- Discursul lui Igor Dodon în cadrul conferinţei ştiinţifice internaţionale „Statul federativ: experienţa internațională şi perspectivele pentru Moldova”-

Am plăcerea să vă salut în calitate de participanţi la această conferinţă – primul eveniment marcant pentru Republica Moldova la tema federalizării. Sînt convins că discuţiile şi propunerile noastre nu vor fi lăsate fără atenţie şi curînd va veni momentul cînd şi comunitatea mondială, şi toată societatea moldovenească, şi toată clasa politică autohtonă vor accepta o nouă abordare a noţiunii de federalizare drept o soluţie unică şi fără alternative pentru problema privind statalitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.

Permiteţi-mi să-mi prezint propria concepţie şi viziune asupra principiului de federalizare în acţiune.

Oportunitatea implementării proiectului de federalizare a RM

Istoria contemporană ne prezintă mai multe exemple de state multinaţionale, în care crizele interetnice, politice şi statale poartă caracter de normă. Rezultatul depăşirii unor astfel de crize poate avea două variante: scindarea statului sau federalizarea acestuia.

În perioada unei crize acute, doar o voinţă politică puternică poate avea curajul de a orienta statul pe calea federalizării, urmărind drept scop evitarea vărsărilor de sînge şi declanşarea unor războaie fratricide. (Astfel, în perioada războiului civil din Rusia, sprijinul pe care l-au manifestat mai multe popoare ale Imperiului Rus faţă de bolşevici a fost condiţionat, parţial, de faptul că liderii mişcării albilor se ţineau morţiş de lozinca privind Rusia unică şi indivizibilă. În rezultat, majoritatea mişcărilor naţionale, chiar şi din numărul unor potenţiali aliaţi ai albgardiştilor, au luat partea oponenţilor acestora).

Atunci cînd s-a produs divizarea Uniunii Sovietice, noile republici naţionale independente formate s-au pomenit în punctul de alegere, acest lucru s-a produs deja atunci, chiar din start. Primele conflicte interetnice au început în anul 1991 – în Karabahul de Munte, Transnistria, Osetia de Sud, Abhazia. Era lesne de prevăzut intensificarea conflictelor naţionale.

Nici în una dintre republici nu a fost folosit setul de posibilităţi. Toţi au apucat-o pe calea creării unor mini-imperii (imperii fictive). Acest lucru îşi are propriile explicații. Statul sovietic era caracterizat printr-un grad de centralizare atît de înalt, încît ar putea fi numit stat unitar. Noii conducători ai tinerelor state au crescut în sistemul sovietic şi nu au cunoscut o altă şcoală politică. De aceea, din păcate nu au putut să se restructureze. Tot aici se mai implică încă un factor, şi acesta o consecinţă a şcolii sovietice: federaţia reprezintă calea spre dizolvarea naţiunii titulare. Ei au considerat că, avînd un nivel de dezvoltare inferior celui pe care îl au naţiunile europene, nu vor putea oferi propriilor naţiuni toate posibilităţile pentru a realiza un nivel de dezvoltare mondial.

Este nevoie de a conştientiza clar faptul că o structură federală reprezintă un sistem complex, care necesită un nivel adecvat de experienţă politică, de voinţă puternică şi de înţelepciune.

Totuşi,deocamdată, toţi au primit ceea de ce s-au temut. Cea mai recent şi cea mai gravă este criza din Ucraina, care este şi ea o manifestare a maladiei politice care ţine de soluţionarea insuficientă a unei probleme care există deja de mai mult timp.

Teama spasmodică de federalizare este calea spre ratarea puterii în favoarea unor alte popoare. Toate republicile post-sovietice au avut de trecut prin crize. Conflictele de la începutul anilor 90 s-au transformat în conflicte îngheţate. Totuşi, procesul inflamator mai persistă. În efect aceste conflicte se află într-o stare permanentă: din conflicte îngheţate ele vor evolua, periodic, în conflicte aprinse.

Conform situaţiei la momentul actual, avem două variante de soluționare a conflictelor din spaţiul post-sovietic.

Prima: purificarea etnică şi pierderea teritoriilor (Karabahul de Munte, Abhazia, Osetia de Sud, Crimeea).

A doua: federalizarea (Transnistria). Pe dibuite, am reuşit să edificăm mai multe elemente ale structurii federale, care ne permit să avem nişte raporturi non-catastrofice, non-conflictuale. Am fi putut începe judicios, din 1991-1992, să construim un stat-federaţie – de la elemente politice pînă la cele globale. Totodată, în cazul realizării Planului Kozak, în aul 2003, în 2006 ar fi avut loc alegerile unui preşedinte federal.

