Sfaturi prieteneşti pentru Igor Dodon, viitorul preşedinte al Moldovei (II)

Instrumentul principal de funcţionare a unui stat democratic îl constituie formaţiunile politice. Prin intermediul lor se organizează structurile statale -- parlamentul, guvernul ş. a. m. d. Concluzie: de calitatea acestor partide depinde şi calitatea, şi nivelul de dezvoltare a vieţii în această ţară.

Moldova nu are tradiţii de creare a partidelor într-un stat democratic. A existat o experienţă fragmentar-embrionară în anul 1917, apoi în perioada interbelică, peste care după 1945 s-a suprapus puterea hegemonică a unui singur partid. Şi cu asta firul foarte subţire al democraţiei la moldoveni s-a rupt.

În perioada ultimilor 25 ani s-au format multe partide – tocmai 48! – pe principii de cumătrism, de interese între cunoscuţi. Sau: între corbi de pradă. Neavînd nici un fel de tradiţii, aceste formaţiuni nu aveau nici poziţii conceptuale. Adică nişte scopuri clare, formulate în cunoştinţă de cauză.

Beneficiind de tradiţiile vechiului partid comunist, numai Partidul Comuniştilor din Moldova a întrunit cît de cît condiţiile de formaţiune politică în sensul consacrat al cuvîntului.

În situaţia actuală – după destrămarea sistemului vechi de producţie – se creează impresia greşită că aşa-zisele partide aflate astăzi la putere asigură o creştere, o dezvoltare cît de cît a societăţii.

Dar chiar şi o analiză sumară vorbeşte de faptul că noi devenim tot mai mult nu o ţară, ci un teritoriu în care se aduc banii acestor locuitori care au plecat la muncă în străinătate, cineva tăbîrceşte mărfuri tot de acolo şi aici au loc numai operaţii de vînzare-cumpărare. Astfel, rămîi cu impresia că totuşi ceva se mişcă, că la noi lucrurile merg spre bine. Însă dacă privim mai atent, vedem că de produs noi producem tot mai puţin şi mai puţin.

Noi nu trăim din producţie. Noi trăim din taxe şi impozite. Nu existăm, ci subzistăm. Exportul este cu totul nesemnificativ, cota lui scade pe an ce trece. Importurile sînt de peste două ori mai mari decît exporturile. Asta e grav de tot. Cu o asemenea balanţă comercială nu te mişti înainte, ci înapoi, te duci în prăpastie.

De fapt, trebuie să recunoaştem că exporturile noastre se prăbuşesc. Mai nou, unii agenţi economici sînt interesaţi de a livra pe pieţile externe nişte bunuri provenite din import decît să exporte ceea ce produc în Moldova.

Tot cu ochiul liber se vede că politica externă promovată în ultimii ani e un nonsens. Noi, o ţară mică, am reuşit să ne certăm cu toţi. Iată de ce în situaţia de astăzi tot mai mulţi oameni vorbesc că unul din motivele principale ale acestei dezvoltări incorecte, de neclaritate pentru oameni şi de neîncredere în viitor, este faptul că noi nu avem măcar două forţe serioase, care ar putea – printr-o concurenţă loială, normală, prin însuşirea normelor europene, prin colaborare înţeleaptă – să asigure echilibrul necesar pentru dezvoltarea ţării de mai departe.

Evoluţia oricărui stat cît de cît serios o asigură dialogul în societate. La noi e monolog acum. Acolo unde e monolog nu e luptă de idei. E dictatură. Comunităţile în care nu se discută, în care tronează un singur punct de vedere asupra lucrurilor se destramă.

Unanimitatea şi uniformitatea conduc la mortificarea societăţilor. Practic, astăzi avem un singur actor pe scena politică a Moldovei: aşa-numita Majoritate parlamentară (Cei 58), alcătuită din deputaţi PDM, PL, PLDM (transfugi), PCRM (traseişti), plus navetiştii Leancă şi Carpov. Un singur actor înseamnă teatru dacă nu mort, atunci leşinat la sigur.

Indiscutabil, opoziţia trebuie să existe. Normală, puternică, în stare să vorbească cu voce tare despre greşelile puterii. Să strige, căci aliatul ideal al călăului este tăcerea victimei. Să strige motivat şi la obiect, dar să nu facă istericale.

