O ipoteză transformată-n certitudine

Autor: Vasile NĂSTASE

La început a fost o ipoteză – monstruoasa coaliţie mimează procesul de integrare europeană. De ce am început de la această ipoteză? Pentru că eram serviţi, zi de zi, cu promisiuni. Numai ale lui Leancă cît de umflate erau – că în 2012 vom avea regim liberalizat de vize, iar dacă nu, îşi va da demisia de onoare. Apoi l-am auzit pe domnul Timofti vorbind de faptul că sistemul judecătoresc a pierdut lupta cu criminalitatea, după care, la insistenţa oligarhiei, a cedat şi l-a numit şef de judecătorie pe finul lui Poalelungi, bogătanul şi controversatul afacerist în domeniul serviciilor judecătoreşti, Melniciuc.

Apoi Efrim ne asigura că pachetul de legi privind reformarea justiţiei va asana sistemul, va elimina judecătorii corupţi şi va de-criminaliza instituţiile statului, ca mai apoi, după ce a promis că va declanşa procedura de sancţionare a judecătorului raider Orîndaş, să se răzgîndească şi să scape, intenţionat, termenul legal.

După Pădurea Domnească, criminalii au fost identificaţi, procesul de de-mafiotizare lansat de Filat prindea contur. Contraofensiva Păpuşarului Plahotniuc prin 10 mascaţi putea fi simplu şi eficient contracarată de Ministerul de Interne, astfel încît cancerul Republicii Moldova putea fi extirpat. Frica patologică a cedat în faţa tuturor posibilităţilor legale şi democratice. Filat a ales drumul trădării şi capitulării în faţa mafiei pe care o demascase. Cel care ajunsese la putere prin “off-shore-uri, bani murdari, crime” a devenit partenerul său strategic... Vorbe goale. Tragere de timp. Praf şi pulbere în ochii europenilor şi americanilor. Datul din ochi înspre Rusia şi Rogozin. Scuipat şi impertinenţă în direcţia României. Hoţii, hoţii şi iar hoţii!

Gînditorul politic francez al epocii iluminismului, Charles de Secondat, Baron de Montesquieu, inspirat, ce-i drept, din realităţile britanice, a inventat bicicleta democraţiei şi anume principiul separaţiei puterilor în stat. Conform acestuia, există trei puteri independente – legislativă, executivă şi judecătorească. Ipoteza mea privind mimarea integrării europene a Republicii Moldova de către actuala putere s-a transformat în certitudine după ce am constatat în mod clar că la noi toate cele trei puteri nu doar că nu sînt independente şi separate, dimpotrivă, sînt subordonate unei alte structuri, impusă de facto societăţii şi partenerilor strategici. Această structură, plasată peste organigrama puterii politice a Republicii Moldova, se intitulează, popular, hotelul Nobil, iar politologic Camera oligarhică supremă. De aici, de la această suprastructură politică, observăm, pe verticală, liniile ce leagă puterea supremă a lui Ulinici-Plahotniuc cu celelalte instituţii captive şi formale ale statului – Parlamentul, Guvernul, Preşedinţia, sistemul judecătoresc compus din instanţele de judecată şi Procuratură. Urmează, conform acestei scheme, linii de subordonare a celor mai importante instituţii ca CCA, CNI, CNA, CSM, Consiliul Concurenţei, Banca Naţională, etc.!

Sus, în Camera oligarhică supremă, se află Păpuşarul, stăpînul de facto al Republicii Moldova, protejat de atotputernicul Argus, SIS-ul paralel, compus din foştii generali ai regimului comunist, acum ajunşi în solda lui Plahotniuc, organizaţie paramilitară dotată, conform presei, cu tehnică de ultimă generaţie, inclusiv de ascultare a indezirabililor şi o armată de 600 de soldaţi înarmaţi pînă în dinţi, secondaţi de societăţile comerciale ale oligarhului ascunse în off-shore-uri şi matrioşte menite să li se piardă urma.

