O bună parte dintre cele mai luminate minţi din istoria literaturii s-au găsit în conflict cu autorităţile. Motivele au fost diverse – viaţa personală, de la posesie de droguri la homosexualitate (interzisă în trecut), viaţa publică şi acţiunile lor vehemente împotriva unor Guverne pe care le considerau nefaste pentru ţară. Unii au scăpat cu puţin, în schimb alţii au pătimit mulţi ani prin înschisori. Unora, arestul le-a priit, căci a fost o nouă sursă de inspiraţie, altora le-a ruinat cariera şi i-a făcut să îşi încheie prematur existenţa pe pămînt. Historia.ro a realizat mai jos o selecţie de autori străini cu valoare internaţională, dar şi români (deşi lista aceasta poate fi considerată mult prea scurtă) care au fost închişi: 

Ken Kesey (1935 – 2001)

Kesey a fost un autor american, cunoscut pentru romanul său de debut, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”. S-a înscris în literatura de contra-cultură, fiind considerat o punte de legătură între generația beat a anilor 1950 și cea hippie, din anii '60. Și după cum era de așteptat, nu a făcut parte din această mișcare numai din punct de vedere al scriiturii, ci și al obiceiurilor. Așa se face că în 1965 a fost arestat pentru posesie de droguri (marijuana). Într-o încercare de a induce în eroare Poliția, și-a înscenat sinuciderea: niște prieteni i-au lăsat mașina la marginea unei faleze din apropiere de Eureka, împreună cu un bilet de adio pe care scria „oceanule, oceanule te voi învinge în cele din urmă”. Kesey a fugit în Mexic ascuns în portbagajul mașinii unui amic. Cînd s-a întors în Statele Unite, opt luni mai tîrziu, a fost arestat și trimis la închisoarea San Mateo, Redwood, California, cu o sentință de cinci luni. La eliberare, s-a mutat la ferma familiei din Pleasant Hill, Oregon, din Willamette Valley, unde și-a petrecut tot restul vieții.

Daniel Defoe (1660-1731)

Autorul celebrului roman Robinson Crusoe a fost condamnat la închisoare pe termen nedeterminat în urma pamfletelor sale politice. A fost închis la Newgate, în Londra. De asemenea, a petrecut trei zile și la stîlpul infamiei (un stîlp plasat într-o piață publică de care erau legați delincvenții pentru a fi expuși oprobriului public). Legenda spune că în loc să fie asaltat de cetățeni cu ouă stricate și animale moarte, cum se întîmpla de obicei, mulțimea a aruncat înspre el numai trandafiri.

Jack London (1876-1916)

Autorul îndrăgitelor romane Colț Alb și Chemarea străbunilora fost unul dintre cei care a avut o influență puternică asupra lui Ernest Hemingway, printre alții. În cartea sa autobiografică apărută în 1907, London descrie „procesul” său pentru acuzațiile de vagabondaj: „Executorul judecătoresc a spus «Vagabondaj, Onorată Instanță», iar eu am început să vorbesc. Dar judecătorul a început să vorbească în același timp și a spus «Treizeci de zile.» Am început să protestez, dar în acel moment, Excelența Sa a rostit numele următorului vagabond de pe listă. Onorata Instanță a făcut o pauză suficientă de lungă pentru a-mi spune «Taci!»”. Jack London a petrecut treizeci de zile în penitenciarul Eric County, o experință care i-a influențat scriitura viitoare.

Feodor Dostoievski (1821-1881)

În 1846, Dostoievski, un tînăr de 25 de ani care deja era un scriitor de seamă și membru al unor cercuri literare, a început să participe la evenimentele organizate de Mihail Petrașevski, un doctor militar cu viziuni revoluționare. În zilele de Vineri, cînd aveau loc întrunirile, se discutau probleme importante, precum abolirea iobăgiei, schimbarea regimului și folosirea bibliotecii private a doctorului de cărți interzise. După doi ani, Poliția a descoperit cercul secret al lui Petrașevski, din care făcea parte și Dostoievski. A fost ținut închis opt luni într-o celulă din Fortăreața Petru și Paul din Petersburg, după care a fost condamnat la moarte prin împușcare de către un pluton de execuție. A fost salvat în ultima clipă de către Țar, care i-a schimbat sentința la patru ani de exil într-un lagăr din Siberia. Scriitorul a prestat patru ani de muncă silnică în Omsk, după care a fost soldat în regiunea Kazahstanului de astăzi.

