Multe lucruri măreţe a făcut omul de-a lungul timpului, dar unul dintre cele mai importante a fost descoperirea explozibilului.

Unii ar spune că dinamita a fost descoperită de chinezi în Era Creştină. Dar cînd naţiunile europene au început să o folosească în secolul 14, ei erau capabili să extindă influenţa lor în restul lumii. Reţeta veche de praf de puşcă era formată din nitrat de potasiu, cărbune şi sulf. Aceasta a fost formula folosită pănă la sfîrşitul secolului 19.

În 1845, chimistul neamţ Schoenbein a tratat fibre de bumbac cu o mixtură de concentrat acid sulfuric şi azotic. A ieşit un produs alb, fibros asemănător cu bumbacul în sine şi cunoscut ca nitro-celuloză sau praf de bumbac. Era mai mult explozibil decît praf de puşcă. În acelaşi timp, un italian pe nume Ascanio Sobrero experimenta cu glicerina normală. El a lăsat să curgă picătură cu picătură glicerina într-un amestec puternic de acid azotic şi sulfuric, pe care l-a păstrat rece. Rezultatul a fost o cantitate mică de nitroglicerină, care era un explozibil mai puternic decît praful de bumbac.

Aproape 20 de ani mai tîrziu, chimistul suedez Alfred Nobel descoperea dinamita, din întîmplare, pe cînd lucra cu nitroglicerina care îi dădea mari bătăi de cap. El a găsit o modalitate sigură de a produce nitroglicerina, dar materialul tot era periculos de manevrat. Exploda deseori în timpul transportului. Într-o zi, Nobel muta nişte doze de nitroglicerină dintr-o cutie de keiselguhr (diatomit) în care era împachetată. A descoperit că una dintre ele avea o spărtură şi că mixtura de nitroglicerină şi diatomitul au format o masă solidă - dinamita.

Sursa: APROPOTV.RO