Este clar că, în aceste condiţii, un stat aflat în captivitatea oligarhiei criminale nu are nici o şansă la integrarea europeană, or, pentru mine, personal, nu problema asocierii formale mă preocupă, ci obţinerea, fie şi în timp, a statutului de membru cu drepturi depline a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Să recurgem în cele ce urmează la probe care vin să consolideze certitudinea că actuala putere nu intenţionează să ne apropie barem cu un milimetru de familia europeană!

Legislativul este aservit Camerei oligarhice supreme prin intermediul cuibului de rude directe şi politice ale Păpuşarului: preşedinte, vicepreşedinte, şefa comisiei juridice şi imunităţi, deputaţi şantajabili din practic toate partidele şi neafiliaţi.

Guvernul este controlat de Păpuşar prin şantajul CNA şi Procuratură. Orice acţiune îndreptată spre dezvăluirea aisbergului oligarhic este descurajată de mascaţi, sub privirea înfricoşată a lui Filat, care-şi lasă colegii de partid sub cuţitul coercitiv. Prima descindere la Guvern şi Fisc a fost provocată de doi factori – politic şi economic, ultimul vizînd nemulţumirea Păpuşarului de a i se controla fiscal Metalferosul evazionist de circa 750 milioane de lei! Ultima descindere, conform unor surse destul de fricoase, ţine de intenţia Fiscului de a verifica firmele aflate în subordonarea oligarhică, despre care Fiscul probabil nu ştia!

Prin intermediul acestui guvern şantajabil şi lipsit de rigoare a fost jefuit Aeroportul, ajuns pe mîna unor KGB-işti, amici de-ai tîlharilor de lux şi Banca de Economii, ajunsă prin scheme criminale în posesia celor doi tîlhari de lux! Cel mai grav lucru din toată această situaţie e că Rusia, prin aceste două operaţiuni fără precedent, a îngenuncheat Republica Moldova, ocupînd-o sub aspect financiar şi logistic. Generalii rezidenţi au ajuns acum marii bancheri ai filialelor ruseşti din Moldova. Agenţi sub acoperire mişună peste tot, inclusiv prin instituţiile captive ale statului, fiind protejaţi de euro-integratorii beneficiari. Deoarece criminalii revin întotdeauna la locul crimei, vom avea motive să redeschidem subiectul.

Justiţia... mai bine zis anti-justiţia!

Este instrumentul fundamental de subjugare a statului de drept. Proprietăţile furate prin intermediul justiţiei, condamnările la comandă nu pot fi puse la îndoială. Hotărîrile judecătoreşti se execută, nu se discută. Astfel, atacurile raider, devalizarea oamenilor de afaceri şi condamnarea lor criminală, jaful proprietăţilor statului prin intermediul judecătorilor hoţi şi corupţi constituie o metodă eficientă de protecţie a marilor hoţii.

Judecătorii raider ajung a sluji pe banii graşi ai oligarhiei, fiind scoşi din sistem după ce au fost folosiţi în repetate rînduri. Cazul Colenco este crestomatic – după ce s-a scris că a prădat prin decizii ilegale oameni de afaceri, acum o face prin intermediul unui ONG de jefuire a asiguratorilor. Orîndaş, Namaşco, Rotari, Plugari şi ceilalţi au fost petrecuţi cu flori şi “onoare” din sistem, unele surse susţin că pe banii contribuabililor europeni! Să nu uităm că au de primit la plecare peste 300.000 de lei, iar apoi unii dintre ei vor ridica lunar pensii viagere de cîte 8.000 de lei! În cîţiva ani, cele 60 de milioane de euro destinate “reformei” justiţiei lui Plahotniuc se vor subţia văzînd cu ochii.

Toţi aceştia au contribuit la îmbogăţirea “săracului” – judecînd după falsa declaraţie de avere de la donciul său, CNI, – oligarh cu milioane şi miliarde de lei, poate de euro, elaborînd hotărîri contrare legii în cazurile La Izvor, Guguţă, Codru şi atîtea altele.