Thomas Morus (1478 – 1535)

Thomas Morus a fost un  avocat, autor și om de stat englez, care a cîștigat reputația de mare savant umanist. A ocupat numeroase funcții publice, printre care și cea de Lord Cancelar (1529-1532). Morus a fost și cel care a inventat cuvîntul „utopie”, însemnînd un ideal, o națiune insulară imaginară al cărei sistem politic l-a descris în cartea omonimă, publicată în 1516. A fost decapitat în 1535, cînd a refuzat să semneze Actul de Succesiune (1533) care îl făcea pe Henry al VIII-lea șeful suprem al Bisericii Anglicane.

Pe 13 Aprilie în acel an, lui Morus i s-a cerut să se prezinte în fața unei comisii și să jure credință Actului parlamentar de Succesiune. Morus a acceptat dreptul Parlamentului de a o declara pe Anne Regina legitimă a Angliei, dar a refuzat să rostească jurămîntul din cauza prefaței antipapale a Actului, pe care nu o putea accepta. Patru zile mai tîrziu era închis în Turnul Londrei, unde a scris Dialogue of Comfort against Tribulation.

Pe 1 Iulie 1535, Morus a fost judecat și acuzat de înaltă trădare. A fost condamnat la moarte prin spînzurare, dar Regele i-a schimbat sentința la execuție prin decapitare. Execuția a avut loc la 6 Iulie. În 1935, la 400 de ani de la moartea sa, Papa Pius al XI-lea l-a canonizat. Morus a fost declarat patronul politicienilor și oamenilor de stat de către Papa Ioan Paul al II-lea, în 1980.

Oscar Wilde (1854 – 1900)

Oscar Wilde (foto) a fost un scriitor irlandez, faimos pentru mintea ascuțită. A devenit unul dintre cei mai de succes dramaturgi de la sfîrșitul epocii victoriene și unul dintre cele mai cunoscute personaje ale timpului său. În urma unei serii de procese mult mediatizate, Wilde a suferit o cădere dramatică și a fost închis pentru doi ani, condamnat la muncă silnică, fiind acuzat de homosexualitate.

A fost încarcerat mai întîi la Pentonville, iar apoi la Wandsworth, în Londra, pentru a fi, în final, transferat la Reading Prison, la aproximativ 100 de kilometri de Londra. WIlde cunoștea orașul Reading din vremuri mai bune, cînd își vizita prietenii, familia Palmer. Acum era cunoscut drept prizonierul C.3.3. (care însemna că era în blocul C, etajul 3, celula nr.3) și, la început, nu i se permitea nici să aibă hîrtie și un creion. Ulterior, i s-a făcut această concesie. După ce a fost eliberat, a plecat cu feribotul de noapte din Dieppe și nu s-a mai întors niciodată în Marea Britanie.

Paul Verlaine  (1844 – 1896)

Verlaine a fost un poet francez, adept al mișcării simboliste. Este considerat a fi unul dintre cei mai mari reprezentanți ai poeziei franceze și internaționale de la sfîrștul secolului. În Septembrie 1871, a primit prima sa scrisoare de la poetul Arthur Rimbaud, autor simbolist, de asemenea. Într-un an de zile deja își pierduse interesul pentru Mathilde, soția sa, pe care a abandonat-o, împreună cu fiul lor. A preferat compania lui Rimbaud, noul său iubit.

Povestea de dragoste furtunoasă dintre Rimbaud și Verlaine i-a propulsat în Londra, în 1872. În Iulie 1873, dintr-o furie sporită de beție și gelozie, a tras două gloanțe în Rimbaud, rănindu-l la încheietura mîinii stîngi. Efectul indirect al acestui incident a fost că Verlaine a fost arestat și închis la Mons. Aici, s-a convertit la romano-catolicism, care i-a influențat opera și a provocat o critică acerbă din partea lui Rimbaud. După eliberarea din închisoare, Verlaine a călătorit din nou în Anglia, unde a lucrat o perioadă ca învățător.

