Feodor Mihailovici Dostoievski s-a născut la 30 Octombrie/11 Noiembrie 1821, la Moscova.

A făcut cunoștință cu literatura de la o vîrstă fragedă, prin intermediul basmelor și legendelor scrise de autori ruși și străini.

A absolvit Institutul de Inginerie Militară Nikolaiev din Sankt Petersburg, iar după absolvire a lucrat ca inginer proiectant, însă obișnuia să traducă cărți pentru a-și suplimenta fondurile.

În 1846, a publicat “Oameni sărmani”, primul său roman, considerat a fi unul realist socialist, prin care a ilustrat tema dramei omului sărac, pentru care libertatea interioară, individualitatea și respectul de sine se anulează ca urmare a numeroaselor constrîngeri sociale.

Au urmat volumele “Omul dedublat” (1846), “Gazda” (1847) şi “Netoșa Nezvanova” (1849),

În anul 1849, Dostoievski este arestat și închis pentru activități antistatale împotriva țarului Nicolae I, sub acuzația că a citit în fața mulțimii și a propagat textul ”Scrisorii către Gogol”, al lui Vissarion Belinski.

La 16 Noiembrie același an, a fost condamnat la patru ani de muncă silnică în Siberia pentru legăturile cu un grup din intelectuali liberali, din Cercul Petrașevski. Anii de detenție au avut importante consecințe asupra sănătății scriitorului, însă tot în acea perioadă, în plan spiritual, a redescoperit ortodoxismul, componentă care avea să își pună amprenta asupra întregii sale opere ulterioare.

În 1853, cînd a fost eliberat, s-a înrolat ca soldat și apoi a lucrat ca scriitor și jurnalist, o experiență care a condus la abandonarea de către Dostoievski a ideilor liberale și la reorientarea sa către conservatorism.

În anul 1859, s-a căsătorit cu Maria Dmitrievna Isaeva, apoi s-a întors la Sankt Petersburg, unde a scos o serie de gazete literare alături de fratele său mai mare, fără un anume succes, însă.

A urmat o serie de romane și nuvele precum: “Visul unchiului” (1859), “Satul Stepancikovo și locuitorii săi” (1859), “Umiliți și obidiți” (1861), “Amintiri din casa morților” (1862), “Însemnări din subterană” (1864).

După moartea soţiei, în 1864, Dostoievski va parcurge o perioadă de depresie accentuată, în plus căzînd şi în patima jocurilor de noroc, viciu în urma căruia avea să acumuleze datorii enorme.

Au urmat ani de călătorii în Occident, iar în anul 1866 va publica una dintre marile sare opere, “Crimă și pedeapsă”. Romanul are în centru tema salvării prin suferință, care capătă spre final o tentă puternic religioasă, astfel încît protagonistul, aflat într-o închisoare din Siberia, se transformă structural, ajungînd să aibă speranța redempțiunii și a unei vieți purificate de păcat. “Dar aici începe o altă poveste, povestea regenerării treptate a unui om, a renașterii lui progresive, a trecerii lui pe nesimțite dintr-o lume într-alta, într-o realitate nouă, necunoscută de el pînă atunci”, după cum își va caracteriza Dostoievski romanul.

În anul 1867, s-a căsătorit cu Anna Snitkina, o stenografă de doar 20 de ani, iar în 1869, îi apare un alt roman excepţional, “Idiotul”, care îl are în centru pe prințul Lev Nikolaevici Mîșkin, un personaj considerat mai puțin obișnuit de către celelalte, din cauza sincerității și a bunătății lui exagerate și numit “idiot” din cauza bolii de care suferea, epilepsia. Autorul a reușit să creeze un personaj atît de complex, încît evoluția sa a fost adesea comparată cu cea a lui Iisus Hristos, un om extraordinar, dar și ca un paria în societate.

În anul 1872, i-a apărut un alt roman celebru, diferit prin tematică de ceea ce Dostoievski a scris pînă atunci, “Demonii”, un roman politic care vorbește despre ideologii de stînga din Rusia acelor vremuri și pe care scriitorul îi consideră demonici.

În 1880, apare “Frații Karamazov”, pe care însuşi Sigmund Freud îl considera “cel mai impozant roman scris vreodată”. Romanul, cu o puternică încărcătură religioasă, este un tablou complex al epocii în care trăia Dostoievski, surprinzînd problemele filosofice, morale și religioase ale existenței lui Dumnezeu, și ilustrînd teme precum ispășirea păcatelor prin suferință, necesitatea absolută a existenței unei forțe morale în interiorul unui univers irațional și de neînțeles, lupta eternă dintre bine și rău, valoarea supremă a libertății individuale.

Dostoievski va scrie şi alte romane interesante, precum “Jucătorul” (1867), “Eternul soț” (1870), “Adolescentul” (1875), dar şi povestiri, precum “Domnul Proharcin” (1846), “Nevasta altuia și un soț sub pat” (1848), “O inimă slabă” (1848), “Un hoț cinstit” (1848), “Crocodilul” (1865), “Bobok” (1873), “Centenara” (1876), “Mujicul Marei” (1876), “Visul unui om ridicol” (1877), teatru și eseuri printre care “Maria Stuart” (teatru, 1841), “Boris Godunov” (teatru, 1841), “Însemnări de iarnă despre impresii de vară” (eseuri, 1863), “Jurnalul unui scriitor” (eseuri, 1873-1881).

Ultimii ani din viaţă îl găsesc pe Dostoievski în stațiunea Staraia Russa, care era aproape de Sankt Petersburg.

Feodor Dostoievski a murit la 9 Februarie 1881, fiind înmormîntat în cimitirul Tihvin, lîngă Mînăstirea Alexandr Nevski din Sankt Petersburg.

După Revoluția Rusă din 1917, pasaje din operele lui Dostoievski au fost eliminate de cenzură, iar două cărți au fost interzise: „Demonii” și „Jurnalul unui scriitor”, motivul fiind că filosofia scriitorului, în special cea din romanul „Demonii”, era considerată capitalistă și anticomunistă.