Arhivă articole
Doi deputaţi britanici, foşti miniştri, au fost filmaţi în timp ce-şi negociau o misiune de 10.000 de lire pe zi pentru consilierea unei obscure societăţi Sud-coreene, o practică legală, dar care a provocat o dezbatere în Marea B
• Arhivă
28.03.23 - 00:30
Cel puțin 29 de migranți au murit după ce cel puțin două ambarcațiuni s-au scufundat în largul coastelor tunisiene, la cîteva ore distanță una de cealaltă, potrivit autorităților, informează mediafax. Migranții subsahari
• Arhivă
28.03.23 - 00:26
Locuri în picioare în paradis și multe necazuri. Insula Bali, una dintre cele mai visate destinații, unde se întîlnesc turiști din Australia, Asia și Europa, aștepta cu nerăbdare sfîrșitul pandemiei pentru găzdui
• Arhivă
28.03.23 - 00:21
Sectorul bancar din umbră este ”punctul slab al sistemului financiar” şi ar putea declanşa următoarea criză financiară, a avertizat Luis de Guindos, vicepreşedintele Băncii Centrale Europene, într-un interviu acord
• Arhivă
28.03.23 - 00:18
Un japonez deţinut în China, a cărui eliberare a fost cerută de Tokyo, este suspectat de spionaj, a indicat Luni Guvernul chinez, potrivit AFP şi agerpres. „Acest cetăţean japonez este suspectat că ar fi comis activităţ
• Arhivă
28.03.23 - 00:14
Cea mai mare centrală sindicală israeliană a anunţat, Luni, într-o conferinţă de presă, o „grevă generală” imediată, cerînd oprirea proiectului de reformă a Justiţiei în curs de examinare în Parlament
• Arhivă
28.03.23 - 00:11
Statele Unite s-au declarat „profund îngrijorate” de situaţia din Israel, unde ministrul Apărării a fost demis după ce a cerut o pauză în proiectul de reformă a Justiţiei, şi au cerut un „compromis&rdqu
• Arhivă
28.03.23 - 00:08
Fondatorul și proprietarul companiei de securitate Wagner Group, oligarhul rus Evgheni Prigojin, ar fi accelerat retragerea oamenilor săi din Ucraina, după ce Forțele Armate Ruse au amînat transportul de muniție și de mai multe trupe pe f
• Arhivă
28.03.23 - 00:06
Polonia a reţinut un cetăţean străin sub suspiciunea de spionaj în beneficiul Rusiei, au declarat Luni procurorii polonezi, în condiţiile în care cea mai mare ţară de pe flancul estic al NATO este din ce în ce mai vizat
• Arhivă
28.03.23 - 00:02
Sectorul agricol din Republica Moldova a ajuns astăzi într-o criză profundă din cauza războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei, țara noastră fiind în imediată vecinătate, și ca urmare a importului masiv de cereale și
• Arhivă
27.03.23 - 18:00
În contextul meciului de calificare dintre Moldova și Cehia în Preliminariile Campionatului European de fotbal, 2024, Secretarul de Stat al MAI, Daniella Misail-Nichitin, a participat la dezvelirea plăcii comemorative dedicate lui Josef
• Arhivă
27.03.23 - 13:01
Victor Sterpu, medaliat la Grand Slam-ul de la Tbilisi Judocanul Victor Sterpu a cucerit medalia de bronz la Grand Slam-ul de la Tbilisi! El a obținut 4 victorii în categoria de greutate 81 kg, cu ucraineanul Hievorh Manukian, uzbekul Khikmati
• Arhivă
27.03.23 - 13:00
Rușii au lansat peste 60 de atacuri, în ultimele 24 de ore, în special în regiunea Harkov și în orașele Lîman, Bahmut și Avdiivka, în urma cărora un civil a murit și unul a fost rănit, a anunțat Statul Majo
• Arhivă
27.03.23 - 12:59
Serviciul Vamal și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în parteneriat cu ACTIV - ONG din România dedicat combaterii comerțului ilegal prin acțiuni de informare, educare și conștientizare a publicului, au desfășurat lu
• Arhivă
27.03.23 - 12:59
În marja vizitei de lucru de la Bruxelles, șeful diplomației Republicii Moldova, Nicu Popescu, a avut întrevederi bilaterale cu mai mulți oficiali europeni. Agenda de reforme, implementarea celor nouă pași din Opinia Comisiei Europen
• Arhivă
27.03.23 - 12:58
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a cunoscut echipa Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) și a discutat cu mai mulți antreprenori care au primit finanțare din partea statului pentru a-și porni și dezvolta o afacere,
• Arhivă
27.03.23 - 12:57
O tipă la doctor: - Domnule doctor, mă doare îngrozitor capul! - Nu vă faceți griji, domnișoară, o să vă dau ceva de calmare! - De cal mare, de cal mic, nu contează, numai de cal să fie!         &nbs
• Arhivă
27.03.23 - 02:01
Ministrul francez al Muncii, Olivier Dussopt, aflat în prima linie a reformei contestate a pensionării, dezvăluie, într-un interviu acordat revistei Têtu, că a fost ţinta ”multor remarci homofobe” şi îşi dezv
• Arhivă
27.03.23 - 02:00
ONG-ul SOS Méditerranée, a cărui navă Ocean Viking salvează migranţi pe mare, a acuzat, Sîmbătă, paza de coastă libiană că i-a pus „în mod deliberat” în pericol echipele sale şi persoane aflate &i
• Arhivă
27.03.23 - 01:58
Uniunea Europeană încearcă să evite să fie dependentă de China, aşa cum a fost de gazul rusesc, a afirmat Sîmbătă şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, lansînd un apel la consolidarea relaţiilor comerciale cu America
• Arhivă
27.03.23 - 01:55