Acordul de la München din 1938 este adesea citat ca un exemplu generalizat al eșecului de a se opune dictatorilor. Summitul Trump-Putin programat pentru Vineri, 15 August, în Alaska, seamănă cu München într-un aspect precis: Guvernul ceh nu a fost reprezentat la masa negocierilor cînd Hitler, Chamberlain, Mussolini și Daladier au negociat acordul care le-a divizat țara.

Deocamdată, președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu va fi prezent nici cînd liderii ruși și americani vor discuta despre soarta și granițele țării sale. Și, așa cum se spune, ”dacă nu ești la masă, ești în meniu”, notează Gideon Rahman de la Financial Times.

„Discursurile iresponsabile ale lui Donald Trump despre ”schimbări teritoriale” au provocat alarmă în Ucraina și în întreaga Europă. Există temeri că Trump, un Trump vanitos și vag, ar putea fi ușor folosit de Putin, un dictator cu sînge rece și atent la detalii”, scrie editorialistul.

Pentru ucraineni și europeni, cel mai rău scenariu este ca Trump și Putin să iasă din întîlnire cu un acord privind un „schimb teritorial”, ceea ce ar însemna, practic, transferul permanent al unor părți semnificative din teritoriul ucrainean către Rusia.

Scopul lui Putin este probabil să ajungă la un acord cu Trump, care să fie apoi prezentat Ucrainei ca un fapt împlinit. După cum notează Aleksander Gabuiev de la Centrul Carnegie Rusia Eurasia, opțiunea căutată de Putin ar lăsa Ucraina „de neapărat, de neinvestit și pe calea colapsului”. Dacă Ucraina respinge acordul, rușii speră că SUA își vor înceta atunci sprijinul pentru Kiev.

„Aceste scenarii par destul de probabile. Cu toate acestea, ucrainenii și aliații lor europeni cred că este posibil un rezultat mai pozitiv. Din punctul lor de vedere, o opțiune bună ar fi ajungerea la un acord privind un armistițiu, cu amenințarea unor sancțiuni secundare împotriva Rusiei dacă Putin reia războiul. Discuțiile despre teritoriu să aibă loc abia după aceea”, adaugă Rahman.

Pe fondul unor procese diplomatice rapide și al tensiunilor emoționale, Ucraina și Europa riscă să piardă o înțelegere clară a obiectivelor lor strategice și a posibilelor rezultate.

Poziția Ucrainei slăbește treptat

„Deși războiul rămîne imprevizibil, cele mai convingătoare evaluări indică faptul că poziția Ucrainei slăbește treptat, în special din cauza unei lipse tot mai mari de trupe pe linia frontului. Acest lucru creează o situație în care ruperea negocierilor și continuarea ostilităților sunt susceptibile să favorizeze Rusia mai mult decît Ucraina”, consideră jurnalistul FT.

Potrivit lui Rahman, recunoașterea legală a anexării forțate de către Rusia a teritoriilor ucrainene este complet inacceptabilă pentru Ucraina, UE și Regatul Unit. Cu toate acestea, recunoașterea de facto a ocupației de către Rusia a unor teritorii ca o realitate brutală, în contextul unui acord de pace mai amplu, ar putea fi necesară.

Anexarea statelor baltice de către Uniunea Sovietică după 1940 nu a fost niciodată recunoscută legal de Statele Unite sau de majoritatea țărilor europene, dar a rămas un fapt pînă cînd statele baltice și-au recăpătat în cele din urmă independența.

Modelul finlandez

Într-o analiză mai amplă a viitorului Ucrainei, principalele Guverne europene își dau seama că discuția nu se poate limita doar la problemele teritoriale, deși acestea sunt importante. Președintele finlandez Alexander Stubb a oferit un cadru util pentru a reflecta asupra viitorului, bazîndu-se pe experiența țării sale după cele două războaie cu Rusia în anii 1940.

Tratatele de pace stipulau în cele din urmă că Finlanda ceda aproximativ 10% din teritoriul său. După război, Finlanda era, de asemenea, obligată să rămînă un stat neutru pentru a nu provoca Moscova, dar, cel mai important, țara și-a păstrat independența juridică și democrația. Acest lucru i-a permis să devină un stat prosper, liber și de succes.

Stubb consideră că asigurarea viitorului Ucrainei implică luarea în considerare a trei aspecte: independența, suveranitatea și teritoriul.

„Folosind acest cadru și experiența Finlandei, se poate sugera că Ucraina nu trebuie neapărat să își îndeplinească 100% obiectivele în toate cele trei domenii pentru a ieși din acest război cu un viitor pozitiv. Dacă Ucraina își poate menține independența și democrația, atunci unele concesii teritoriale de facto ar putea fi dureroase, dar acceptabile”, susține Rahman.

Problema suveranității este, de asemenea, esențială. Rusia cere restricții semnificative asupra libertății Kievului de a-și determina propriul curs, inclusiv limite privind dimensiunea și capacitățile forțelor armate ale Ucrainei, precum și o interdicție de aderare a Ucrainei la NATO și, eventual, la UE.

„Ucraina cu siguranță nu poate accepta restricții militare care i-ar slăbi capacitățile de apărare. Dar dacă Kievul își poate continua parcursul către aderarea la UE, problema NATO ar putea fi amînată temporar, mai ales avînd în vedere că, în condițiile politice actuale, aderarea Ucrainei la Alianță pare nerealistă în viitorul apropiat”, a remarcat editorialistul.

Una dintre amenințările evidente la adresa summitului din Alaska este faptul că Putin a analizat serios toate aceste probleme de mult timp. Trump, ca întotdeauna, este mai interesat să declare victoria decît să analizeze detaliile esențiale ale acordului.

„Totuși, orice acord la care se va ajunge în Alaska va fi probabil doar începutul, nu sfîrșitul procesului. Ucrainenii și europenii știu că trebuie să-l îmbuneze pe Trump și să joace pe termen lung. Aceasta nu este cea mai bună opțiune. Dar este cea mai bună pe care o au”, a concluzionat Rahman.

Acest text a fost copiat de pe Ziare.com