Gata, m-am supărat! Încă o dată despre incultura scrisă

Autor: Mihai CONŢIU

Cînd un măgar îţi altoieşte o copită la drumul mare, nu te poţi supăra, enerva pe el şi nici nu-l iei la bătaie ca să te răzbuni, iar asta doar dacă eşti un mai mare măgar uman decît animalul. Un măgar îţi poate izbi o copită în mai multe chipuri – te apropii ca boul de el fără să-l cunoşti, eşti însoţitorul lui şi aşa i-a dictat instinctul lui de animal sau te-a mardit, adică te-a chelfănit cu copitele fără ca tu să-l fi văzut apărîndu-ţi în preajmă.

Ei bine, eu pe Mircea V. Ciobanu,  mare editor şi autovisat genial critic literar de Bîc, nu l-am mai văzut în preajma mea de vreo 8 ani, cred. N-am băut niciodată cu el ceai, cafea, vin, bere sau whisky, n-am frecventat aceleaşi femei puţine ale lui şi nici nu ne-am tras de ceaplăuri, adică de şireturile de la ciobote. Cu toate acestea, raportîndu-mă la logica bunului simţ, nu pot pricepe, în ruptul capului de ce-şi aruncă spre mine copitele! Am vaga bănuială că tipul este cîte un pic din fiecare – murdar în trecut, suferă de autosuficienţă şi insanitate, vrea să-şi modeleze un chip care nu-i aparţine, deşi insalubritatea din profunzimile sale irumpe intempestiv cînd nu se aşteaptă şi-l dezghioacă; toate acestea şi multe altele îi demolează crunt pretenţiile de doct contrafăcut, făcîndu-l astfel să semene mai mult cu un tractorist abil în dezlegarea integramelor.

Cînd scriu aceste rînduri, Duminică, 9 Iunie, orele 15,34, sunt cam şucărit, adică un pic supărat. Adineauri tocmai i-am citit rubrica „Ruperea rîndurilor” din „Jurnal de Chişinău”. Ca orice om care se respectă, fireşte că citesc cam tot ce scrie şi Mircea V. Ciobanu. În cazul meu, atunci cînd sunt şucărit (supărat), nu dau în cap nimănui, nu declanşez campanii de presă prigonitoare ca Nicolae Dabija, nu înjur şi nu le răpesc nevestele sau fiicele tipilor purtători de copite, ci încep să le studiez „opera cultural-umanistică”.

Aşa cred că voi proceda, de acum tot înainte, şi cu Mircea V. Ciobanu, ca să-l altoiesc în moalele capului tare nu cu hiaturi, ci cu prepoziţii orînduite, poetic, astfel: „a, cu, către, de, din, după, pînă, sub, spre, fără, contra, între, pentru” sau „către, contra, cu, de, din, fără, în, între, la pentru”!

Iată de ce m-a şucărit ultima oară „bipedul humanoid pro-poziţionat” Mircea V. Ciobanu! În articolul pe care tocmai i l-am citit, „moş Gîlceavă” Mircea V. Ciobanu, în „P.S” (de la Prost Scris), referindu-se la Nicolae Dabija, scrie: „...Acolo unde eu am ironizat, N.D. şi-a arătat colţii, scriind, în maniera fratelui său geamăn Conţiu, un denunţ public despre finanţarea (prin concurs!) a revistelor de cultură de către ICR".

Acum înţelegeţi supărarea mea? Acest „gherţoi literar” şi-a permis netrebnicia figurativă şi ciobănească de a mă face „frate geamăn cu Nicolae Dabija”.

În primul şi în primul rînd, „frate geamăn cu Nicolae Dabija” nu poate fi decît acest Ciobanu, iar asta pentru că ambii sunt „produşii umani” ai aceleiaşi culturi, educaţii, ideologii politice şi ai aceluiaşi bilingvism roditor. Spre deosebire de ei doi, eu sunt „produsul” social, educaţional, istoric, lingvistic şi cultural al unei alte entităţi naţionale, pe care ei, din interes, programaţi sau din spirit de frondă conjuncturală, cu o reală neputinţă încearcă să şi-o atîrne de „reverul propriei lor cărţi de vizită”.

Această „castană literară”, Ciobanu, mă insultă grav atunci cînd îmi atribuie dezonoranta calitate de „frate geamăn cu Nicolae Dabija”, dat fiind faptul că toţi cei care mă cunosc ştiu că sunt un om de onoare, nu mint, nu înşel, nu rîvnesc la bunuri nemuncite sau muierea altuia, nu-mi falsific biografia şi, fireşte, nu am un trecut murdar.

Pe zi ce trece, pricep tot mai mult că trăiesc într-o ţară adoptivă care mă complexează. Acesta este şi motivul pentru care rîd de mama focului de românaşii autentici care spun că se simt aici „ca la ei acasă”, aşa cum este şi confratele meu de breaslă Doru Dendiu! Dar şi mai mult mă amuză pretenţiile identitare româneşti ale unora ca Dabija sau Ciobanu!

Măi, copii ai generaţiilor lipsite de răspunsuri oneste la întrebări simple, cum puteţi fi voi români dacă, de ani de zile, nu reuşiţi să înţelegeţi exact ceea ce spun şi scriu corect româneşte? Da, „Planeta Moldova” există, iar voi sunteţi produsul ei profund în exclusivitate! Eu sunt doar un Nor pentru voi! Mai răsfiraţi, fraţilor, umblaţi mai răsfiraţi!

Chiar că sunt şucărit!