Economia Rusiei e într-o situație mult mai precară decît admite Moscova, iar o victorie doar va sărăci țara și mai mult.

Printre misterele persistente legate de decizia lui Vladimir Putin de a invada Ucraina se numără și întrebarea: de ce și-a dorit s-o facă? Povara financiară a imperiului a fost principalul motiv pentru care URSS s-a destrămat în Decembrie 1991. La acea dată, blocul sovietic reprezenta 10,5% din economia mondială, conform lui Nicolas Véron, economist la Breughel, un grup de reflecție respectat din Bruxelles. Pînă în Aprilie 2022, aportul Rusiei la economia globală (incluzîndu-i și pe puținii aliați care i-au rămas) se diminuase la 3,5%. Chiar dacă PIB-ul per capita al Rusiei a crescut în primii 12 ani ai acestui secol, el s-a oprit din creștere în 2013, la 16.000 de dolari, pentru ca azi să fie de 12.000, ceea ce plasează Rusia pe locul 78 în lume, scrie Timothy Noah în THE NEW REPUBLIC, potrivit RADOR.

Nu vorbim, așadar, de circumstanțe propice reconstrucției unui imperiu. Pînă și țările bogate au realizat, de la jumătatea secolului 20, că colonialismul e un lux pe care nu și-l mai permiteau. Pentru o țară ca Rusia, al cărei PIB per capita a rămas (în mod umilitor) în urma foștilor ei sateliți – între care Ungaria, Polonia, Croația și România –, costul reîncorporării Ucrainei ar fi în mod special prohibitiv. Războiul contra Ucrainei a costat deja Rusia aproape 1 trilion de dolari. Ceea ce e o nimica toată comparativ cu ce ar trebui să scoată Rusia din buzunar dacă ar cîștiga.

Să privim din perspectiva Moscovei: avem costul reconstrucției Ucrainei; costul ocupației militare, suficient pentru a contracara și previzibila rezistență armată; costul reabsorbției unei populații care e considerabil mai săracă decît cea proprie. Din perspectivă economică, pierderea războiului e de departe opțiunea cea mai bună. A-l cîștiga, ar plasa Rusia în aceeași poziție nefericită cu Max Bialystock și Leo Bloom la finalul filmului „The Producers” de Mel Brooks, cînd spectacolul lor prezumtiv eșuat de pe Broadway pe care se chinuiseră să-l saboteze devine accidental un succes, ducîndu-i la faliment.

În acest context, am aflat, săptămîna trecută, că economia Rusiei s-a contractat cu 2,2% în primul trimestru al lui 2023, conform statisticilor oficiale guvernamentale. Cifra nu arată bine și e probabil să subestimeze deliberat problema.

Agathe Demarais, directoare pentru prognoze globale la Economist Intelligence Unit, avertiza, la mijlocul lui Martie, în revista Foreign Policy, că „Rusia a făcut din statistică un element esențial al războiului ei informațional” pentru a minimaliza impactul sancțiunilor vestice și că am fi fraieri să îi dăm crezare.

Cam același lucru îl afirma și Josh Zumbrun în The Wall Street Journal, în Septembrie 2022. Calitatea informațiilor provenite de la Serviciul Federal de Stat de Statistică al Rusiei (Rosstat) „se prăbușește în prăpastie”, a declarat atunci, pentru Zumbrun, Robin Brooks, economist șef la Institute of International Finance din Washington, care reprezintă industria serviciilor financiare.

Cînd simt că cineva încearcă să mă păcălească, apelez adesea la The Wall Street Journal. Am lucrat la biroul din Washington al ziarului, în prima jumătate a anilor ’90, și pot confirma opinia lui Robert Kuttner (în The New Republic, Aprilie 1984), cum că e „cel mai bun cotidian național al Americii”, depășind The New York Times și The Washington Post ca profunzime, dacă nu și ca acoperire. Faptul că acest ziar nu a derapat decît un pic după ce a fost cumpărat de Rupert Murdoch în 2007 este, cred eu, un mic miracol, și atestă cultura inerentă de excelență a jurnaliștilor săi. (Pagina editorială e o altă poveste.)

