Puţine subiecte sunt la fel de controversate şi sensibile precum cel al prostituţiei în sine. Însă este greu de găsit un domeniu atît de interesant şi misterios precum cel a prostituţiei sacre sau prostituţiei religioase. Da, aţi citit bine, chiar aşa se numeşte această ramură a prostituţiei, şi a avut o importanţă colosală în majoritatea religiilor din perioada Antichităţii, şi nu numai în acea perioadă istorică. Diferită ca motivaţie şi impact social de prostituţia laică şi prostituţia marială (a existat şi există încă şi un astfel de tip de prostituţie), prostituţia sacră este un domeniu intersant de studiat, care are încă multe necunoscute.

Sex în temple

Oricît de ciudat, nelalocul lui sau exagerat ar suna, se pare că prostituţia sacră, prostituţia religioasă sau prostituţia de templu, cum mai este denumită, a fost cunoscută majorităţii culturilor primitive şi antice de pe fiecare continent. Evident, cele mai multe relatări istorice şi precum şi studii asupra fenomenului, au în vedere culturile antice de pe ţărmurile Mediteranei, fie ele europene, nord africane sau din Orientul Apropiat.

 Dar şi India, Oceania, ba chiar şi cele două Americi şi-au avut propriile prostitualte sacre, oricare le-au fost numele şi titlurile locale. Fapt foarte interesant şi demn de reţinut, deşi în timp aura de sacralitate a acestei categorii de femei a început să se diminueze sub assaltul aspectului material-comercial, începuturile acestui obicei au fost fără îndoială religioase.

În universul spiritual arhaic şi antic, linia dintre prostituţia laică sau maritală era adesea dificil de trasat, iar obiceiurile care includeau promiscuitatea de tip ritualizat nu făceau decît să confuzeze şi mai mult situaţia într-un domeniu şi aşa complex şi delicat. Concret vorbind, la prima vedere, prostituţia sacră consta într-o serie de ritualuri sexuale compuse din acte sexuale propriu-zise sau alte activităţi cu conotaţii sexuale care aveau cu toate loc sub forma unei venerări religioase, similare cumva reproducerii unor forme ale ritualurilor fertilităţii sau ale căsătoriilor divine ( mai cunoscute sub termenul de hierogamii).

După cum spuneam, fenomenul era extrem de complex ca desfăşurare. Uneori, preotesele templelor sau cultelor respective se culcau cu credincioşii, iar acele acte sexuale reprezentau deopotrivă forme de plată pentru jertfele şi ofrandele aduse de aceştia, precum şi forme de iniţiere sexuală în practici erotice accesibile doar celor consideraţi demni de aceste tipuri de misterii sexuale. Pe de altă parte, însăşi termenul din greaca veche de hierodoulos sau hierodule, care desemna prostituatele sacre din templele greceşti, descria uneori o categorie aparte de sclave care pentru a-şi cîştiga libertatea alegeau să îşi dedice serviciile sexuale credincioşilor unor anumite zeităţi în speranţa eliberării.

În alte locuri ale lumii precum India, prostituţia de templu era o cerinţă obligatorie pentru fetele care făceau parte din anumite caste. Spre exemplu tinerele femei din triburile Santal aveau obligaţia de a fi prostituate publice cel puţin o dată în decursul vieţii lor, fapt similar cu îndatoririle prescrise tuturor femeilor din Babilon. În casta ţesătoarelor din Tamil Nadu, era considerat normal şi adecvat ca încă de la naştere, măcar una dintre fiicele unei familii trebuia să  fie selectată şi consacrată servirii zeului tutelar, ca una dintre prostituatele sacre ale divinităţii respective. În sudul Indiei, dansatoarele de la temple erau similare ca îndatoriri cu femeile devadasis, şi erau considerate drept soţii legitime ale zeităţii, precum şi ale regilor care domneau pe atunci.

Înapoi în Europa Antică, istorici precum Strabon şi Herodot ne-au transmis o listă lungă de popoare, culturi şi locuri în care se practica prostituţia sacră în acele vremuri. Cu toate acestea, cei doi istorici pretindeau totuși că pe vremea lor astfel de practici începuseră să dispară în Grecia şi Egipt.

Mergînd mai departe pe linia relatărilor şi documentelor istorici, descoperim că prostituţia sacră înflorea sub diverse forme în Armenia, în toată Asiria, printre canaaniţi şi vechii evrei, în Cipru în Lidia (Turcia) şi în Cartagina, Eryx în Sicilia, şi în Pont, pe ţărmul estic al Mării Negre. Alte surse istorice menţionează existenţa prostituatelor de templu şi la Mecca şi Egipt.

Cele mai vestite astfel de femei erau preotesele templului Afriditei din Corint, Grecia, oraş cunoscut pentru numărul mare de prostituate sacre şi laice care trăiau aici. Pe insula Cipru, tronau de asemenea templele Afroditei Urania, unde „serveau” sute de femei. De altfel singurele informaţii vizuale despre acest fenomen provin tocmai din acest loc. 