Trebuie să fii un politican miop şi o persoană lipsită de judecată pentru a nu vedea că sîntem ameninţaţi de o fractură geopolitică. Şi dacă vom sta cu mîinile în sîn, putem rata toate elementele de coexistenţă reciprocă – poate instabile, dar elemente care au pus un oarecare început.

Actualmente, indiferent de faptul dacă cei din conducerea republicii o vor sau ba, avem de-a face cu duplicarea punctului de alegere. O situaţie similară am avut-o deja în 1991. Probabil, vom edifica o federaţie. Dar mai avem şi şansa să divizăm ţara la Nistru.

Este imposibil să prognozăm modul în care va avea loc o agravare a crizei. Totuşi, nu am vrea să ne repetăm propria experienţă din ultimii 20 de ani. Dacă e să rezolvăm, să o facem o dată şi într-un mod judicios.

Situaţia curentă în RM şi în Ucraina

În prezent, situaţia curentă din Ucraina s-a acutizat brusc. Ne putem aştepta la o agravare a situației şi în Moldova. Cele mai importante evenimente, precum alegerile din 25 mai, în Ucraina şi semnarea Acordului de Asociere dintre Moldova şi UE, la 27 iunie, vor determina soarta acestor state pentru o perspectivă de durată.

Cam de ce am pune atîta importanţă pe semnarea Acordului de Asociere UE – Moldova? Acest lucru îşi are explicaţiile şi consecinţele reale.

Acest fapt va determina modalitatea de soluţionare a problemei privind vectorul de orientare geopolitică a Moldovei. Tot el va condiţiona o divizare a societăţii pe această direcţie, or soluţionarea acestei probleme de importanţă vitală pentru Moldova are loc în baza unor înţelegeri în cadrul unui grup de elite politice, fără a ţine cont de opinia întregului popor. Conducerea Moldovei este îngrozită de eventualitatea desfăşurării unui referendum naţional pe această problemă. Totodată, în rezultatul semnării acestui Acord ne putem aştepta la acutizarea conflictului transnistrean, or, politica oficială a Moldovei nu dispune de variante acceptabile privind raporturile de mai departe cu Transnistria.

Din acest considerent, din punctul de vedere ale consolidării statalităţii Moldovei, federalizarea este unul din subiectele prioritare, nemaivorbind deja despre varianta acceptabilă. Este nevoie să se ţină cont de existenţa unei decizii a organelor de conducere a UE privind la păstrarea, pentru Transnistria, a cotelor şi înlesnirilor pentru o perioadă de încă 1,5 ani. Adică, mai avem un an şi jumătate pentru a purta nişte negocieri serioase.

Evoluţia crizei, prin care trece vecinul nostru imediat, Ucraina, are o influenţă imensă atît asupra situaţiei din Moldova, cît şi din Transnistria. Centralizarea excesivă a sistemului public din Ucraina a fost una din cauzele crizei profunde, care a lovit ţara. Solicitarea privind federalizarea a fost una din lozincile actualei lupte politice.

Chiar dacă acest proces – în nişte scopuri pur propagandistice – va fi numit descentralizare, el are un caracter inevitabil, servind drept model de soluţionare a problemei privind restructurarea internă, în Moldova, în scopul soluţionării multor probleme similare.

Experienţa internaţională

Formarea sistemelor federale a avut loc în trei valuri de amploare, începînd cu secolul XIX.

Primul val l-a constituit formarea statelor vest-europene şi a Comunităţii Britanice în măsura unificării oraşelor, statelor şi regiunilor în cadrul unor coaliţii mai mari.

Acest val este caracterizat de decizia iniţială benevolă a unor formaţiuni politice de dimensiuni reduse privind unirea în cadrul unui stat federativ suveran.

Exemple: SUA, Elveţia, Canada, Germania, Austria, Brazilia.

Cel de-al doilea val a urmat după decolonizare, în perioada de după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. Statele formate au avut de soluţionat problema ce ţine de diferenţa dintre frontierele administrative, instituite de guvernele coloniale – pe de o parte, şi comunităţile etnice, lingvistice şi religioase, formate anterior, - pe de altă parte. În acest caz, federalismul a asigurat posibilitatea de găsire a compromisului, ceea ce a permis crearea de noi state ţinînd cont de diversitatea internă.

Exemple: India, Pakistan, Nigeria, Indonezia.