Omagiul meu pentru The Wall Street Journal vine din suflet, dar probabil că n-aș fi insistat atît dacă unul dintre cei mai buni reporteri ai lui, Evan Gershkovich, nu s-ar fi aflat acum într-o închisoare din Rusia pe baza unor acuzații fabricate de spionaj. Adevăratul delict al lui Gershkovich ar putea fi faptul că ultimul lui articol pentru Journal înainte de a fi arestat, scris împreună cu reporterul de la Berlin al ziarului, Georgi Kantchev, se intitulează „Economia Rusiei începe să se prăbușească”.

Creșterea economică s-a diminuat „probabil pe termen lung”, scriau Kantchev și Gershkovich. Reducerea veniturilor la bugetul de stat a început să impună o alegere: ori arme, ori programe sociale. Și, poate cel mai grav, „temerile care mocnesc demult la Moscova”, cum că Rusia va deveni „o colonie economică” a Chinei, încep a fi conștientizate, pe măsură ce sancțiunile vestice fac Moscova tot mai dependentă de Beijing pentru aprovizionarea cu microcipuri și semiconductori.

Zumbrun a venit, Vineri, cu noi probe referitoare la declinul economic al Rusiei. Sursa lor e una surprinzătoare: poluarea atmosferică detectată de satelitul Sentinel-5P al Agenției Spațiale Europene, lansat pe orbită în 2017. Misiunea satelitului e să monitorizeze anumite emisii poluante nocive pentru atmosferă. Dar, deși nu acesta e scopul principal al misiunii sale, satelitul poate spune și cînd țări care nu se dau peste cap să protejeze mediul, cum e Rusia, își reduc producția energetică și producția industrială.

Constatările lui sunt fascinante. Rosstat afirmă că producția industrială a crescut cu 1,2% în Martie, raportat la anul anterior. Or, Sentinel-5P a înregistrat că regiunile industriale au produs cu 6,2% mai puțină poluare comparativ cu anul precedent. E posibil ca Uralii să fi fost tapetați cu panouri solare cînd nimeni nu era atent la ei, dar este și probabil? După retragerea companiilor occidentale de automobile din cauza invaziei din Ucraina, Rusia a afirmat că fabricile lor vor fi redeschise de proprietari ruși. Însă chiar la acele situri Sentinel-5P a înregistrat o diminuare a emisiilor cu 16%, ceea ce sugerează că Rusia n-a prea reușit să repornească producția

Concluzia la care au ajuns Kantchev și Gershkovich, în articolul lor din Martie, e că economia Rusiei a „trecut pe o traiectorie de creștere redusă, probabil pe termen lung”. Rusia nu era într-o formă economică tocmai bună nici înainte de a invada Ucraina. Acum stă și mai rău și nu are nici o speranță reală de a se redresa. Evident, nici războiul însuși nu merge prea bine pentru ruși, dat fiind că șeful mercenarilor din Grupul Wagner, Evgheni Prigojin, amenința săptămîna trecută că va părăsi Bahmut pe 10 Mai dacă nu primește mai mulți oameni și mai multă muniție.

Pjotr Sauer a scris, Duminică, în The Guardian, că Prigojin pare să-și fi retractat amenințarea. Dar dacă eu aș fi în locul ministrului rus de Finanțe, l-aș sfătui pe Putin să-l implore pe Prigojin să se răzgîndească din nou. Putin ar putea apoi să proclame victoria și să plece acasă. Aceasta ar fi mutarea inteligentă din punct de vedere financiar. Dar Putin preferă în mod clar să distrugă economia Rusiei – alături de cît de mult poate din infrastructura și populația Ucrainei.

The New Republic e o revistă americană de opinii politice fondată în 1914; în prezent cu orientare de stînga

Articol de Timothy Noah