Va veni și vremea negocierilor, dar îndemnurile de a se ajunge la un acord cu Kremlinul sunt mai eronate decît oricînd

Acum, la finalul celei de a noua luni a celui mai mare și mai brutal război din Europa de după 1945, cel mai rău lucru pe care-l putem face pentru pacea de pe continentul nostru este să cerem negocieri de pace cu Vladimir Putin. Cel mai bun lucru pe care-l putem face pentru pace este să ne mărim sprijinul militar, economic și umanitar pentru Ucraina, pînă în acea zi în care ea va fi în măsură să negocieze de pe o poziție de forță, scrie THE GUARDIAN, potrivit RADOR.

Donald Trump a dat recent de înțeles că ar putea fi candidatul perfect pentru a exersa arta tîrguielii cu Putin. Silvio Berlusconi s-a auto-propus și el mediator. Ce echipă de vis (a Moscovei) ar face ei doi împreună! Nimic nu i-ar plăcea mai mult lui Putin decît să obțină un armistițiu în Ucraina, cu aceștia doi așezați la masa lui lungă anti-Covid de la Kremlin. Între timp, trupele snopite și demoralizate ale dictatorului rus și-ar putea fortifica pozițiile pentru a apăra porțiunile încă întinse din Ucraina pe care le mai ocupă, s-ar putea regrupa, odihni, reînarma și consolida cu noii recruți, iar apoi ar porni din nou războiul, trimițîndu-le și niște lăzi de vodcă drept mulțumire lui Berlusconi și Trump.

Dacă Rusia ar păstra teritoriul ucrainean pe care îl ocupă acum, care e de trei ori mai mare decît Belgia, acest fapt tot ar putea fi revendicat de Putin drept o victorie istorică: restabilirea fie și parțială a provinciei Novorossiia (Noua Rusie) din vremea Ecaterinei cea Mare. Ar demonstra totodată întregii lumi că agresiunea dă roade. Ai grijă, Taiwan! Dar ucrainenii oricum n-ar accepta niciodată așa ceva. Sondajele arată că ei sunt pregătiți să plătească un preț extrem de ridicat, inclusiv noi decese în rîndul militarilor și civililor, pentru a-și recupera teritoriul. Așadar, aceasta ar fi o rețetă nu pentru pace, ci pentru un război și mai îndelungat.

Va veni cîndva și vremea negocierilor. Un război cu Rusia, țară care deține una dintre cele mai mari varietăți de arme de distrugere în masă și care e condusă de om malefic și poate suficient de disperat încît să fie dispus să le folosească, nu se poate încheia cu o capitulare necondiționată, precum în cazul Germaniei în Mai 1945.

În retrospectivă, această situație așează într-o lumină tulburătoare întrebarea: ce s-ar fi întîmplat dacă Germania nazistă, iar nu SUA, ar fi fost prima care a construit bomba atomică?

Guvernul ucrainean, ca și prietenii săi occidentali, începe deja să se gîndească la aranjamente de securitate și alte prevederi pe care ar trebui să încerce le obțină. Ucraina are dreptul juridic și moral absolut de a-și recupera fiecare centimetru de teritoriu suveran, inclusiv Crimeea. Orice compromisuri ar putea ea să facă în cele din urmă – de exemplu niște aranjamente speciale privitoare la Crimeea –, aceea nu poate fi decît decizia suverană a Ucrainei.

E de la sine înțeles că o pace în astfel de condiții ar fi inacceptabilă pentru Putin, mai ales după ce a anunțat că patru regiuni din Ucraina sunt acum parte a Rusiei. În consecință, fie dictatorul rus va trebui să fie forțat să accepte pacea, fie acordul de pace va trebui să fie încheiat cu o Rusie care nu va mai fi controlată de Putin. Nimeni nu știe cînd și cum ar putea surveni schimbarea la Moscova, iar acel moment al schimbării ar putea fi de asemenea unul foarte riscant. Oricum va fi, aceasta e cea mai bună șansă pe care o avem de a ajunge la o pace de durată după un război îndelungat.

Pentru a ajunge acolo, Occidentul trebuie să-și intensifice sprijinul pentru Ucraina pentru a-i permite să cîștige pe plan militar și să supraviețuiască unei Ierni dificile. Fiindcă a pierdut pe cîmpul de luptă, Rusia s-a reorientat spre atacuri lașe și criminale asupra infrastructurii care întreține viața civilă.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), jumătate din infrastructura energetică a țării a fost avariată ori distrusă, 10 milioane de ucraineni nu au în prezent acces la electricitate, iar peste 700 de unități medicale au fost lovite.

