Arthur Schopenhauer, născut pe data de 22 Februarie 1788 în localitatea Stutthof/Danzig și decedat în ziua de 21 Septembrie 1860, Frankfurt pe Main, a fost un filosof german, cunoscut, mai ales, prin teoria sa asupra primatului "voinţei" în sfera reprezentării lumii şi în comportamentul uman.

Încă din copilărie, realizează, împreună cu tatăl său, numeroase călătorii prin Europa, fiind interesat de multiple domenii de activitate, concepte şi teorii.

În anul 1809, tatăl său pleacă “în lumea celor drepți”, apoi tînărul Arthur va începe studiul Medicinei la Universitatea din Göttingen, urmînd să renunţe la studiul acestui domeniu, pentru a se dedica filosofiei.

În anul 1811, pleacă la Berlin, unde audiază cursurile lui Friedrich Schleiermacher și ale lui Johann Gottlieb Fichte. Va rămîne permanent fascinat de multe alte aspecte legate de cunoaștere, în general, aprofundînd cunoştinţe din matematică, anatomie, chimie şi fiziologie.

Se transferă, apoi, la Jena și, în 1813, obține titlul de Doctor în Filosofie cu dizertația „Cu privire la rădăcina cvadruplă a principiului rațiunii suficiente” (“Über die vierfache Wurzel des Satzes vom zureichenden Grunde”). În același an, îl întîlnește, la Weimar, pe Goethe, cu care discută teoria acestuia asupra culorilor.

În anul 1816, Arthur va publica lucrarea “Despre vedere și culori” (“Über das Sehen und die Farben”), în care va expune propria sa concepție în acest domeniu, aflată în contradicție cu opiniile lui Goethe.

În perioada 1819-1831, ține cursuri la Universitatea din Berlin, unde preda și Hegel, care era, în acel timp, figura dominantă a filosofiei germane, mai nou fiind criticat vehement de Schopenhauer.

În același an, apare opera fundamentală a lui Schopenhauer, “Lumea ca voință și reprezentare” (Die Welt als Wille und Vorstellung), o carte care cuprinde “o metodă de filosofare experimentată aici pentru prima dată şi care se diferenţiază complet de toate cele folosite pînă acum”, după cum afirma autorul.

În anul 1831, din cauza unei epidemii de holeră, a cărei victimă a fost Hegel, se refugiază la Frankfurt pe Main, unde va trăi retras pînă la sfîrșitul vieții.

Aici va începe studiul filosofiei budiste și hinduiste precum și al misticilor creștinismului primitiv, fiind influențat în special de Meister Eckhart și Jakob Böhme.

În anul 1836, îi apare lucrarea “Voința în natură” (Über den Willen in der Natur), în anul 1841 îi este publicat volumul “Cele două probleme de bază ale eticii” (Die beiden Grundprobleme der Ethik), iar în 1851 îi apar aforismele grupate în “Parerga und Paralipomena”.

Aceste volume îi aduc celebritatea, publicul acordînd acum atenţie, retrospectiv, şi cărţilor sale din tinereţe. E, totodată, momentul în care Schopenhauer, care se considera întemeietorul unei noi religii, de sursă brahmanică şi, deci, opusă celei iudeo-creştine, se vede înconjurat şi de discipoli. Pe aceştia îi numeşte, fără vreo reţinere, “apostolii” şi “evangheliştii” săi. A fost pe deplin convins de valoarea sistemului său, spunînd că “va veni timpul în care cel ce nu va şti ce anume am spus eu cu privire la un anume lucru va fi considerat pur şi simplu un ignorant”.

Trebuie spus că, de-a lungul întregii vieţi, Schopenhauer a ţinut în preajma sa şi un pudel, pe care la fiecare circa zece ani, cînd animalul îmbătrînea şi murea, îl înlocuia cu un altul asemănător, ce primea acelaşi nume, Atman (în sanscrită: “suflu vital”), fiind convins că cel în viaţă este o reîntrupare a celorlalţi, că este “ascunsul sîmbure al cîinelui”, o influenţă de la “Faust”-ul lui Goethe.

Arthur Schopenhauer pleacă la Domnul la Frankfurt, la 21 Septembrie 1860, la vîrsta de 78 de ani, în urma unei pneumonii.

Sub influenţa lui Platon şi a lui Immanuel Kant, Schopenhauer se situează în problema teoriei cunoaşterii pe poziţia idealismului, dar, în cadrul acestei concepţii, Schopenhauer îşi susţine propriile sale vederi şi combate filosofia lui Hegel.

Bazat pe achiziţiile ştiinţelor naturale, dezvoltă un punct de vedere original asupra fiziologiei percepţiei. După Schopenhauer, lumea exterioară există numai în măsura în care este percepută şi prezentă în conştiinţa omului, deci ca reprezentare.

El nu este totuşi întru totul de acord cu Kant, care considera că "lucrul în sine" (das Ding an sich) ar fi mai presus de orice experienţă senzorială şi, în consecinţă, nu ar putea fi cunoscut.

Schopenhauer susţine că Voinţa stă la baza reprezentării lumii, avînd o puternică forţă lipsită de raţiune şi de scop. Spre deosebire de Hegel, consideră că lumea şi istoria sunt lipsite de sens şi de o ţintă finală. Voinţa stă nu numai la baza acţiunilor omului, ci determină întreaga realitate, organică sau anorganică. Voinţa se manifestă în lumea animală ca forţă vitală şi ca impuls spre procreare. Această teorie asupra "primatului voinţei" reprezintă ideea centrală a filosofiei lui Schopenhauer şi a avut, începînd cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea pînă în actualitate, o influenţă crescîndă asupra gîndirii filosofice.

Citate din Arthur Schopenhauer:

“Oamenii își schimbă simpatiile și purtarea cu aceeași iuțeală cu care li se schimbă interesul.”

"Orice adevăr trece prin trei etape. Prima dată, e ridiculizat. A doua oară, negat vehement. A treia oară, e acceptat ca fiind de la sine evident."

"Nici să iubești, nici să urăști: asta e jumătatea întregii înțelepciuni. Nu spune nimic și nu crede nimic: asta e cealaltă.”

“Marea majoritate a oamenilor găsesc că e mai ușor să cerșească cerul prin rugăciuni, decît să-l merite prin acțiuni!"

“Viaţa este o afacere care nu-şi acoperă costurile“.

“Pentru a nu deveni nefericit, cel mai sigur mijloc constă în a nu cere să devii foarte fericit, deci să-ţi aduci la un nivel foarte modest pretenţiile de plăcere, de posesiune, rang, onoruri. Căci tocmai căutarea şi urmărirea fericirii atrag marile catastrofe”. Sursa: Mixdecultura.ro