CSM-ul este completat de persoane dubioase şi controversate. Cazul Avornic este unul reprezentativ. După ce s-a constatat că acesta este văr cu vicepreşedintele Parlamentului, Palihovici, după ce a fost prins că a minţit Legislativul că nu are proprietăţi şi afaceri în România, după ce a primit 50.000 de lei de la însuşi Păpuşarul, căruia i-a jurat public supuşenie, acesta a fost “numit” membru al CSM, ca peste cîteva zile să aflăm că are deschis un dosar penal de către Procuratura municipală. Asemenea persoane vor face reforma justiţiei, asemenea persoane vor sancţiona judecătorii corupţi?! Exact ca un Donciu la CNI, exact ca un Chetraru la CNA, asemeni lui Pokaznoi la CCA?!

Imediat ce criticile europene şi occidentale se înteţesc, în special ale ambasadorilor german şi american, Păpuşarul reacţionează violent şi cinic prin promovarea, în ierarhia superioară a justiţiei, a celor mai corupte cadre ale sale. Am impresia că acestea sînt selectate după chipul şi asemănarea sa, cu cît sînt mai criticate de presă şi societate, cu atît mai plătit şi decizional e fotoliul. Astfel, Druţă a ajuns la CSJ, Corochi s-a mulţumit cu CAC, Melniciuc – preşedinte la Judecătoria Rîşcani, Țurcanu – vicepreşedinte la Judecătoria Botanica, Sternioală are privilegiul să aleagă între al doilea termen de preşedinte al Judecătoriei Buiucani sau un post de judecător lîngă Polalelungi, la CSJ, alţii sau ales, deocamdată, cu ordine, medalii şi premii băneşti.

Despre Procuratură e foarte complicat să vorbeşti. Printre puţinii procurori oneşti se lăfăiesc în abuzuri şi luări de mită cerberii fostului regim, acoperiţi cu posturi, bani şi posibilitatea de a stoarce mite de zeci şi sute de mii de euro. Sarcina Procuraturii lui Zubco-Garaba-Gurin este de a acoperi crimele economice ale Păpuşarului şi de a şantaja deputaţii şi funcţionarii indezirabili şi nu numai! Și aici sînt promovaţi indivizi după acelaşi chip şi asemănare – Popenco, Popa, Roşioru, Harunjen, Morari...

Ne întrebăm, dar poate că această putere “democratică” e mai “tare” decît precedenta la capitolul libertatea de exprimare, pluralismul de opinie? Aş! Închiderea NIT-ului opozant regimului, urmat de tentativa de “omor” a încă trei televiziuni, ţinta directă fiind bineînţeles Jurnal TV, postul care a făcut publice dezvăluirile despre crima lui Zubco, Pleşca, Creţu şi a celorlalţi braconieri de lux, postul care a relatat de la Londra despre adevăratul beneficiar al atacurilor raider, descoperit de justiţia britanică, postul care a informat populaţia despre faptul că Plahotniuc a fost urmărit de către Interpol, iar acum e urmărit penal de poliţia de la Bucureşti, postul care a făcut lumină asupra crimelor economice ale păpuşarului prin intermediul justiţiei aservite, preluările de la particulari şi de la stat a imobilelor (terenuri şi edificii importante, cazul Guguţă, La Izvor), a hîrtiilor de valoare (Victoriabank şi Banca de Economii), despre restituirile ilegale de la bugetul statului la bugetul Casa Media a mogulului, postul de televiziune care aproape zilnic deconspiră judecătorii şi procurorii mafiei şi slugoii acesteia din alte instituţii importante ale statului.

Despre ce libertate a presei mai poate fi vorba, cînd demnitarilor de prim rang li s-a interzis categoric să răspundă la întrebările puse de subsemnatul în cadrul unor interviuri menite să satisfacă interesul general şi major al societăţii? Doar şeful SIS-ului a neglijat acest lucru, ceilalţi au fost mustraţi şi şantajaţi să păstreze tăcerea, deşi răspunsurile erau deja pregătite! Cum poate fi categorisit un asemenea regim care obstrucţionează cu bună ştiinţă şi ilegal activitatea mea de jurnalist, obligîndu-mă să mă adresez în instanţele lor de judecată pentru a-i obliga să-şi facă datoria constituţională?!

