Autor: Bogdan ŢÎRDEA

Începînd cu anul 2009, cînd s-a format AIE, a demarat o adevărată luptă pe viaţă şi pe moarte între aceste două forţe politice. Dacă PCRM îşi punea drept scop revenirea la putere cu orice preţ, atunci AIE era decisă să distrugă PCRM, pentru a se menţine la putere.

Astfel, ambele tabere şi-au aplecat lovituri dureroase, adesea sub centură. Unele din acestea, cu riscul de a omite multe altele, le voi trece în revistă, pentru a vedea, ce va urma.

1. În urma alegerilor repetate ale şefului statului din 7 decembrie 2009, Marian Lupu, liderul PDM, nu a acumulat 61 de voturi, ceea ce înseamnă că Preşedintele Republicii Moldova nu a fost ales. PCRM obţine prima victorie (1:0).
2. Referendumul AIE pentru modificarea constituţiei privind alegerea preşedintelui prin vot direct eşuează. PCRM obţine cîştig de cauză. (2:0).
3. Alegerile din noiembrie 2010. Cîştigă AIE, care obţine 59 mandate. PCRM obţine 39% (42 mandate) şi eşuează formarea alianţei de centru-stînga. (2:1).
4. Alegerile locale din 2011. PCRM obţine 37% în consiliile locale, dar are doar 200 de primării. PLDM- aproape 350. Igor Dodon cîştigă în faţa lui Chirtoacă în capitală, lucru confirmat de Comisia electorală din Chişinău, dar Alianţa practic îi fură victoria. PCRM renunţă la proteste, cedînd în faţa AIE (2:2).
5. Marşurile sociale din 2011-2012 – au un final trist pentru PCRM. La 16 martie 2012 AIE îl alege pe Timofti la funcţia de preşedinte, depăşind limitele constituţionale de 2 luni prevăzute pentru această procedură. Curtea Constituţională validează alegerile. PCRM nu se decide la acţiuni de forţă, gen asaltul parlamentului, blocarea tribunei, dezorganizarea procedurii de vot, etc. Or, astfel de idei circulau printre liderii partidului. La fel se înăbuşă şi acţiunile Comitetului pentru Apărarea Democraţiei şi Constituţiei, care se scindează; A.Tulbure a părăsit organizaţia. (2:3).
6. 4 noiembrie 2011- ieşirea grupului Dodon din PCRM. La 7 iunie 2012 grupul Mişin părăseşte fracţiunea în ajunul Congresului PCRM, poziţionat ca un «Сongres al Victoriei». La 7 decembrie 2012 Juristul Sergiu Sîrbu pleacă din PCRM, aderînd la PD. La 16 octombrie 2013, Ruslan Popa părăseşte Congresul Civic, creîndu-şi Uniunea Civică pentru Democraţie Directă. (2:4)
7. Demisia Procurorului General Zubco la 21 ianuarie şi a lui Plahotniuc la 15 februarie 2013 (3:4).
8. Demisia guvernului Filat la 5 martie 2013, prin votul PCRM, PD, PSRM (4:4)
9. Demisia lui Marian Lupu la 25 aprilie 2013. Lupu a fost demis cu un număr impunător de 76 de voturi, fiind suficiente 67. (5:4).
10. Negocierile privind dizolvarea parlamentului se prăbuşesc (mai 2013). Guvernul Leancă este votat la 30 mai 2013, ceea ce duce la resetarea AIE şi formarea CPE (5:5).
11. La 17 octombrie, moţiunea de cenzură a PCRM privind corupţia guvernului Leancă eşuează. (5:6).
12. La 22 octombrie, a doua moţiune de cenzură a PCRM privind trădarea intereselor naţionale şi refuzul de regiunea Transnistreană nu trece în legislativ (5:7).

Deci, la moment, scorul este 5:7, în favoarea AIE-CPE. Pur formal şi cantitativ, CPE are un uşor avantaj pe teren. Dar jocul continuă. Respectiv, scorul poate fi inversat. Totul depinde de tăria de caracter a jucătorilor implicaţi şi de exactitatea calculelor staff-urilor tehnice.

La scenariile posibile de evoluţie a evenimentelor vom reveni mai tîrziu.