Cel e-al treilea val a avut o amploare geografică mai mare şi o altă traiectorie. Începînd cu mijlocul anilor 70, acesta a fost caracterizat, în primul rînd, de o devoluţie în interiorul statelor naţionale existente. Guvernele centrale cedau mai multe împuterniciri în favoarea structurilor regionale şi locale, recunoscînd statutul politic şi economic special al unor regiuni aparte.

Drept exemplu al acestui val poate servi recunoașterea statutului special al Quebecului şi a Teritoriilor Nordice din Canada, precum şi federalizarea unor state unitare, precum Belgia şi Spania.

Anume structura federală a asigurat o modalitate paşnică, politică şi tranzacţională de soluţionare a celor mai dificile probleme ce ţin de colaborarea unor grupuri şi regiuni diferite după limbă, cultură şi religie, precum ar fi Belgia şi Elveţia, aflate la intersectarea frontierelor unor astfel de state precum Franţa şi Germania, care, anterior, au avut nişte relaţii foarte tensionate.

Premise şi posibilităţi de realizare a proiectului de federalizare

Moldova nu are o altă alternativă, în afară de federalizare. Pentru a ne convinge de acest fapt, este nevoie să examinăm alte eventuale scenarii. În prezent, am putea evidenţia trei abordări fundamentale a soluţiilor pentru conflictul transnistrean.

Prima abordare – anexarea Transnistriei în calitate de regiune, cu păstrarea statutului de autonomie extinsă. Acest sistem a fost mereu promovat, în cadrul negocierilor, de delegaţiile de la Chişinău, care, după cum vedem, au avut un rezultat egal cu zero. Scenariul care prevede anexarea Transnistriei în calitate de regiune este ireal, deoarece majoritatea populaţiei regiunii, precum şi elita politică de pe malul stîng al Nistrului este categorică în neacceptarea unei astfel de „unificări” cu Moldova din dreapta Nistrului. Probabil, ar exista doritori de a-i impune pe transnistreni, sub ameninţarea aplicării forţei militare, să accepte un astfel de plan din partea Chişinăului? Timp de două decenii, malul drept al Nistrului încearcă să realizeze un astfel de plan, care prevede anexarea malului stîng, totuşi este evidentă lipsa totală de rezultate, ci doar o degradare a situaţiei. Să fim realişti şi să recunoaştem că această variantă este lipsită de careva şanse de succes.

Cea de-a doua abordare – renunţarea la Transnistria. Din păcate, printre politicienii chişinăuieni există adepţi ai aceste idei, care sînt gata să renunţe la integritatea teritorială a ţării noastre. În opinia acestora, această renunţare ne va facilita integrarea în UE, iar ulterior – unirea cu România. Este un scenariu absolut inacceptabil pentru Moldova, care nici nu poate fi supus unor careva dezbateri serioase. Imediat după renunţarea benevolă la Transnistria, va porni o reacţie în lanţ, care va culmina cu anularea statalităţii moldoveneşti. Sînt convins că majoritatea cetăţenilor noştri se opun unui astfel de scenariu.

Cea de-a treia abordare – federalizarea Moldovei, după exemplul unor alte state moderne, amintite anterior: Belgia, Germania, Elveţia, Luxemburg, Rusia, SUA ş.a. Scenariul ce prevede crearea unei Moldovei Federale ne va asigura păstrarea teritoriilor noastre din perioada RSSM, fiind, totodată, şi modalitatea cea mai realistă şi cea mai realizabilă. Principalii noştri parteneri de politică externă (Bruxelles, Berlin, Moscova, Washington), în repetate rînduri au dat de înţeles că vor accepta ideea privind federalizarea Republicii Moldova. În acest sens există un anumit consens internațional, pe care l-am putea folosi pentru realizarea obiectivului nostru principal. Plus la aceasta, liderii de la Tiraspol sînt mult mai dispuşi să dialogheze atunci cînd este vorba despre federalizarea ţării.

Federalizarea va asigura Moldovei posibilitatea de a-şi institui un control total asupra propriilor frontiere. Poporul nostru va fi reunificat, va redeveni un tot întreg, vor dispărea barierele administrative şi structurile de conducere care se dublează reciproc. Totodată, teritoriul Moldovei din partea stîngă a Nistrului, şi anume Transnistria, în calitate de subiect al federaţiei, îşi va păstra o mare parte de autonomie, plus propriul specific, incluzînd propria simbolică şi reprezentanţă politică.

