Intre Sfatul Tarii si Sfada Tarii. O caricaturizare periculoasa a istoriei

Autor: Mihai CONŢIU

 „Serviciile noastre (serviciile româneşti; n. aut.) au băgat o groază de bani în revoluţia din 7 Aprilie (evenimentele din 7 Aprilie 2009 de la Chişinău; n. aut.) pentru ca pro-românii să se declare moldoveni şi limba de stat să fie tot cea moldovenească. Nu văd pe preşedinţii, parlamentarii, premierii, miniştrii, ambasadorii, prefecţii de la Chişinău să renunţe de bună voie la privilegiile lor statale pentru a deveni consilieri locali, judeţeni sau deputaţi la Bucureşti. (…) Din păcate, istoricul Lucian Boia are dreptate, se naşte o identitate naţională proprie dincolo de Prut, înfrăţită cu poporul român dar nu unită, similară austriecilor cu germanii”, nota istoricul român Ionuţ Ţene.

Aşa şi este: cine poate să ne arate măcar vreun politician, demnitar sau intelectual moldovean, iar aici mă refer la cei care se declară unionişti, care, la modul cel mai autentic cu putinţă, ar fi dispus să se supună legilor şi justiţiei româneşti de acum într-o eventuală Românie Mare! Nu este greu, ci imposibil! Sigur că aici nu-i luăm în calcul pe activiştii exaltaţi, romantici sau rupţi de realitate, care, în ultimă instanţă, sunt manipulaţi tocmai de către aceşti… unionişti nevandabili.

La nivel de lideri sau potenţiali lideri, aici nu există repere morale şi politice demne de urmat de către tînăra generaţie. Cea mai acută problemă a tinerei generaţii de moldoveni unionişti constă în aceea că a fost atrasă în curentul unionist tocmai de către impostorii mai bătrîni ai aceluiaşi unionism de operetă. La bazele unionismului de aici stă corupţia moldo-română complice. Acesta este şi motivul pentru care nu poate fi vorba despre un ideal fundamentat pe norme morale, patriotice şi istoric argumentate, perspective pragmatice în corelaţie cu prezentul real, analize sociologice şi de psihologie socială, de grup etc.

Toţi acei moldoveni care s-au înscris în curentul unionist, după 1990, au fost atît de contaminaţi de „profitabilitatea personală” a noii ocupaţii încît au devenit incompatibili cu dreapta respectare a legilor româneşti şi, mai ales, a Codului Penal al României. N-o spunem doar noi, căci există teancuri de dosare trecute încă pe linie moartă, în care dimensiunile fraudelor sunt de-a dreptul ameţitoare.

Într-o eventuală unire, 90-99% dintre actualii unionişti moldoveni ar deveni „disidenţi moldoveni”, ca să nu zic pro-ruşi, iar aici ştim ce spunem.

Paradoxul ACTUAL al unionismului promovat de România

Începînd cu 1990, România politică a mers din eşec în eşec în identificarea unor „personalităţi basarabene” demne de a fi sprijinite şi plasate în fruntea „luptei de românizare a Basarabiei şi unirea ei cu România”. Din multiplele exemple, este suficient să amintim „începutul unui sfîrşit” cu Mircea Druc, „veteranii” Iurie Roşca, Nicolae Dabija, Valeriu Matei, Vitalia Pavlicenco, ultimii pierduţi din „buzunarul unionist de încredere” Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă etc. Cei mai mulţi dintre ei, cu excepţia mai raţionalului Iurie Roşca, mai cochetează cu unionismul, aşa, din inerţie, numai că Bucureştiul s-a săturat pînă peste cap de aceste „tinere promisiuni” ajunse deja „bătrîne promisiuni”.

Aşa cum a fost şi va fi încă, curentul unionist a fost şi continuă să fie o ocupaţie profitabilă, mai ales pentru cei fără o ocupaţie profesională productivă. În ultimii şase ani, cei mai activi, gălăgioşi au fost cei înrolaţi în aşa-numita Acţiune 2012, precum şi cei din organizație de tineret Mișcarea Civică „Tinerii Moldovei" din Republica Moldova. Politicienii şi analiştii politici români responsabili, obiectivi şi-au manifestat şi argumentat reticenţele lor faţă de modul oarecum obscur în care nu doar că sunt finanţate aceste organizaţii, ci mai cu seamă în privinţa acţiunilor lor ce nu par a servi interesele reale ale României.