Între sectarism şi cercetarea ştiinţifică

Mai departe, spre vestul Europei, apar şi hierodule sacre în Italia şi Sicilia. O notă deosebit de interesantă este menţionarea prostituatelor sacre în Vechiul Testament al Bibliei. Acolo, ele apar sub două denumir distincte în limba ebraică veche pentru prostituate, anule „zonah” şi „kedeshah”. În timp ce zonah semnifica prostituata simplă sau femeia cu moravuri uşoare, kedeshah avea o pronunţată semnificaţie sacră.

Cu toate că kedeshah erau omniprezente în religiile canaanite, se pare că ele nu aveau nici un loc în iudaismul propriu-zis. Totuşi în varianta ebraică a Deuteronomului, ambele categorii de prostituate sunt menţionate în versetele 23:17-18. În Cartea lui Ezechiel, Olohah şi Oholibah apar ca nişte alegorice mirese ale lui Elohim şi ele reprezintă Samaria şi Ierusalimul. Cele două femei-provincii se pare că au îmbrăţişat prostituţia în Egipt încă din tinereţe, iar Ezechiel le condamnă pe amîndouă drept vinovate de alianţă politică şi religioasă cu triburile păgîne şi politeiste înconjurătoare.

La triburile Tahu din vestul Mexicului, fetele desemnate pentru oficierea prostituţiei sacre erau stimate şi consacrate cu multă ceremonie la marile festivaluri anuale, cînd erau prezenţi toţi marii şefi de triburi din zonă. După terminarea sărbătorilor, femeile respective se retrăgeau în corturi speciale, iar şefii şi căpetenii veneau rînd pe rînd pentru a avea acte sexuale cu ele. Prostituatele sacre se dăruiau fără oprelişti credincioşilor care aduceau ofrande la temple.     

Devenind astfel preotese şi prostituate sacre pentru tot restul vieţii, femeile din toate regiunile care au cunoscut pe vremuri acest obicei, nu refuzau niciodată pe oricine plătea o anumită sumă. În concepţia lor şi a societăţilor umane respective, ele erau femeile divinităţilor, iar destinul şi statutul lor erau peste cel al femeilor obişnuite.

Chiar şi după ce unele dintre ele se măritau – ceea ce le era permis după un anumit număr de ani – această obligaţie asumată în momentul iniţierii lor, nu se sfîrşea decît atunci cînd vîrsta şi decrepitudinea fiziologică le împiedica să mai aibă acte sexuale.

În alte părţi ale lumii, statutul lor social era deosebit de înalt. Spre exemplu, femeile din clanul algerian Walad’abdi practicau această profesiune, şi deşi aici ea semăna mult cu prostituţia laică, femeile în cauză erau deseori privite ca nişte sfinte, căci statutul şi prosperitatea întregului clan depindea în mare măsură de serviciile lor. Şi acesta nu era deloc un caz singular. Multe temple, religii antice şi comunităţi umane au supravieţuit în timp în mare măsură datorită femeilor care au ales să-şi sacrifice potenţiala familie pentru a servi drept prostituate pentru zeii onoraţi atît de ei, cît şi de popoarele în mijlocul cărora se născuseră.

Prostituatele sacre au avut roluri importante şi în cadrul religios al Romei Antice. În special în luna aprilie, căci încă din data de 1 aprilie, femeile celebrau Fortuna Virilis-Norocul Bărbătesc, în cadrul Veneraliilor, sărbători-festivaluri închinate zeiţei Venus. Conform lui Ovidiu, exilatul de mai tîrziu prin părţile noastre, la Tomis, prostituatele însoţeau femeile măritate în diverse ritualuri specifice acestei sărbători a virilităţii masculine. Pe data de 23 aprilie, prostituatele ofereau donaţii la templul lui Venus Erycina, o zeitate asociată cu prostituţia. Întîmplător sau nu, data calendaristică coincidea cu Vinalia – festivanul vinului, celebrat de fapt pe 25 aprilie, odată cu Robigalia, o sărbătoare agrară arhaică destinată protejării recoltelor.

Pe 27 aprilie, romanii sărbătoreau Floraliile, care aveau loc în onoarea zeiţei Flora. Aici aveau loc dansuri erotice în care prostituatele sacre se dezbrăcau complet, încet şi lasciv pe un fond muzical ritualic. Însă toate acestea par demult apuse şi dispărute. Sau nu?

Spre surprinderea multora înclinaţia omului modern de tip occidental pentru promiscuitate, rebeliune, dorinţa de a fi aparte cu orice preţ a dus la reapariţia fenomenului aproape de zilele noastre. Evident că aceste cazuri nu au mai nimic cu ce s-a întîmplat în Antichitate, dar cei care le-au pus şi le mai pun încă în practică, se revendică cu de la sine putere tocmai de la acele practici străvechi.

Bunăoară în deceniile 70 şi 80 ale secolului trecut, mai multe secte religioase occidentale şi nu numai practicau anumite forme de prostituţie religioasă ca pe o formă deosebit de eficientă de a recruta noi potenţiali credincioşi. Între aceste secte s-au evidenţiat în mod deosebit Children of God şi Church Of The Most High Godess, care prin scandalurile sexuale create au atras atenţia autorităţilor din ţările unde acestea activau.

Pe de altă parte, fenomenul prostituţiei sacre rămîne unul care merită studiat de către istorici, arheologi, sociologi, psihologi şi alte categorii de cercetători. La urma urmei, şi acest capitol al omenirii spune atît de multe despre noi, oamenii...

Nicu Pîrlog