Aleksandr Soljenițîn (1918 – 2008)

Soljenițîn a fost un istoric, dramaturg și romancier rus. Prin scrierile sale a atras atenția lumii asupra Gulagului, sistemul de lagăre de muncă al Uniunii Sovietice, iar pentru aceste eforturi, a fost exilat din URSS în 1974. În 1970, a primit Premiul Nobel pentru Literatură. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost implicat într-o acțiune amplă pe front și a fost decorat de două ori.

În Februarie 1945, în timp ce executa serviciul militar în Prusia de Est, a fost arestat pentru că a scris un comentariu negativ într-o scrisoare către un prieten, N.D. Utkevici, despre desfășurarea războiului sub comanda lui Stalin, pe care l-a numit „mustăciosul”, „Khozyain” (stăpînul) și „Balabos” (termen în idiș, regionalism din Odessa, însemnînd tot stăpîn).

A fost acuzat de propagandă antisovietică, sub incidența articolului 58, paragraful 10 din Codul Penal sovietic, și de „fondarea unei organizații ostile”, sub paragraful 11. Soljenițîn a fost dus la închisoarea Lubianka din Moscova, unde a fost bătut și interogat. Pe 7 Iulie 1945, a fost condamnat în absență de un Tribunal al NKGB-ului, constituit din trei membri, la opt ani de muncă în lagăr, urmați de un exil intern permanent. Aceasta era sentința obișnuită pentru majoritatea acuzațiilor ce intrau în articolul 58. Prima parte a sentinței  a fost ispășită la mai multe lagăre de muncă. În timpul exilului, după ce s-a întors în Rusia europeană, a scris în secret, noaptea, iar ziua a predat la o școală secundară.

Voltaire (1694 – 1778)

Francois-Marie Arouet, cunoscut sub pseudonimul Voltaire, a fost un scriitor francez iluminist, eseist, deist şi filosof, faimos pentru apărarea libertăţilor cetăţeanului. Voltaire a fost un scriitor prolific şi a produs opere în aproape toate formele literare, fiind autor de poezie, romane, eseuri, articole istorice şi ştiinţifice, peste 20.000 de scrisori şi peste 2.000 de cărţi şi pamflete. A fost un susţinător făţiş al reformei sociale, în ciuda legilor stricte ale cenzurii şi pedepselor dure aplicate celor ce le încălcau.

Polemizînd satiric, adesea a folosit operele sale pentru a critica Biserica Catolică şi instituţiile franceze din vremea sa. În tinereţe, Voltaire a trăit în majoritatea timpului în Paris şi împrejurimi. Devreme, însă, a avut probleme cu autorităţile pentru atacurile sale energice asupra Guvernului şi Bisericii. Aceste activităţi au rezultat în numeroase încarcerări şi exiluri. În 1717, a fost implicat în conspiraţia Cellamare a lui Giulio Alberoni împotriva lui Filip al II-lea, Duce de Orleans, regent al lui Ludovic al XV-lea al Franţei. A scris versuri satirice despre aristocraţia vremii şi una dintre scrierile sale despre regent l-a trimis pentru 11 luni în închisoarea Bastilia. În timp ce era acolo, a scris prima sa operă dramaturgică, Oedip, care a fost un mare succes.

Cervantes (1547 – 1616)

Romancier spaniol, Cervantes este autorul capodoperei Don Quixote, considerat primul roman modern şi cel care a pus bazele literaturii occidentale clasice. A fost supranumit „el Principe de los Ingenios” (Prințul celor Înțelepți). În 1570 a fost înrolat în regimentul de infanterie spaniol, continuînd viața de militar pînă în 1575, cînd a fost capturat de pirați. A fost răscumpărat și s-a întors la familia sa în Madrid. În 1585, Cervantes a publicat un roman pastoral, La Galatea. Din cauza problemelor financiare, a lucrat și ca furnizor pentru Armada spaniolă și apoi a fost colector de taxe. În 1597, discrepanțele din conturile sale din ultimii trei ani l-au trimis în Închisoarea Regală din Sevillia. În 1605, a fost în Valladolid, tocmai cînd prima parte din Don Quixote, publicată la Madrid, avea un succes răsunător și îl propulsa în lumea literară. În 1607, s-a stabilit în Madrid, unde a trăit și a scris pînă la sfîrșitul vieții.