Mai ales că din binomul Putere-Opoziţie întotdeauna are de cîştigat primul element. Prin luările sale de atitudine în cunoştinţă în cauză, prin lansarea de idei şi propuneri judicioase în interesul societăţii, prin atenţionările sale opoziţia ajută puterea ca să nu comită greşeli, să nu calce prin străchini, să îmbunătăţească calitatea legilor, să eficientizeze actul guvernării.

Aşadar, e nevoie de un partid care ar reflecta situaţia reală a Moldovei: starea socială, caracterul psihologic al moldoveanului, faptul că majoritatea acestor trăitori îşi formează atitudinea faţă de viaţă ş. a. m. d. în localităţile rurale. Să ţină cont de realitatea că noi trăim între ţări (Rusia, Ucraina şi România) care îşi au şi ele problemele lor, dar totodată între Moldova şi aceste ţări există multe legături istorice puternice, care în nici un caz nu trebuie neglijate.

Acest partid e chemat să ia în calcul caracterul polietnic de sute de ani al populaţiei dintre Prut şi Nistru. Deci, este nevoie aici de o toleranţă etnică anumită, dar totodată şi de asigurarea dezvoltării factorului autohton, naţional. Dar cum să facem ca el să se dezvolte fără a genera nişte disensiuni în rîndurile populaţiei care trăieşte aici? Optăm pentru vectorul european – da, dar nu prin conflicte cu alte ţări, cu atît mai mult prin disensiuni cu Rusia. Să nu uităm că pînă la revoluţia bolşevică din 1917 şi Rusia a făcut parte din Europa.

Evident, acest partid nu-şi propune scopul de a obţine 70 de locuri în parlament. Dar să fie de alternativă. Pentru că alternativa nu e un moft sau o ambiţie a cuiva. E o necesitate. Nu poate exista Putere viabilă fără Opoziţie robustă, tot aşa cum nu există noapte fără zi, flux fără reflux, plus fără minus. Ambele se întrepătrund şi se intercondiţionează reciproc ca elemente ale unui tot întreg.

În toate ţările partidele obţin la alegeri aproximativ 35-40 la sută din voturi. Unitatea şi lupta contrariilor este motorul care mişcă viaţa înainte. Să fie un partid serios, care să facă efortul de a găsi soluţii de a aduce un ton nou în dezbaterea politică. Nu să lupte cu cineva, să creeze vîlvă, să facă promisiuni. Tipul acesta de partid ar trebui să redeschidă gustul pentru acţiune al oamenilor cumsecade.

Cred că sînt mulţi oameni cumsecade în Moldova, dar stau pe tuşă, îi sperie vîrtejul politic. Nu au curajul să se angajeze. Un partid care să aibă responsabilitate în faţa societăţii, să ţină cont de specificul Moldovei, fiindcă în Europa toate ţările s-ar părea că se ţin de nişte norme, de nişte etaloane, de nişte modele. Moldova de asemenea trebuie să vină aici nu pur şi simplu cu mîna întinsă: acuma, iată, primiţi-ne acolo şi noi acceptăm totul ce ni se propune. Principiile generale da, le acceptăm, dar tradiţiile noastre trebuie păstrate, iar punctele de vedere proprii respectate.

Da, modelîndu-le, şlefuindu-le în conformitate cu regulile de comportare europene. Acest partid trebuie să ia în calcul dezvoltarea relaţiilor interetnice şi toate celelalte ce derivă de aici, să asigure o pace şi o linişte pilduitoare pentru toţi oamenii din această ţară. E bine, acum, că ne îndreptăm spre Europa. Însă e o mare greşală, dacă nu chiar o crimă, că lucrul acesta noi obişnuim să-l facem prin confruntări, prin conflicte cu alte ţări cu care Moldova a avut tradiţional relaţii şi trebuie să le aibă şi în continuare.

Această idee de partid modern cumpătat poate fi redată prin trei cuvinte: Partidul Interesului Naţional. P I N! Un sfîrşit mai bun pentru prezentul articol nici că se putea găsi.

Dinu MIHAIL