Săptămîna aceasta, presa a scris că un nou-născut a fost ucis cînd o rachetă rusească a lovit o maternitate din regiunea Zaporijjia.)

Aproape 8 milioane de ucraineni sunt dislocați în afara țării și poate cam 5 milioane în interior, iar OMS estimează că alte 2-3 milioane își vor părăsi locuințele „în căutarea căldurii și siguranței”. Europa n-a mai văzut nimic asemănător după 1945.

Cea mai presantă nevoie militară e apărarea antiaeriană, nu în ultimul rînd pentru a contracara noi atacuri asupra infrastructurii civile. Diversele sisteme de rachete, precum HIMARS de producție americană, au fost esențiale pentru succesul militar al Ucrainei, dar e nevoie de și mai multe pînă la epuizarea artileriei convenționale – încă masive – a Rusiei.

Pentru ca Ucraina să-și recucerească teritoriul – și, pe măsură ce porțiunea controlată de ruși se va reduce, bătălia va deveni mai intensă –, ea are nevoie de tancuri moderne, așa cum e Leopard 2, de producție germană. În plus, mai are nevoie și de generatoare, de ingineri care să repare centralele electrice, de provizii medicale și de o asistență financiară apreciabilă, numai pentru a preveni un colaps economic.

În primele luni de război, mare parte a ajutorului militar a sosit doar de la o mînă de țări vestice și în primul rînd din SUA, dar și din Regatul Unit, Polonia, Estonia și alte cîteva state. Sunt foarte puține lucruri cu care Guvernele britanice din ultimii cîțiva ani se pot mîndri, dar acesta e unul dintre ele.

Faptul că noul premier britanic Rishi Sunak s-a gîndit că este esențial, chiar și în toiul unei furtuni economice interne, să meargă la Kiev reflectă un larg consens național transpartinic. După cum i-a răspuns președintele ucrainean Volodimir Zelenski lui Sunak pe Twitter: „Națiunile noastre știu amîndouă ce înseamnă să lupți pentru libertate”.

Însă alte națiuni europene, cu alte experiențe în vremuri de război și cu atitudini publice mai complicate, încep să contribuie și ele tot mai mult. Experți de la European Council on Foreign Relations au propus un „plan Leopard”: toate țările europene care folosesc tancul Leopard 2 să contribuie la înzestrarea unei brigăzi blindate ucrainene. Alte consorții europene similare ar trebui luate în calcul pentru apărarea antiaeriană, dar și pentru necesități civile cum e infrastructura energetică.

Ar escalada Putin în replică? A și făcut-o deja. Și ar putea s-o mai facă, teoretic chiar și peste pragul folosirii armelor nucleare tactice. Dar în război nu există vreun curs de acțiune lipsit de riscuri. Pe termen lung, riscurile pentru întreaga lume de pe urma unei victorii a agresiunii armate fățișe ar fi mult mai mari. Răspunsul corect este să nu ne pripim la negocieri din frică, așa cum cer protestatari din țări precum Italia și Germania. Răspunsul corect e să plănuim în detaliu soluții pentru fiecare eventualitate posibilă, așa cum a fost și aterizarea unor rachete pe teritoriul Poloniei săptămîna trecută.

În Europa nu va exista pace durabilă cît timp Putin va rămîne la Kremlin. Noi nu-l putem îndepărta, însă putem contribui la crearea unor circumstanțe în care rușii înșiși vor abandona în sfîrșit traiectoria auto-distructivă pe care el le-a lansat țara. În definitiv, și Rusia va avea de beneficiat de pe urma propriei înfrîngeri în Ucraina. Sau acei protestatari gîndesc că Germania ar fi dus-o acum mai bine dacă aliații occidentali ar fi început tratative de pace cu un Hitler înarmat nuclear?

Pare contra-intuitiv, pervers, chiar imoral să argumentezi că războiul e calea către pace. Însă acum, cînd i-am permis deja continentului nostru să se afunde într-un conflict armat major, cea mai bună cale către o pace de durată este să facem în așa fel încît Ucraina să fie partea care trebuie să cîștige războiul.

Articol de Timothy Garton Ash (istoric britanic)