A trecut ceva timp de cînd China a devenit un actor global, numai că în regiunea noastră am început să ne dăm seama de acest lucru doar la începutul lunii. Pe 6 Aprilie, toată lumea a fost uimită să vadă fotografii de la Beijing în care miniștrii iranian, saudit și chinez de Externe, Hossein Amir-Abdollahian, Faisal bin Farhan și Qin Gang își strîng mîinile. Cred că această imagine a produs la Washington un cutremur de aproape șapte grade. China arăta astfel că a început să facă cărțile în planul politicii internaționale, aducînd împreună reprezentanții a două țări care nu se întîlneau de șapte ani nici măcar la reuniunile internaționale. Întîlnirea de la Beijing nu a rămas doar la acest nivel. Dintr-o dată, porțile păcii s-au deschis pentru două țări care se luptau pînă de curînd pentru supremație, Iran și Arabia Saudită, scrie MILLIYET, potrivit RADOR.

Chiar dacă Iranul va arăta că nu a folosit cu succes această a doua oportunitate de a fi „un jucător internațional”, acest lucru nu poate influența analizele privind noul rol internațional al Chinei. Dacă vă aduceți aminte, Turcia i-a oferit Iranului prima dată ocazia de a fi un jucător internațional care să promoveze pacea în probleme regionale, incluzînd Teheranul în negocierile de pace pentru Siria, purtate la Soci cu Rusia. Nu se știe însă cît de mult își va dori să joace acest rol Iranul, care a permis, pe 24 Aprilie, organizarea unor ample demonstrații la Teheran, cu afișe în care era condamnat așa-zisul genocid armean.

Este discutabil și cît de entuziasmată e China să joace rolul „dreptului mediator” în regiunea abandonată de SUA și, dacă este entuziasmată, cît de corect ar fi să facă acest lucru. Înainte de apropierea Iran-Arabia Saudită, China a ajutat și la îndreptarea relațiilor dintre Irak și Oman, demonstrînd că este deschisă spre acest lucru.

În Februarie, China a anunțat inițiativa „O securitate globală”, similară inițiativei „O centură, un drum”, care a generat un dinamism serios în regiune în ultimii zece ani. Ministrul chinez de Externe, Qin Gang, a demonstrat că țara sa este cu adevărat insistentă în demersurile ei în acest domeniu, anunțînd, săptămîna trecută, că vor depune eforturi pentru începerea discuțiilor directe de pace între Israel și Palestina.

Dacă sunteți atenți, aceste inițiative și demersuri ale Chinei – cel puțin pentru moment – par în mare măsură limitate la propriile interese comerciale sau economice.

„O centură, un drum” înseamnă investiții de 275 de miliarde de dolari. China cumpără gaz și petrol din Irak, Iran, Arabia Saudită și Qatar; vinde arme în Algeria, Maroc, Turcia și Egipt. Să amintim și proiectele de construcție a metroului la Mecca și a unei noi capitale administrative egiptene în apropierea orașului Cairo.

Motivul pentru care Statele Unite și-au pierdut, nu doar în regiune, ci în întreaga lume rolul de lider, de mediator, de judecător corect este chiar acesta: de la Bush încoace, mai ales în mandatul lui Trump, SUA și-au măsurat toate relațiile prin prisma comerțului, a finanțării, a prezenței și dimensiunii bazelor militare. Și în acest moment, SUA își derulează relațiile internaționale doar pe baza acestor criterii.

Între națiuni, nu pot exista criterii subiective precum sinceritatea sau bunăvoința, este acceptabil acest lucru, dar este inacceptabil ca toate criteriile obiective să lucreze numai în favoarea SUA.