Chiar dacă, la început, la primele raiduri vikinge nu participau decît cîteva corăbii, numărul lor a crescut treptat, astfel încît flotele care au navigat spre Vest, îndreptîndu-se către Anglia, Scoţia, Franţa şi Irlanda au ajuns să numere cîteva sute de vase.

Vikingii veneau ca jefuitori şi prădători, terorizînd populaţia de pe ţărmurile unde ancorau; dar ei erau, în acelaşi timp, negustori şi administratori. Vikingii au fondat oraşe ca Dublinul sau colonii ca Normandia, în Franţa. Din 879 pînă în 920, au colonizat Islanda, care a devenit, la rîndul ei, locul de pornire pentru colonizarea Groenlandei.

În 986, Eirik Thorvaldsson, născut în Norvegia, cunoscut sub numele de Eirik cel Roşu, a explorat şi a colonizat partea de Sud-vest a Groenlandei. Fiul său, Leiv Eiriksson, a devenit primul european care a păşit pe ţărmurile Americii de Nord şi primul explorator de origine norvegiană recunoscut în prezent în întreaga lume.

Eirikr Thorvaldson, sau Erik cel Roşu (numit astfel de către contemporanii lui datorită culorii părului şi barbei sale), a rămas în istorie pentru că a format prima colonie europeană în Groenlanda, despre care s-a scris mai tîrziu în Saga lui Erik cel Roşu.

Tatăl lui, Porvaldr Asvaldsson, a fost izgonit din Norvegia în urma unui omor prin imprudenţă. În anul 970, s-a mutat în nord-vestul Islandei, în insula Oxney. La rîndul său, şi Erik a fost izgonit din Islanda pentru crimă pe o perioadă de trei ani de către o adunare locală, numită “Lucrul”. A plecat spre teritorii pe care numai cîţiva europeni le zăriseră cîndva, şi în special Gunnbjorn Ulfsson, primul european care a văzut coastele Groenlandei între 876 şi 932.

Acest teritoriu, care cunoştea un climat mai favorabil la începutul mileniului al doilea, a fost numit de Erik Groenlanda (Gronland în daneză, adică « pămînt verde »), în scopul de a atrage cît mai mulţi colonişti posibili.

S-a stabilit în jurul actualului oraş Qaqortoq. Dar după trei ani de exil, după ce a explorat coasta de vest a Groenlandei şi a pregătit colonizarea teritoriului pe care l-a descoperit, s-a reîntors în Islanda. Între 985 şi 988 a plecat cu o flotă de 30 de knorir, vase vikinge din epocă, ca să se stabilească la Eystribyggo ( un golf al rîului sudic din insula Egger), între capul Farewell (în groenlandeză Uummannarsuaq) şi cercul polar. Este punctul situat cel mai la sud, la extremitatea meridională a Groenlandei la întîlnirea dintre Oceanul Atlanticului de nord şi Marea Labrador.

Primii colonişti erau numai 450 de suflete, decişi de a înfrunta această aventură. Mai tîrziu, numărul lor s-a ridicat probabil la 5000, repartizaţi în două aşezări situate amîndouă lîngă fiordurile de pe coasta de sud-vest.

Erik a rămas păgîn, însă soţia lui, Pjoohildr (Thiodhild), s-a convertit la creştinism în momentul în care oamenii din întreaga colonie au trecut la creştinism. Ea a construit o biserică ale cărei vestigii se păstrează şi astăzi.

Coloniştii s-au organizat politic după modelul islandez şi Erik a devenit liderul suprem al Groenlandei, bogat şi respectat. În jurul anului 1010 în colonie a izbucnit o epidemie care a dus la moartea lui Erik. Către sfîrşitul secolului XIV, au dispărut din Groenlanda şi ultimii colonişti, victime ale răcirii climatului, în lupta cu inuiţii sau cu foamea.

Tradiţia medievală islandeză povesteşte că Erik cel Roşu a avut patru copii din care trei fii, Leifr (Leif), Porvald (Thorvald) şi Porsteinn (Thorsteinn) şi o fiică, Freydis (în timpul unei expediţii în Vinland, condusă de Thorfinn Karlsefni, ea a luat parte la o luptă cu amerindienii şi le-a făcut faţă).

Conform tradiţiei scandinave, Leif ar fi al doilea european care a descoperit pămînturile numite Vinland (cu siguranţă Terra Nova), la treizeci de ani după ce Bjarni Herjolfsson (navigatorul islandez a efectuat călătoria spre aceste locuri între 985 sau 986, din greşeală, deoarece vasul lui a fost deviat spre vest de o furtună) doar le-a privit. Leif l-a invitat pe tatăl lui de a veni cu el în această nouă colonie, dar acesta l-a refuzat.