Sîntem de părere că, dacă am privi lucrurile dintr-o perspectivă largă şi imparţială, renunţînd la clişee şi speculaţii, vom observa că federalizarea este unica soluţie de alternativă şi de compromis pentru problema transnistreană. Totodată, iniţierea discuţiilor pe marginea acestui scenariu vor permite restabilirea încrederii între cele două maluri ale Nistrului, fiind un început al procesului de reintegrare a statului nostru.

Trebuie să se ţină cont de faptul că există o sumedenie de factori uzuali, care ar putea prezenta ideea privind federalizarea şi apropierea cu Transnistria dintr-o perspectivă benefică pentru locuitorii malului drept al Nistrului.

Astfel, nu trebuie să uităm că pe malul stîng al Nistrului sînt situate principalele întreprinderi industriale ale ţării noastre, pe cînd malul drept, tradiţional, a fost puternic prin sectorul său agrar. Acum avem o situaţie foarte interesantă. În Transnistria nivelul salariilor şi pensiilor este mai înalt decît pe malul drept al Nistrului, iar calitatea vieţii nu este inferioară celei din Moldova. Deja acum, sute de locuitori ai oraşului Rezina pleacă zilnic la lucru în Rîbniţa, iar copiii din satele moldoveneşti de pe malul drept, unde autorităţile moldoveneşti pro-europene au închis mai multe şcoli, zilnic traversează Nistrul pentru a studia în şcolile din Transnistria.

Pe fundalul investiţiilor de zeci sau sute milioane dolari, care vor avea loc în infrastructura şi economia Transnistriei în următorii cîţiva ani, putem afirma cu certitudine că în următorii ani raioanele din stînga Nistrului se pot transforma într-o „vitrină” frumoasă cu o economie dezvoltată şi cu un nivel decent de trai, care vor ajunge a fi un prilej de invidie din partea mai multor locuitori ai Moldovei de pe malul stîng al Nistrului.

Ce prevede federalizarea?

Este clar că federalizarea este o cale anevoioasă de depăşire a crizei, dar o criză precum este cea transnistreană, nu există căi de ieşire uşoare şi comode. Fiecare parte va fi obligată să renunţe la anumite poziţii în plan politic şi administrativ. Atît Chișinăul, cît şi Tiraspolul vor fi obligaţi să dea la o parte propriul orgoliu, să depăşească decepţiile şi ofensele din trecut, în numele unui viitor comun decent.

Liderii de la Chişinău şi Tiraspol, avînd sprijinul necesar din partea partenerilor externi, vor avea obligaţia să elaboreze un proiect detaliat al Federaţiei Moldoveneşti. Un proiect ideal, care ar satisface în măsură egală ambele părţi, este greu de imaginat. Totuşi, o viziune privind o ţară unificată, o ţară mai puternică şi mai prosperă în care va persista coeziunea civilă şi un nivel de trai mai înalt pentru cetăţeni, ne va ajuta să identificăm compromisele pentru această misiune istorică.

Armonizarea relaţiilor ţine de o perspectivă mai îndelungată, de aceea, din start, este extrem de importantă configurarea corectă a mecanismelor de funcționare a statului.

Ce prevede federalizarea la concret, în viziunea mea? Noi avem deja un proiect, elaborat de către specialişti Partidului Socialiştilor din Republica Moldova în toamna anului trecut. Tezele desfăşurate ale proiectului nostru le puteţi afla din paginile broşurii noastre speciale.

Dacă e să vorbim foarte succint, proiectul unei republici federative presupune cîteva entităţi ale federaţiei (două sau trei), un parlament alcătuit din două camere, format din senat şi camera reprezentanţilor, un guvern comun şi un preşedinte ales direct de popor.

Pe lîngă Guvernul cu avînd împuterniciri federale, fiecare entitate a federației îşi va avea propriul guvern şi organ legislativ (acest lucru îl avem, actualmente, în Găgăuzia). Frontierele entităților federaţiei urmează a fi desemnate prin intermediul unor referendumuri locale, organizate în raioanele de frontieră.

Dificultățile şi posibilităţile externe în calea realizării proiectului privind federalizarea Moldovei

Uniunea Europeană şi Uniunea Euro-Asiatică avansează ca două aisberguri. Noi ne aflăm în centrul unor contradicţii geopolitice, în centrul cîmpului de ruptură. Această situaţie ne condiţionează dificultățile şi posibilităţile.

Să admitem că UE prevede extinderea propriilor frontiere pînă la Cuciurgan, iar UEEA – pînă la Prut, inclusiv Moldova şi Novorossia.