Scriitori români condamnați la închisoare

Perioada comunistă, încă de la primele etape, de la consolidarea regimului în România, a fost una nefastă pentru intelectualitatea românească. Acuzîndu-i de viziuni politice greșite, de comportamente îndreptate împotriva comunismului și de propagandă anticomunistă, noii ciocoi roșii au condus un adevărat pogrom împotriva scriitorilor, filosofilor și artiștilor români, care au suprapopulat închisorile din țară.

Radu Gyr (1905-1975)

Radu Gyr a fost poet, dramaturg, eseist și gazetar român. A fost arestat în 1945 și condamnat la moarte. Totuși, pedeapsa i-a fost comutată, ulterior, la muncă silnică. A rămas în închisoare pînă în 1957, pentru ca un an mai tîrziu, în 1958, să fie din nou închis și să rămînă întemnițat pînă în 1963.

În închisoare, a scris unul dintre cele mai cunoscute și emoționante texte dintre cele scrise de deținuții politic: "Nu pentru-o lopată de rumenă pîine, /Nu pentru pătule, nu pentru pogoane, /Ci pentru văzduhul tău liber de mîine /Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! /Pentru sîngele neamului tău curs prin şanţuri, /Pentru cîntecul tău, ţintuit în piroane, /Pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri, /Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! /Nu pentru mînia scrîşnită-n măsele, /Ci ca să aduni chiuind pe tăpşane /O claie de zări şi-o căciulă de stele, /Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! /Aşa ca să bei libertatea din ciuturi /Şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane /Şi zarzării ei peste tine să-i scuturi, /Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! /Şi ca să-ţi pui tot sărutul fierbinte  /Pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane, /Pe toate ce slobode-ţi rîd înainte, /Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! /Ridică-te, Ioane, pe lanţuri, pe funii, /Ridică-te, Gheorghe, pe sfinte ciolane, /Sus pe lumina din urmă-a furtunii, /Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!"

Mircea Vulcănescu (1904-1952)

Mircea Vulcănescu a fost unul dintre cele mai importante personalități ale secolului XX, filosof, sociolog, economist și profesor de etică. După 23 August 1944, a fost Șef al Datoriei Publice, pînă în 1946, cînd a fost arestat în lotul al doilea ce cuprindea foștii membri ai Guvernului Antonescu și a fost acuzat de crime de război.

Pe 9 Octombrie 1956, a fost condamnat la 8 ani de închisoare. A fost închis la Aiud, unde a fost izolat cu alți 12 bărbați, ținuți în frig și mizerie. A murit pe 28 Octombrie 1952, afectat de tratamentele inumane la care a fost supus.

Petre Țuțea (1902-1991)

Petre Țuțea a fost eseist, filosof și economist român și susținător al mișcării legionare. A fost arestat, mai întîi, pe 12 Aprilie 1948, trimis în arestul Siguranței, pentru „spionaj în favoarea anglo-americanilor”. A fost anchetat pînă în Noiembrie 1948, dar anchetatorii Securității nu au fost capabili să probeze vreo încălcare a legii. Așadar, s-a propus încadrarea arestatului la  categoria preventivi, care viza arestarea foștilor legionari. 

Este trimis la Jilava, unde rămîne pînă în Aprilie 1949;după care e mutat la Ocnele Mari, unde este „uitat” pînă în Noiembrie 1950. Acum este închis, oficial, pentru un an  „pentru activitate legionară. A fost eliberat cu „o mică întîrziere”, în 1953. Dar este arestat din nou în 1956, pentru „faptul că din anul 1955 a început să participe la întîlniri clandestine împreună cu alți indivizi, unde s-au purtat discuții dușmănoase împotriva regimului de democrație-populară din Republica Populară Română”. Sentința Tribunalului din Decembrie 1957 îl condamna la 10 ani de închisoare corecțională și 5 ani de interdicție „pentru uneltiri contra ordinii sociale” și îi confisca toată averea personală. Apoi, din închisoare, a fost condamnat din nou, în 1959, la 18 ani muncă silnică și 8 ani degradare civică. Petre Țuțea a fost încarcerat în penitenciarul Aiud, de unde a fost eliberat prin grațiere la 1 August 1964.

