O mare anchetă asupra titularilor de conturi off-shore, condusă de mai multe ziare, printre care Le Monde, dezvăluie amploarea acestui fenomen la scară internaţională. Ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru supravieţuirea sistemelor noastre politice, consideră directoarea cotidianului.

Cîte nu am auzit imediat după convulsiile financiare mondiale din 2007-2008! Lozinci cu duiumul: lumea financiară va fi mai bine reglementată, paradisurile fiscale vor fi îngenuncheate, pe scurt vom termina cu găurile negre ale unui sistem care muşamalizează toate abuzurile. Concluziile unui G20 desfăşurat la Londra se doreau chiar a fi foarte virtuoase, o virtute închipuită. Statele acestui cenaclu promiteau“măsuri împotriva paradisurilor fiscale”, fluturînd ameninţarea sancţiunilor şi se angajau în faţa oricui asculta că “timpurile secretului bancar [erau] apuse”.

Dupăcriza care tocmai a zguduit Cipru, bastion off-shore îndrăgit de oligarhii ruşi şi de către alţi iubitori de opacitate în gestionarea afacerilor lor, iată-ne, în Franţa, în bulboana cazului Cahuzac, un scandal de stat care readuce la lumina zilei subiectul integrităţii şi transparenţei elementare indispensabile din partea oricărui politician, cu atît mai mult din partea unui politician de înalt nivel. 

Plasă tentaculară

Actualitatea este uneori plăsmuită din înlănţuiri stupefiante. Dar să fie clar: ancheta pe care Le Monde începe să o publice în parteneriat cu The Guardian, Süddeutsche Zeitung, Le Soir şi Washington Post, consacrată paradisurilor fiscale la scară globală, funcţionării lor oculte şi beneficiarilor lor de toate felurile, nu îşi are punctul de origine nici în tumultul din Nicosia şi nici în turpitudinile dlui Cahuzac. Această anchetă a fost iniţiată cu mai multe luni în urmă. Ea se bazează pe accesul fără precedent, pe care l-a putut obţine un consorţiu internaţional de jurnalişti de investigaţie, la o bază de date uriaşă, dezvăluind dedesubturile lumii off-shore. 2,5 milioane de dosare au fost puricate, comparate şi încrucişate.

Rezultatul: expunerea la lumină a reţelei tentaculare a tenebroasei lumi a finanţei. În această masă de documente, sînt menţionate două bănci franceze. Precum şi fostul trezorier al campaniei lui François Hollande din 2012, Jean-Jacques Augier, care asigură că nu a făcut nimic ilegal încropind, pentru un partener chinez, montaje offshore.

PIB-ul Statelor Unite şi Japoniei laolaltă

Expunerea de cazuri individuale, oricît de spectaculoase ar fi ele, nu trebuie să mascheze problema de fond: paradisurile fiscale reprezintă o ameninţare pentru democraţie. Ele subminează statul de drept prin promovarea disimulării. Ele sînt chilipiruri absolute pentru fraudatorii de toate soiurile. Ele favorizează deturnarea de resurse publice în statele în care darea de mită şi corupţia sînt în floare. În acest univers de creativitate juridică nemărginită, în spatele acestor societăţi-paravan sînt dosite sume colosale. Particulari bogaţi ar deţine, în total, echivalentul PIB-ului Statelor Unite ale Americii şi Japoniei laolaltă.

Nimeni nu va putea pretinde, în lumina acestei anchete, căliderii politici, în ciuda spuselor lor, au căutat cu adevărat mijloacele de a acţiona. Este urgent să consolidăm reglementările, mijloacele de control, cooperarea transfrontalieră. Lupta împotriva spălării banilor trece prin acestea. Astfel băncile occidentale atît de amatoare de sisteme opace nu vor mai putea fi zgîrcite cu răspunsurile clare. Cel puţin dacă vor, în ceasul crizei,să li se acorde credit pentru profesiile lor de credinţă despre “etică”.

Sursă: Actualităţi.net