În realitate, deplasarea în practică spre frontierele menționate ţine de domeniul fantasticului. Este ceva irealizabil în cadrul unei singure etape.

De aceea, în Ucraina, a apărut ideea privind federalizarea. Procesul în sine a început să evolueze, fiind imposibilă oprirea sa. Acolo situaţia evoluează într-o formă de criză, într-o formă militară. Lipsesc proiectele. Domină haosul.

Societatea, în Ucraina, s-a divizat în trei grupuri: unioniştii înveteraţi, pragmaticii împotriva federalizării, dar pentru descentralizare – Iaţeniuk, Poroşenko) şi esticii-federalişti.

Deocamdată, aceste grupuri nu au găsit puncte de tangenţă.

Ar fi cazul să studiem atent evenimentele din Ucraina, deoarece RM ar putea porni pe acelaşi drum, dar ceva mai tîrziu.

Totodată, apare necesitatea unui nou proiect de organizare statală a Moldovei.

Posibil, în scopul echilibrării intereselor actorilor internaţionali, va fi necesară crearea unei zone, care va fi alcătuită din Moldova federalizată şi regiunea de sud-vest a Ucrainei, la fel federalizată.

În prezent, vorbim despre calitatea noastră de pragmatici, care propun discutarea oportună şi raţională a proiectului de federalizare, adoptarea şi realizarea acestuia, pentru a evita experienţa dureroasă şi sîngeroasă a Ucrainei.

Dacă reorganizarea Moldovei va merge pe calea unor rupturi dure, nici una dintre forţele geopolitice nu-şi va putea realiza scopurile: UE nu va ajunge pînă la Cuciurgan, iar UEEA – pînă la Prut.

Ţinînd cont de experienţa tristă a Ucrainei, Moldova ar putea, avînd şi toate şansele, să rezolve problema în mod judicios.

Pentru promovarea, în Moldova, a ideii privind federalizarea, este utilă utilizarea mecanismului 5+2, la care participă şi părţile, şi actorii internaţionali. Dacă părţile vor înainta ţărilor-garante un proiect unic, acestea din urmă, la rîndul lor, vor trebui să examineze problema, să o studieze, pentru ca apoi să decidă în privinţa regiunii noastre.

Cam acelaşi proces a avut loc în cadrul formării statului Belgia: a fost adunat un congres din cinci state.

Cît priveşte etapele, procesul noii organizări a Moldovei se divizează în modul următor:

- desfăşurarea referendumului,

- fixarea rezultatelor în proiectul privind federalizarea,

- organizarea conlucrării cu ţările-garante şi participanţii la formatul 5+2,

- discutarea obligatorie, în cadrul formatului 5+2, a sistemului de garanţii, formarea unui fond de stabilizare post-conflict,

- organizarea unei conferinţe internaţionale.

Ce trebuie să facem noi înşine

Este de datoria forţelor politice din Moldova, care se declară drept adepte ale ideii privind federalizarea, să elaboreze propriile proiecte, prezentîndu-le pentru dezbateri publice. Anume astfel am procedat noi, Partidul Socialiştilor.

După aceasta este nevoie de organizarea aprobării internaţionale a Conceptului privind federalizarea. Totodată, este util ca, în cadrul cursei preelectorale din acest an, acest subiect să fie supus unor dezbateri active. Începînd activităţile nemijlocite, va fi necesară crearea unor Comisii Constituţionale.

Actualmente, avem o situaţie, care, în perspectivă de durată, Moldova sau va deveni un stat federativ şi parte a Uniunii Eurasiatice, păstrîndu-şi suveranitatea şi integritatea teritorială, sau, optînd pentru integrarea în UE, va pierde şi Transnistria, şi propria economie, şi propria identitate, şi, în final, propria statalitate. Anume de aceea, în prezent, pentru Moldova, este vitală necesitatea de a realiza un moment de cotitură în propria politică, trecînd de la integrare europeană la federalizare, de la divizare – la unitate.

Calea etnocraţiei, calea capitalismului neînfrînat şi a eurounionismului s-a dovedit a fi destructivă pentru ţara noastră. Moldova Socialistă reprezintă pentru noi un exemplu elocvent de prosperare a ţării noastre, cînd am avut şi noi parte şi de progres economic, şi de armonie interetnică, şi de stabilitate socială, şi de integritate teritorială. Sînt convins că putem reveni pe acest făgaş, iar Moldova Federală va deveni o întruchipare modernă a republicii, de care ne-am mîndrit cîndva.

26 mai, 2014, Chişinău