KLIMKIN: NU POATE EXISTA O A DOUA TRANSNISTRIE IN ESTUL UCRAINEI

Ministrul ucrainean de Externe, Pavlo Klimkin, exclude ideea ca în estul Ucrainei să apară un conflict îngheţat precum cel transnistrean din Republica Moldova, subliniind că statutul special pe care-l vor primi regiunile Doneţk şi Lugansk va permite reluarea vieţii normale în această zonă.

Întrebat ce se întîmplă dacă înţelegerea de la Minsk nu va funcţionază, şeful diplomaţiei ucrainene, Pavlo Klimkin, a declarat, într-o întrevedere cu jurnalişti români, că trebuie făcută "diferenţa între nu funcţionează şi nu funcţionează cum trebuie".

"Pentru noi, este vorba de un angajament clar în ceea ce priveşte înţelegerile de la Minsk, credem că este un plan de pace comprehensiv deoarece avem încetarea focului, avem dimensiunea umanitară, avem schimb de deţinuţi, asistenţă umanitară şi avem un curs politic clar. (...) Iar în Donbass avem nevoie de alegeri locale, de reprezentativitate locală, nu de terorişti care ucid oameni, care doboară un avion malaysian. Avem nevoie de oameni care să fie aleşi de locuitorii din Doneţk şi Lugansk şi cărora să le pese de lege şi ordine şi care să fie responsabili pentru redresarea economiei în Doneţk şi Lugansk. În acest sens, (Acordul de la ) Minsk este singura cale pentru a obţine pacea şi este sprijinit nu numai de Ucraina, ci de întreaga comunitate internaţională", a afirmat ministrul de Externe de la Kiev.

Întrebat dacă Ucraina este pregătită pentru un conflict îngheţat în estul ţării, Klimkin a precizat că nu. "Deloc, în primul rînd Donbass, Doneţk şi Lugansk nu pot deveni conflicte îngheţate. Nu poate exista o a doua Transnistrie în Doneţk şi Lugansk din cauza costurilor politice, economice pentru milioane de oameni de acolo şi din cauza dimensiunii ecologice şi umanitare. Avem nevoie de un cale de ieşire din acest impas, avem nevoie de acţiune puternică din partea misiunii observatorilor OSCE care să verifice şi să monitorizeze ce se întîmplă la faţa locului: retragerea trupelor, respectarea regimului de încetare a focului, nu putem îngheţa conflictele din Doneţk şi Lugansk. Acesta este punctul meu de vedere. Altfel, totul poate fi aruncat în aer în orice moment. Ar fi periculos nu doar pentru Ucraina, ci pentru întreaga Europă", a susţinut oficialul ucrainean.

Întrebat dacă acordarea unui statut special pentru Doneţk şi Lugansk implică vreun risc ca autorităţile de la Kiev să nu poată controla aceste regiuni, Pavlo Klimkin a explicat: "Doneţk şi Lugansk îşi vor putea alege reprezentanţii locali, vor putea să primească un procent mai mare din taxe, dar, desigur, şi mai multă responsabilitate în acest sens şi vor putea să creeze zone economice speciale şi să aibă legături speciale cu Rusia, cu UE, pentru că trebuie să redresăm economia din regiune şi pentru asta sîntem pregătiţi să luăm acţiuni îndrăzneţe şi importante".

Totodată, acordarea statului special are ca scop "contracararea argumentelor Rusiei că oamenii sînt neglijaţi acolo". "Dacă aveţi nevoie de rusă ca limbă de comunicare este în regulă, e dreptul vostru să decideţi dacă e rusa sau ucraineană, sau amîndouă. Vreţi zone economice speciale, acum aveţi această oportunitate. Vreţi să vă alegeţi reprezentanţii, consideraţi că acum sînteţi neglijaţi, puteţi să vă alegeţi oamenii. Ce mai aveţi nevoie pentru a avea o viaţă normală? Şi ce aveţi nevoie e ca ruşii să plece din Donbass, să plece armele, trupele regulate şi influenţa rusească", a subliniat Klimkin.

Întrebat ce fel de relaţii are în prezent Kievul cu autorităţile din Crimeea, ministrul a spus că nu există "niciun fel de relaţii".

"Le furnizăm oamenilor alimente, electricitate. Ei plătesc pentru electricitate, cum putem să-i lăsăm pe oameni să sufere? Nu este vorba de un joc politic, nu-i putem lăsa pe oameni să sufere, fără apă, fără electricitate, totul vine din Ucraina", a spus şeful diplomaţiei ucrainene.

Sursa: Mediafax