Sfada Ţării declanşată de Sfatul Ţării

Autor: Mihai CONŢIU

Unioniştii de operetă, în contextul manifestaţiilor stradale şi în cel al desfăşurării aşa-zisul Sfat al Ţării 2, şi-au fixat drept obiectiv major unirea Republicii Moldova cu România, în 2018, anul în care se împlinesc o sută de ani de la Unirea din 1918. Populismul, neseriozitatea, manipularea continuă a acestei himere şi, deci, imposibilitatea realizării acestui obiectiv sînt tot atîtea elemente care anunţă că RM trebuie să rămînă, pe mai departe, un teritoriu instabil şi disputabil din perspective geostrategice regionale.

În România şi RM, în ultimii ani, a apărut o nouă generaţie de „unionişti profesionişti”, unionişti de tranziţie sau unionişti… „continuatori”. Problema lor cea mai mare sau, mă rog, una dintre ele, este aceea că se altoiesc identitar pe trunchiul bătrînilor unionişti rataţi şi compromişi. Am convingerea că au acceptat să se alieze sau se identifice cu cei care tot fac unirea celor două state de vreo 25 de ani doar pentru că, aşa cred ei, nu trebuie să existe dezbinare între „toţi unioniştii de bună-credinţă”. Ei poate că nu ştiu sau or fi ştiind că unii dintre bătrînii unionişti au fost „detaşaţi” la acest nou „loc de muncă” de către chiar structurile discrete ale fostei URSS. În aparenţă, intenţia ne-dezbinării pare nobilă, numai că este atît de nocivă încît zdruncină din temelii orice urmă de intenţii unioniste autentice sau seriozitate, ca proiect în sine al unirii celor două ţări.

Tinerilor unionişti, aşa cum sînt George Simion sau Constantin Codreanu, le este greu să-i de-a la o parte de la „masa unionistă îmbelşugată” pe unii „exersaţi” în acest domeniu ca Nicolae Dabija, Vitalia Pavlicenco, Dorin Chirtoacă sau Mihai Ghimpu, căci fiecare dintre ei au cîte „o sursă” unionistă la Bucureşti sau în alte regiuni ale României. Mai punem la socoteală aici şi faptul că fiecare dintre aceşti „bătrîni unionişti” îşi revendică „meritul, dreptul” de a fi lideri, dată fiind „experienţa lor în domeniu”.

Prin urmare, proiectul lor unionist este sortit unui eşec anticipat de lideri, dar va continua să fie întreţinut din aceleaşi raţiuni vechi de un sfert de secol. Unionismul întinerit de astăzi reprezintă ceea ce a fost şi pînă acum, în ultimii 25 de ani, adică o sursă de dezbinare a populaţiei RM pe criterii etnice, un motiv temeinic pentru găgăuzi, transnistreni, etnicii bulgari, pentru populaţia rusofilă, în general, şi pentru Rusia de a protesta şi a pune în discuţie, la nivel internaţional, independenţa şi suveranitatea RM, ţară recunoscută la ONU şi membră a Consiliului Europe. Prin urmare, se doreşte conservarea unionismului ca o profesie profitabilă pentru „agenţii fruntaşi”, dar şi pentru a sluji unor forţe obscure şi ostile intereselor naţionale ale RM şi României.

Sîntem de acord că „aderenţii stradali” ai unionismului sînt sinceri. Ei se lasă purtaţi de valul provocat de către liderii „buni cunoscători ai viitorului eşec”. „Aderenţii stradali” ai unionismului, aidoma adolescenţilor naivi, habar nu au ce ar însemna, în realitate, unirea celor două ţări în termenii dictaţi de către liderii lor. Cer unirea cu România, dar ocupaţii fiind cu mediul lor social-politic moldovenesc n-au avut cînd să devină şi români autentici. În cazul unei ipotetice uniri, s-ar trezi cetăţeni ai unei Românii pe, ulterior, care ar contesta-o din nostalgie după natala lor RM.

O certitudine

Acest aşa-numit Sfat al Ţării 2 este o găselniţă relativ ridicolă dacă o privim din perspectivele istoriei trecute şi ale celei prezente. Este o găselniţă-pretext menită să „legitimeze” civic şi chiar politic toate acţiunile unioniste ce vor avea loc pînă în anul 2018. În consecinţă, pe parcursul următorilor doi ani, acţiunile unioniştilor vor radicaliza şi mai mult conflictul interetnic, se va diminua procentul moldovenilor pro-români şi proeuropeni (cu atît mai mult cu cît România, SUA şi UE vor susţine actuala guvernare) şi Stînga politică va cîştiga majoritatea opţiunilor electorale ale moldovenilor. Acesta este rostul unionismului!

Găselniţa cu Sfatul Ţării 2 şi unirea celor două ţări pînă în 2018, pe de altă parte, ne dau certitudinea că unioniştii au finanţarea asigurată pentru următorii doi ani, care nu este musai să fie numai din România. Să fim serioşi – în RM nu este cu putinţă ca să existe mari manifestări stradale fără finanţările de rigoare! În ziua de astăzi, nu mai iese nimeni în stradă pentru… idealuri, indiferent care ar fi acelea!

Fără un inventar şi un proces al unionismului, avem de-a face doar cu minciuni naţionale

Sînt destul de multe motivele pentru care avem certitudinea că unionismul mai tinerilor de astăzi nu este un neo-unionism, ci doar o continuare a vechii afaceri, care gravitează în jurul aceluiaşi nucleu construit de vechiul SISTEM unionist moldo-român. Ar fi putut fi vorba despre un neo-unionism al tinerilor lideri de astăzi numai dacă s-ar fi făcut un inventar, un fel de proces moral şi, de ce nu?, penal al unionismului costisitor şi eşuat de pînă la ei.

Prin urmare, tinerii unionişti de astăzi ar fi trebuit să demaşte public întregul dosar al unionismului din ultimii 25 de ani. Ca să arate lumii că sînt oneşti şi adevăraţi luptători unionişti, opinia publică ar trebui să-i cunoască pe toţi artizanii bătrîni ai unionismului, să afle cît s-a cheltuit pentru aşa ceva, cîţi bani s-au furat, ce averi personale şi-au dobîndit bătrînii agenţi ai unionismului, ce acţiuni concrete au desfăşurat, cît au manipulat populaţia, cît de mult au afectat relaţiile moldo-române, cît au scindat populaţia RM pe criterii etnice, care au fost rezultatele concrete ale investiţiilor de milioane în învăţarea limbii române, în Mitropolia Basarabiei, în editare de nenumărate cărţi care n-au ajuns niciodată la cititori etc.

Pentru o mică parte din cele arătate mai sus există, undeva, în România, şi cîteva dosare cu iz penal. Tinerii unionişti de astăzi se tem să fie făcute astfel de dezvăluiri întrucît sînt convinşi că s-ar compromite, deşi greşesc. Numai după o astfel de curăţenie se pot erija în adevăraţi cavaleri puri ai unionismului. Altminteri, după cum se derulează evenimentele actuale, tineretul unionist din RM şi România nu este nimic altceva decît o crenguţă altoită pe unionismul corupt vechi de 25 de ani.