să-i convingă pe germani. Pujol și-a falsificat documente și și-a construit identitatea unui oficial spaniol fanatic pro-nazist. Cu această mască, a intrat în contact cu serviciul secret militar german, Abwehr. A fost primit imediat. Germanii i-au dat aproximativ 600 de lire sterline (echivalentul a circa 42.000 de dolari astăzi), i-au predat noțiuni de bază de spionaj, i-au atribuit numele de cod „Arabel” și l-au trimis la Londra să construiască o rețea. Exista însă o problemă majoră. Juan nu a ajuns niciodată la Londra. Nici măcar nu vorbea engleză. În loc să plece în Marea Britanie, s-a cazat într-un hotel modest din Lisabona, Portugalia.

A cumpărat un ghid turistic al Marii Britanii, un mers al trenurilor, cîteva reviste și o hartă. Din acea cameră mică, a început să construiască una dintre cele mai elaborate operațiuni de dezinformare din istoria militară. A inventat 27 de agenți fictivi.
Fiecare avea biografie completă, personalitate și locație credibilă în Regatul Unit. A descris puburi copiate din ghiduri. A raportat mișcări de trupe din jurnale de știri. A trimis buletine meteo. Ce să mai... a furnizat „informații militare”. Totul era inventat.
Nu toate rapoartele erau perfecte. La un moment dat, le-a spus germanilor că scoțienii „ar face orice pentru un litru de vin”, o gafă, pentru că băutura tradițională scoțiană este whisky. A încurcat monede. A greșit unități de măsură. De fiecare dată cînd Berlinul ridica semne de întrebare, Juan dădea vina pe unul dintre informatorii lui imaginari. Surprinzător, germanii au crezut.

În anul 1942, serviciile secrete britanice au observat ceva care nu era la locul lui. Germania primea constant informații din „Londra”, dar nu exista nici un agent identificabil. Au urmărit firul. L-au găsit pe Juan, tot în camera lui de hotel din Lisabona, conducînd o rețea fictivă doar cu imaginația. De data aceasta, britanicii nu au mai rîs de el. L-au recrutat imediat. I-au dat numele de cod „Garbo”, inspirat de actrița Greta Garbo, pentru că îl considerau „cel mai mare actor din lume”. A fost adus la Londra și pus să lucreze cu ofițerul de informații Tomás Harris.

Dintr-o casă discretă din suburbii, Pujol și Harris au trimis 315 rapoarte către contactele germane din Lisabona. Fiecare avea, în medie, aproximativ 2.000 de cuvinte. Conținutul era un amestec calculat: ficțiune completă; informații reale fără valoare militară; informații importante trimise intenționat prea tîrziu. Cînd unul dintre agenții fictivi din Liverpool „a tăcut”, Pujol a anunțat că murise. A publicat chiar și un necrolog fals în presa britanică. Germanii au fost convinși de realitatea paralelă a lui Pujol. Atît de convinși încît i-au trimis pensie văduvei agentului… care nu exista. În total, Germania i-a plătit aproximativ 340.000 de dolari în timpul războiului (aproape 6 milioane în banii de azi) pentru o rețea imaginară.

Momentul decisiv a venit înaintea debarcării aliate din 6 Iunie 1944, Ziua Z (debarcarea din Normandia). În lunile premergătoare, Pujol a transmis peste 500 de mesaje menite să convingă Germania că invazia principală va avea loc la Pas-de-Calais, nu în Normandia. Cu cîteva ore înainte de debarcarea reală din Normandia, pe 6 Iunie, a trimis un „avertisment urgent”. Mesajul a ajuns prea tîrziu pentru a ajuta Germania, dar suficient de devreme cît să-i consolideze credibilitatea. Apoi a livrat lovitura finală. După Ziua Z, a transmis că Normandia era doar o diversiune și că adevărata invazie urma la Pas-de-Calais. Berlinul l-a crezut.

Pe baza informațiilor lui Pujol, Germania a ținut în așteptare 2 divizii Panzer (unități de tancuri) și 19 divizii de infanterie la Pas-de-Calais, dar invazia nu a mai venit niciodată. Aceste trupe nu au fost trimise în Normandia la momentul critic. Întîrzierea a permis Aliaților să-și consolideze capul de pod și să înceapă eliberarea Europei de Vest. Impactul strategic a fost major, după cum știm.

Pe 29 Iulie 1944, Adolf Hitler i-a acordat personal lui Juan Pujol Crucea de Fier, una dintre cele mai înalte distincții militare germane. Patru luni mai tîrziu, Regele George VI i-a oferit titlul de Membru al Ordinului Imperiului Britanic. A devenit una dintre foarte puținele persoane decorate de ambele tabere din Al Doilea Război Mondial, în timp ce, în secret, lucrase constant împotriva Germaniei.

După război, temîndu-se de răzbunarea naziștilor, Pujol și-a înscenat moartea în 1949. Cauza oficială: malarie. A existat un certificat de deces. A existat chiar și o înmormîntare în Angola. În realitate, s-a mutat discret în Venezuela. Acolo a predat limbi străine. A administrat o mică librărie. A trăit 35 de ani în anonimat complet.

În anul 1984, un jurnalist l-a descoperit. În același an, la 40 de ani de la Ziua Z, Pujol s-a întors în Normandia. Veteranii care debarcaseră pe plaje au stat la coadă să-i strîngă mîna și să-i mulțumească personal.

Juan Pujol García a murit pe 10 Octombrie 1988, la Caracas, la 76 de ani.

Un crescător de pui eșuat, respins de trei ori de britanici, fără pregătire, fără relații, fără calificări, a inventat 27 de oameni care nu au existat niciodată și l-a convins pe Hitler să-l decoreze, a influențat decisiv succesul Zilei Z,
a salvat, indirect, zeci de mii de vieți aliate și totul a început într-o cameră de hotel, cu un ghid turistic și o imaginație ieșită din comun.

Istoria nu alege întotdeauna cei mai pregătiți oameni, uneori îi alege pe cei care îndrăznesc să încerce atunci cînd nimeni nu mai crede în ei. (Sursa: Ochiul Minții)