Audiovizualul e la pămînt, cele mai importante surse de informare, televiziunile şi radiourile cu acoperire naţională sînt la cheremul lui Plahotniuc, au statut de monopol! Scopul acestora este de a dezinforma opinia publică şi a discredita oponenţii PD-ului şi ai Păpuşarului, noul format al Fabricii de la Publika fiind grăitor şi „pilduitor”, iar atunci cînd nu este convenabil stăpînului, aceştia trec cu vederea evenimentul, prefăcîndu-se a nu-l observa. Protestele societăţii de colectare a metalului, concurenta Metalferosului oligarhic, cele de la CCA ale societăţii civile, telespectatorilor şi angajaţilor JTV, ale asociaţiilor din domeniul protecţiei drepturilor omului, toate au fost trecute cu vederea de radiodifuzorii care utilizează frecvenţele din patrimoniul naţional al Republicii Moldova, acoperind emisia cu filme siropoase de cea mai proastă calitate de sorginte rusească sau latinoamericană, scoţînd profituri grase din publicitatea obţinută în urma unor măsurări falsificate de audienţă.

E mai combativă societatea civilă în condiţiile în care presa liberă a făcut aceste dezvăluiri şocante? De unde?! Marea lor majoritate sînt în hibernare, devorînd granturi şi proiecte străine sub aripa partinică a puterii, lăsînd crimele neobservate, tăcînd în laşitatea lor copios remunerată chiar şi în cazul atacului fără precedent asupra libertăţii presei...

Poate mediul de afaceri se simte mai confortabil? Poate practicile blamate de actualii guvernanţi în perioada comunistă au fost date uitării? Poate schemele de trafic cu carne, despre care vorbea Marian Lupu avîndu-l în vizor pe Plahotniuc au încetat? Păi cum să înceteze ceea ce practica în vechiul regim bejenarul noii orînduiri oligarhice?! Întrebaţi-i pe cei de la Grawe Carat, cazul care a umplut paharul răbdării oficialilor europeni, sau pe toţi acei care-şi taie poalele şi fug cît mai departe, cu sau fără recuperarea investiţiilor, de gestapoul organelor de control ale oligarhiei avînd menirea de a le scoate din zona concurenţială a oligarhului. Ultima declaraţie a Băncii Europene pentru Investiţii este una extrem de elocventă şi oportună! Reticenţa plauzibilă de a nu investi în sistemul bancar controlat în totalitate de oligarh, din cauza off-shorizării şi lipsei de transparenţă este un semnal cu urmări pozitive pentru de-criminalizarea statului de către structurile internaţionale.

Între timp, guvernarea scoate vorbe goale pe bandă rulantă. Trage de timp. Aruncă praf şi pulbere în ochii europenilor şi americanilor. Datul din ochi înspre Rusia şi Rogozin a devenit un sport oligarhic. Scuipatul şi impertinenţa în direcţia României, o îndeletnicire. Jafuri, hoţii, jafuri şi iar hoţii!

Referendumul din autonomie este pus în totalitate pe seama factorului extern, realitatea fiind cu totul alta. Tocmai Plahotniuc şi, complicitat, Filat, prin majoritatea din Adunarea Populară au declanşat şi organizat un referendum ilegal, dînd vina pe Dodon al lor şi pe opoziţia comunistă, adevărata cîştigătoare a voturilor găgăuzilor din toamna curentă, dacă bineînţeles scrutinul parlamentar va mai avea loc! Unul dintre scenariile puse la cale de oligarhie constă în amînarea acestora prin declararea stării de urgenţă şi transformarea ţării în dictatură de tip huntă, motivul invocat fiind separatismul şi pericolul pierderii puterii de către mafia criminală.

