EXPERŢII RUŞI EXCLUD IPOTEZA OTRĂVIRII LUI YASSER ARAFAT

Experţii ruşi care au analizat mostrele prelevate de pe rămăşiţele pămînteşti ale fostului lider palestinian Yasser Arafat au stabilit că moartea a fost naturală, excluzînd ipoteza otrăvirii cu poloniu. "Yasser Arafat a murit din cauze naturale, nu ca rezultat al iradierii", a declarat Vladimir Uiba, directorul Agenţiei federale ruse pentru analize biologice. La aceeaşi concluzie au ajuns şi specialiştii francezi. Ancheta în cazul morţii fostului lider palestinian Yasser Arafat continuă, afirmă ambasadorul palestinian la Moscova, Faed Mustafa, citat de agenţia RIA Novosti. "Pot spune doar că s-a decis continuarea anchetei. Respectăm poziţia anchetatorilor ruşi, dar s-a decis continuarea anchetei", a spus Faed Mustafa. Pe 3 decembrie, Suha Arafat, văduva lui Yasser Arafat, s-a declarat "bulversată" de contradicţiile între experţii elveţieni şi francezi privind cauzele morţii fostului lider palestinian. Unul dintre nepoţii lui Yasser Arafat şi un lider palestinian au exprimat scepticismul în legătură cu raportul experţilor francezi care exclude ipoteza otrăvirii fostului lider palestinian. Echipe medicale elveţiene au depistat cantităţi anormale de poloniu-210 în resturile umane ale lui Arafat, acreditînd ipoteza otrăvirii. (Mediafax)












