Arhivă articole
Ucraina are în vedere mobilizarea, în perioada următoare, a circa 160.000 de noi soldați pentru a completa efectivele Armatei, a declarat, în fața deputaților de la Kiev, secretarul Consiliului de Securitate și Apărare Națion
• Arhivă
30.10.24 - 00:17
Președintele rus, Vladimir Putin, a ordonat desfășurarea, Marți, a unui exercițiu al forțelor strategice de descurajare nucleară, în cadrul căruia este testată lansarea rachetelor balistice și de croazieră, transmit agențiile Reuter
• Arhivă
30.10.24 - 00:15
Frontul din regiunea Doneţk din Estul Ucrainei a cedat efectiv, a declarat generalul-maior ucrainean Dmitro Marcenko, citat Marți de dpa. Într-un dialog cu un fost deputat, generalul a afirmat că forțele ruse au intrat în orașul Seli
• Arhivă
30.10.24 - 00:13
Tancuri israeliene au efectuat, Marți, cea mai amplă incursiune în Sudul Libanului de la începerea conflictului, ajungînd la marginea localității Khiam, la circa șase kilometri Nord de frontieră, a anunțat agenția de presă
• Arhivă
30.10.24 - 00:09
Vladimir Putin încearcă să captureze Republica Moldova înainte ca aceasta să adere la Uniunea Europeană, ceea ce stîrnește temeri în rîndul observatorilor internaționali, potrivit Dailystar.co.uk.  Analiștii
• Arhivă
30.10.24 - 00:07
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au anunțat, Marți, că au convenit crearea unui grup operativ însărcinat cu consolidarea cooperării între Alianța militară transatlanti
• Arhivă
30.10.24 - 00:01
Regatul Unit a impus, Luni, sancțiuni împotriva a trei agenții și trei șefi din cadrul acestora, acuzați de încercarea de a recurge la dezinformări pentru "subminarea și destabilizarea Ucrainei şi a democrației acesteia", transmi
• Arhivă
29.10.24 - 00:26
Parlamentul israelian a votat, Luni, cu o majoritate zdrobitoare, în favoarea unui proiect de lege controversat care interzice activitățile Agenției ONU pentru refugiați palestinieni (UNRWA) pe teritoriul său, de anul viitor, relatează AF
• Arhivă
29.10.24 - 00:25
Președintele Sud-coreean, Yoon Suk Yeol, a afirmat, Luni, că militarii Nord-coreeni vor fi desfășurați de Rusia pe fronturile din Ucraina mai devreme decît se aștepta, transmite Reuters. Yoon i-a comunicat acest lucru președintei Comisie
• Arhivă
29.10.24 - 00:23
Iranul încearcă să fabrice bombe nucleare pentru a distruge Israelul și ulterior ar putea amenința întreaga lume, a declarat, Luni, la Ierusalim, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP. "Iranul face eforturi pentru a p
• Arhivă
29.10.24 - 00:21
Președinta pro-occidentală a Georgiei, Salome Zurabişvili, a denunțat, Luni, la o manifestație convocată de opoziție în fața Parlamentului de la Tbilisi, furtul alegerilor legislative de către partidul de guvernămînt Visul Georg
• Arhivă
29.10.24 - 00:19
În Anglia şi America, ”OK” era deja o expresie răspîndită în urmă cu un secol. În Europa, ”OK” a intrat în rîndul expresiilor uzuale după Primul Război Mondial. Românii au adopta
• Arhivă
28.10.24 - 02:23
Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă Luni, pentru a discuta despre situaţia din Orientul Mijlociu, după o solicitare din partea Iranului, susţinută de Algeria, China şi Rusia, a anunţat, Duminică, Preşedinţia elveţiană a
• Arhivă
28.10.24 - 02:21
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a îndemnat, Duminică, autorităţile electorale din Georgia ”să investigheze neregularităţile din alegerile legislative cîştigate Sîmbătă de partidul pro-rus de guvern
• Arhivă
28.10.24 - 02:19
Conservatorii conduşi de fostul premier Boiko Borisov s-au clasat pe primul loc la alegerile legislative de Duminică, care au avut loc în Bulgaria, dar incertitudinea persistă cu privire la posibilele combinaţii pentru a forma un Guvern sta
• Arhivă
28.10.24 - 02:18
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a cerut, Duminică, oamenilor să iasă în stradă, Luni seara, pentru a protesta faţă de rezultatele alegerilor parlamentare disputate de Sîmbătă, după ce Comisia Electorală a anunţat că
• Arhivă
28.10.24 - 02:16
Caprele din Damasc sunt unele dintre cele mai ciudate capre din lume. Au urechi foarte lungi, o frunte bombată și o față care iese în evidență. Aceste capre nu au doar un aspect ciudat, dar sunt, de asemenea, foarte apreciate pentru lapte
• Arhivă
27.10.24 - 12:17
Cel puţin 24 de persoane au fost rănite după ce un camion a lovit, Duminică dimineaţă, o staţie de autobuz, la ieşirea unei baze militare din oraşul Ramat Hasharon, în centrul Israelului, a anunţat Poliţia israeliană, citată de AFP
• Arhivă
27.10.24 - 12:15
Ministerul rus al Apărării a anunţat, Duminică dimineaţa, doborîrea a 51 de drone ucrainene în cursul nopţii deasupra teritoriului său, informează AFP. Optsprezece drone au fost interceptate în regiunea Tambov, un oraş afla
• Arhivă
27.10.24 - 12:14
Preşedintele rus, Vladimir Putin, ”speră că Occidentul i-a auzit avertismentele împotriva unui posibil acord pentru ca Ucraina să atace în profunzimea teritoriului Rusiei cu arme occidentale”, într-un interviu d
• Arhivă
27.10.24 - 12:12