Constantin Noica (1909-1987)

Constantin Noica, filosof, eseist și publicist, a fost domiciliat obligatoriu la Cîmpulung-Muscel între 1949 și 1958, perioadă în care și-a formulat coordonatele principale ale filosofiei sale.

Pe 11 Decembrie 1958 a fost arestat la Cîmpulung și anchetat timp de doi ani. A fost  condamnat la 25 de ani de muncă silnică, iar averea sa a fost confiscată. A fost încarcerat la Jilava, unde a executat 6 ani din cei 25, fiind eliberat în August 1964.

A făcut parte din grupul „Noica – Pillat“ împreună cu alți scriitori români. În noaptea de 25 spre 26 a fost arestat și Dinu Pillat, de aceea anchetatorii au constituit lotul Noica-Pillat, din care au făcut parte și Păstorel Teodoreanu (6 ani de închisoare și confiscarea manuscriselor și a bibliotecii; a fost grațiat după 3 ani), N. Steinhardt, Vladimir Streinu (7 ani), Arşavir Acterian, Marietta Sadova, Sergiu Al. George (7 ani), Alexandru Paleologu (14 ani), Simina Caracaş-Mezincescu, Barbu Slătineanu ş.a.

Nicolae Steinhardt (1912-1989)

Steinhardt s-a născut evreu, dar s-a convertit la ortodoxism în închisoarea Jilava, unde a luat numele de Nicolae. La eliberare, s-a și călugărit. Este autorului operei unice în literatura romînă, Jurnalul Fericirii. A fost arestat în 1958, cînd a refuzat să depună mărturie împotriva lui Noica. A fost condamnat la 13 ani de muncă silnică, sub acuzația de „crimă de uneltire contra ordinii sociale”. A fost închis la Jilava, Gherla și Aiud, fiind grațiat în 1964. După eliberare, se retrage la Mănăstirea Rohia.

Vasile Voiculescu (1884-1963)

Dramaturg, poet și prozator român, Vasile Voiculescu a fost deținut politic în închisorile comuniste în perioada 1958-1962. A fost condamnat din eroare judiciară alături de alți membri ai Rugului Aprins, la 5 ani temniţă grea şi 5 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii. Avea 74 de ani și a pierdut totodată și dreptul de a publica. În timpul detenţiei, a fost purtat prin închisorile de la Jilava şi Aiud. Aici contactează TBC la coloană. Pe 2 Mai 1962, Voiculescu a fost eliberat, însă nu mai putea merge. Grav bolnav, a murit în noaptea de 25 spre 26 Aprilie 1963.

Paul Goma (1935-2020)

Unul dintre cei mai cunoscuți disdenți români, supranumit Soljenițîn-ul României, Paul Goma și-a început de tînăr activitatea anticomunistă. În clasa a X-a de liceu, în 1952, a fost reținut opt zile de Securitate și exmatriculat din toate școlile din țară pentru că susținuse cauza unor persoane anchetate sub acuzația de anticomunism. În 1956, în semn de protest față de înfrîngerea revoluției maghiare, și-a predat carnetul de membru UTM, ceea ce a făcut să fie arestat pentru ”tentativă de organizare de manifestație ostilă”.

În 1957, a fost condamnat la 2 ani de închisoare, pe care i-a executat la Jilava și Gherla. Apoi a fost trimis cu domiciliu forțat în Bărăgan, unde a rămas pînă în 1964. În 1971, a fost propus să fie exclus din PCR, în care se înscrisese în 1968, din cauza publicării romanului Ostinato în RFG. În 1977, a trimis la Radio Europa Liberă o scrisoare în care cerea Guvernului romîn să respecte drepturile omului. Ca urmare, Goma a fost urmărit, arestat și bătut de Securitate.

Alți scriitori închiși: Nichifor Crainic (1945, condamnat la închisoare pe viață; reușește să scape pînă în 1947, cînd e închis fără judecată la Aiud, timp de 15 ani); Mihaela Ghițescu (1952, 4 ani de închisoare pentru „crimă de înaltă trădare”); Ștefan Augustin Doinaș (1957, un an de închisoare pentru omisiune de denunț), Ioan Slavici ş.a.