Fiind vorba despre unirea celor două ţări, în urmă cu aproape un an, într-un interviu, Iulian Fota, fost consilier prezidențial pentru probleme de securitate la Preşedinţia României, declara: „Cu cît este mai plină de încărcătură emoțională o temă, cu atît pericolul manipulării crește. Dacă m-aș pune în pielea Rusiei, primii pe care i-aș finanța ar fi unioniștii, pentru ca după aceea să pot să arăt cu degetul intențiile României. Ar fi important să înțelegem o lecție istorică: Basarabia nu a fost niciodată o chestiune între România și Rusia, ci între Rusia și Occident.”

Sărind peste cîteva etape ale „unionismului ultimilor şase ani”, ne oprim la un paradox absolut halucinant al cultivării lui ACUM: cum împacă România politică unionismul „tinerilor sinceri, cinstiţi şi entuziaşti” cu susţinerea unui Guvern şi o ţară patronată de oligarhul Vladimir Plahotniuc? Unde-i sinceritatea, corectitudinea? Faţă de cine? Dar poate că unioniştii şi Plahotniuc sunt una şi aceeaşi entitate! Asta înseamnă că majoritatea populaţiei RM nu contează pentru „inginerii unionismului”, că este o turmă de oi! În acest context, România politică trimite un mesaj clar: doreşte să alipească la România un stat captiv, mafiot sub stindard unionist. Dacă tinerii au fost trădaţi, tot din naivitate, pe 7 Aprilie 2009, de ce să nu fie folosiţi şi acum?

Constatăm, aşadar, că unionismul de ACUM nu are nici o legătură cu valorile europene, cu respectul faţă de legi şi integritatea morală şi politică a acelor moldoveni de care România politică se slujeşte în această ultimă operaţiune unionistă. Din asta desluşim clar un dispreţ, o desconsiderare totală faţă de tot ceea ce reprezintă ACUM Statul RM, recunoscut încă la ONU şi de către instituţiile europene.

La Sfatul Aventurist al Ţării

Cei care nu-s capabili să făurească istorie, se întorc în trecut ca să se re-victimizeze. Aşa-i şi cu cei care au născocit un fel de Sfat al Ţării 2, după modelul Sfatului Ţării, organul legislativ creat în 1917 şi care, în 1918, a votat unirea Republicii Democratice Moldoveneşti cu Regatul României. Este suficient să comparăm cele două realităţi istorice – 1917-1918 şi 2016 –, componenţa şi valoarea iniţiatorilor şi participanţilor, contextul politic şi geostrategic, stările de spirit şi opţiunile populare în două contexte istorice democrate diametral opuse, iar asta spre a înţelege mai bine că aşa-numitul Sfat al Ţării 2 este mai curînd o Sfada Ţării, o caricaturizare periculoasă a istoriei.

Cine o să voteze, cînd şi cum unirea celor două ţări, actualii reprezentanţi ai aşa-numitului Sfat al Ţării 2 nu prea au cum să ne răspund raţional, concret, iar asta din simplul motiv că avem de-a face cu o altă aventură, poate că ceva mai numeroasă dacă este şi destul de costisitoare.

Cu riscul de a ne repeta, invocăm faptul că această ultimă ofensivă unionistă este doar o destabilizare naţională cu bătaie lungă, ale cărei urmări pot fi incalculabile pentru RM, dar şi pentru România. Se pare că CINEVA doreşte cu orice preţ crearea unor probleme de securitate la graniţa estică a Uniunii Europene. Să punem în acest context pericolul extremismului islamic din UE, situaţia conflictuală din Ucraina, aberanta dorinţă de rescriere a hărţii Europei în această conjunctură, incompatibilitatea economică, politică, juridică şi de afinităţi identitare majoritare dintre România şi RM, iar mai apoi să-i întrebăm pe activiştii unionişti unde muncesc, de unde-şi iau salariile şi cine le finanţează cheltuielile. (va urma)