Norvegia este una dintre cele mai bogate ţări, de unde şi nivelul de trai foarte ridicat. Beneficiază totodată de un puternic sistem de asistenţă socială şi de venituri substanţiale datorită industriei petroliere.

Geografie. Coasta Norvegiei se întinde pe 25000 km., iar în cel mai îngust loc terenul nu este mai lat de 6 km. coasta se caracterizează prin fiorduri care s-au format în timpul ultimei ere glaciare. În interiorul ţării găsim multe lanţuri muntoase şi păduri, dar şi suprafeţe plane, cu precădere în centru. Climatul este mai blînd decît ar sugera poziţionarea geografică datorită curentului din Golf care se manifestă de-a lungul coastei. Există deosebiri între regiuni, întrucît avem un climat rece şi uscat prin părţile estice, un climat de coastă temperat şi umed în vest şi desigur un climat polar în zona de nord. Unele părţi au fost afectate de degajările radioactive de la Cernobîl din 1986 şi chiar mai luptă şi astăzi cu efectele ulterioare. Norvegia este una din ţările cu cele mai mari emisii de dioxid de carbon din lume, dar asta în raport cu numărul de locuitori. Faptul se datorează investiţiilor solide în gazele naturale, industriei în expansiune şi unui vechi parc auto. Emisiile au crescut constant în ultimii ani, dar statul a semnat protocolul de la Kyoto şi s-a angajat să ia măsuri pentru a le reduce.

Istorie. Norvegia a fost condusă vreme de secole de către mai mulţi regi care stăpîneau doar zone restrînse de teritoriu. În secolul al X-lea, regele Harald Hårfagre este cel care reuşeşte să unifice ţara sub forma unui singur regat. Pentru următorii 400 de ani liderii norvegieni acaparează Islanda şi Groenlanda şi totodată organizează raiduri prin părţi întinse din Europa. În acest moment Norvegia capătă un statut de mare putere comercială. Din păcate însă, tara este lovită de ciumă la finele secolului al XIV-lea şi jumătate din populaţie piere. Tot atunci Norvegia intră într-o uniune cu Danemarca care durează pînă la începutul secolului al XIX-lea. Urmează apoi uniunea cu Suedia, iar abia în 1905 îşi cîştigă independenţa. Odată realizat acest lucru, ţara renunţă la tradiţionala neutralitate. Perioada postbelică se remarcă prin reconstrucţia statală şi dezvoltarea unui sistem eficient de protecţie socială. Economia se dezvoltă rapid odată ce încep exploatările petroliere în anii ’70. Cetăţenii votează în 1994 împotriva intrării în UE.

Societate. Norvegia este o monarhie constituţională însă astăzi regele mai dispune doar de drepturi şi îndatoriri simbolice. Puterea de facto aparţine Parlamentului (Stortinget), ales integral o dată la patru ani. Majoritatea parlamentară stă la baza formării Guvernului. Norvegia are, ca şi celelalte state nordice, o tradiţie social-democrată puternică. De curînd însă partidele de dreapta şi centru încep să cîştige mai mult teren. Nivelul de trai este foarte ridicat, dar şi costurile sînt pe măsură, iar sistemele de taxe şi obligaţii bine organizate. Ţara oferă asistenţă socială avansată, educaţie gratuită, un sistem de sănătate performant şi asigurări avantajoase. Cum se vor menţine aceste condiţii o dată ce rezervele de petrol se vor epuiza rămîne una dintre problemele principale ale politicii nordicilor. Alte dezbateri importante se poartă cu privire la schimbările climatice, imigraţia crescîndă şi rolul statului în dezvoltarea industriei. La alegerile din 2013 s-a produs o tranziţie a puterii către elementele clasei mijlocii întrucît dreapta conservatoare cîştigă, iar Erna Solberg ajunge prim-ministru.

Economie. Înainte de descoperirea zăcămintelor petrolifere în anii ’70, Norvegia era o naţiune care se baza pe agricultură şi mai ales pescuit şi exploatarea mărilor. Majoritatea populaţiei lucra în aceste sectoare. O dată cu ascensiunea industriei petroliere aceste sectoare tradiţionale au suferit un regres. Situaţia economică a variat întotdeauna în funcţie de preţul carburanţilor pe piaţa internaţională. Pentru a contracara efectele instabilităţilor, în 1995 Guvernul introduce un fond de rezervă unde cea mai mare parte din cîştigurile industriale este destinată investiţiilor în străinătate. Profitul industrial şi sectorul de servicii au transformat Norvegia într-una din ţările cu cel mai mare PIB din lume. Astăzi mai bine de 70% din populaţie lucrează în administraţia publică şi în servicii, dar în ciuda unei asemenea dezvoltări tot apar şi conjuncturi nefavorabile din cauza dezechilibrului mondial şi preţurilor în scădere. Guvernul încă mai deţine bucăţi din zona industrială. În ultimii ani se produce o privatizare treptată în domenii precum telecomunicaţiile şi transportul. Chiar şi economia norvegiană este lovită de criza mondială, ce-i drept într-o măsură mult mai mică în comparaţie cu alte ţări.

Dacă toţi oamenii de pe planetă ar avea acelaşi nivel de consum precum norvegienii, am avea nevoie de aproape trei planete.