Iată argumentul cel mai plauzibil că monstruoasa coaliţie nu doreşte integrare europeană, minte şi fură, fură şi minte. Oligarhul este conştient de faptul că orice milimetru spre Uniunea europeană înseamnă căderea sa, slăbirea şi pierderea totală a puterii şi controlului asupra statului. Un asemenea scenariu este cel mai păgubos pentru Păpuşar şi sculele sale de orice culoare. De aceea au şi purces la acest joc dublu, asumat, bine elaborat. În apele tulburi se prinde peştele cel mare. Acum o fi Moldtelecomul, mîine Căile Ferate, apoi drumurile, podurile, poşta şi ce a mai rămas. Pînă nu devorează totul, pînă nu jefuiesc tot ce mai atîrnă pe carcasa economiei naţionale şi a patrimoniului statului, conturile cu poporul nu sînt încheiate!

Dacă cineva crede că oligarhul venal obstrucţionează doar vectorul european al Republicii Moldova, se înşeală amarnic. Dacă mîine ar avea şansa păstrării puterii, acesta este gata să se asocieze cu orice forţă politică, de orice orientare, doar să nu piardă controlul asupra instituţiilor captive ale statului, umbrelele de protecţie a jafurilor sale proverbiale. Iar deplasarea de urgenţă a acestuia la Moscova, la 6 februarie, este una grăitoare.

Cineva l-a comparat pe Păpuşar cu omul de afaceri rus, Hodorkovski.

Deplasată şi neadevărată raportare, ca să nu zic trasă de păr şi de rea-credinţă.

În activitatea sa, conform presei, Hodorkovski avea circa 200 de mii de angajaţi, care trebuiau plătiţi. Și erau! Compania sa asigura bugetul Rusiei în proporţie de 5 la sută, urmînd ca în cîţiva ani, dacă nu era arestat, să ridice cifra pînă la 7-10 procente. Magnatul era tentat să asigure integral necesităţile bugetare ale Culturii, Sportului şi Învăţămîntului.

Cîţi oameni remunerează Păpuşarul în afară de judecători, procurori şi funcţionari corupţi?!

Cîţi bani achită la bugetul statului oligarhul ajuns putred de bogat prin jefuirea proprietăţilor private, publice şi banilor statului?

Ce produce acesta?

Cînd vom avea răspuns la aceste şi alte întrebări de acest gen vom fi în măsură să comparăm elefantul cu şoarecele.

Cînd cineva mi-a spus că Avornic e desemnat drept candidatul oligarhiei la funcţia de preşedinte al CSM am vrut să mă revolt, să pun mîna pe tastatură. M-am răcorit, însă, repede şi am adoptat o altă abordare. De ce nu, mi-am zis? De ce în fruntea unor instituţii captive şi aservite ar trebui să fie instalaţi oameni cu onoare, cu demnitate, cu libertate decizională? Să fie atraşi în fel de fel de scheme, să li se întindă capcane dacă nu vor dori să slujească interesele criminale ale oligarhiei? Nu, pînă la alegeri e bine ca lucrurile să nu se schimbe, să rămînă aşa. Cu un Poalelungi la CSJ, cu un Pleşca la CAC, cu un Avornic la CSM, cu un Pokaznoi la CCA, cu un Chetraru la CNA, cu un Donciu la CNI, cu un Corman, Candu şi Apolski la Parlament, cu un Leancă versus Lazăr la guvern, cu un Drăguţanu plus generalii KGB-işti la BNM. ..

Iar cireaşa de pe tort e ca la Comitetul de reformare a organelor de ocrotire a normelor de drept – ce struţo-cămilă stufoasă! – să fie nu vicepreşedinte, ci coşcogea preşedinte însuşi urmăritul de Interpol, beneficiarul final al atacurilor raider, traficantul de tot felul de carne, monopolistul bancar, audiovizual , de publicitate şi de metale (feroase şi neferoase), beneficiarul hotelului Codru, cafenelei Guguţă, insulelor şi restaurantului La Izvor, urmăritul penal de justiţia din România, beneficiarul şi “confiscatorul” protestelor din 7 Aprilie 2009, Păpuşarul care a ajuns la putere cu “bani furaţi, off-shore-uri, crime”, etc., etc., etc., pre numele sale Ulinici şi Plahotniuc, într-o singură şi inconfundabilă persoană “euro-integratoare”!