Vizita lui Macron și a lui Von der Leyen în China nu a fost scutită de critici. Declarația comună a Președinților francez și chinez a fost lipsită de fermitate cu privire la agresiunea rusă din Ucraina, fără a include nici o referire la necesitatea retragerii forțelor ruse de pe teritoriul ucrainean. Liderii europeni au fost, în cele din urmă, incapabili să convingă China să adopte o atitudine mai critică față de Rusia. Altceva nu ar fi de așteptat. Anterior, Olaf Scholz și Pedro Sánchez încercaseră același lucru, scrie DIÁRIO DE NOTÍCIAS, potrivit RADOR.

Succesul diplomației, însă, nu se găsește de obicei în ceea ce se întîmplă sub lumina reflectoarelor, ci în subtilitățile care au consecințe practice și care nu apar în presă. În acest caz, marele succes constă în ceea ce a fost împiedicat să se întîmple – sprijinul militar acordat de China Rusiei.

Izolarea internațională a Moscovei în urma războiului din Ucraina a făcut ca Rusia să devină foarte dependentă de China, fapt pe care această țară l-a folosit pentru a-și consolida poziția în lume, care a căpătat o importanță tot mai mare începînd din anii ’70. Imperiul de Mijloc nu mai este doar „fabrica lumii”, este o mare putere economică, tehnologică și militară.

SUA, începînd cu Administrația Obama, au definit-o drept marele lor rival. În conformitate cu pragmatismul lor, în cazul în care China este prioritatea în politica externă, tot restul este secundar. Astăzi, Africa, Orientul Mijlociu, America Latină și Europa (chiar în ciuda războiului) se află la niveluri mai scăzute.

Pentru europeni, însă, realitatea este mai complexă. Prioritatea este, evident, războiul din Ucraina, dar sunt mulți actori și elemente care trebuie luate în considerare.

Împărtășim îngrijorările americanilor cu privire la amenințarea reprezentată de China la adresa stabilității întregii regiuni a Pacificului și, în special, amenințările permanente la adresa Taiwanului. La fel, nu vom înceta să denunţăm încălcările foarte grave ale drepturilor omului, dar încercăm să ne asigurăm că în acest război China nu trece complet de partea rușilor. În plus, marea interdependență economică, care nu poate fi depășită cu ușurință fără consecințe serioase pentru societățile europene (și de asemenea pentru chinezi).

Opțiunea Uniunii Europene nu ar trebui, așadar, să fie „divorțul” promovat de americani, ci reducerea substanțială a riscurilor care derivă din dependența noastră de China. Învățînd din experiențele recente de întrerupere a lanțurilor de aprovizionare, ca urmare a pandemiei și a crizei energetice provocate de război, trebuie să ne consolidăm autonomia strategică în sectoarele-cheie și în domeniul materiilor prime esențiale.

A rămîne interlocutori critici și a nu fi dependenţi este cel mai bun serviciu pe care îl putem oferi în apărarea drepturilor omului în China și în sprijinirea ucrainenilor.

În plus, alte cîteva provocări globale nu pot fi înfruntate fără contribuția unei țări precum China – lupta împotriva schimbărilor climatice, urgențele din sfera sănătăţii publice, securitatea globală (cum ar fi reluarea relațiilor dintre Iran și Arabia Saudită, promovată de China, care deschide calea spre pace în Yemen) sau chiar stabilitatea macroeconomică mondială (volume mari de datorii din țările în curs de dezvoltare și de devize deținute de China).

După cum ne-a învățat Sun Tsu, autorul clasicei cărţi Arta războiului, ”cea mai mare victorie este cea care nu necesită o luptă”.