Arhivă articole
Viitorul apropiat al Republicii Moldova Menţiune – Daniela Lungu Pînă acum, un partener de nădejde al ţării noastre a fost Rusia, care a ajutat atît pe plan material cît şi pe plan financiar Republica Moldova, dar nici
• Arhivă
20.11.14 - 19:46
Autor: Ioan MÂNĂSCURTA De-a lungul anilor am primit mai multe premii literare. Un premiu pică bine la orgoliu şi, dacă nu eşti în stare avansată de creti-nizare, trezeşte şi nişte întrebări (neroade!) ca acelea dacă &icir
• Arhivă
20.11.14 - 19:43
“Există o îndrăzneală a tinereţii care te face să săvîrşeşti fie mari prostii, fie să dobîndeşti mari succese”, afirma scriitorul francez Honore de Balzac.  Dacă ai ales calea succesului, îţi recom
• Arhivă
20.11.14 - 19:37
Valoarea schimburilor comerciale dintre România şi Republica Moldova a fost de peste 1,2 miliarde de dolari SUA, în primele nouă luni ale acestui an, şi au atins un nou record. Volumul schimburilor comerciale între cele două ţ
• Arhivă
20.11.14 - 19:35
Republica Moldova va iniţia, după Anul Nou, negocieri cu Federaţia Rusă privind semnarea unui nou contract de furnizare a gazelor pe un termen de la 3 la 5 ani, a declarat într-un interviu pentru RIA Novosti ministrul degrevat al Economiei,
• Arhivă
20.11.14 - 19:33
Moldovenii au vorbit la telefonul mobil, în nouă luni, peste 4,5 miliarde de minute, cu 9,7 la sută mai mult decît în aceeaşi perioadă a anului precedent, arată un raport al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Com
• Arhivă
20.11.14 - 19:30
Un nou incubator de afaceri a fost lansat pe 20 noiembrie la Nisporeni. Acesta este cel de-al optulea incubator de afaceri din ţară, iar pînă la finele anului curent va mai fi lansat unul. Potrivit Serviciului de informare şi comunicare cu
• Arhivă
20.11.14 - 19:27
Reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din raioanele Cahul, Taraclia şi Cantemir eu efectuat recent o vizită în România, unde au studiat mai multe metode noi de gestionare a deşeurilor. Deplasarea a fost organizată şi susţ
• Arhivă
20.11.14 - 19:25
Germania «conştientizează» că «pe termen mediu şi lung, securitatea din Europa nu poate fi asigurată decît împreună cu Rusia», a declarat joi, în Polonia, cancelarul german, Angela Merkel, informează A
• Arhivă
20.11.14 - 19:21
Avioanele forţelor NATO au interceptat avioane ruse de peste 400 de ori în acest an în apropierea spaţiului aerian al statelor aliate, în creştere cu 50% faţă de anul 2013, a declarat joi secretarul general al Alianţei Nord-At
• Arhivă
20.11.14 - 19:19
La Chişinău, se desfăşoară Zilele Filmului Polonez CinePolska. De la 20 pînă la 25 noiembrie, cinefilii vor putea viziona 6 pelicule turnate în ultimii doi ani, premiate la festivaluri importante şi apreciate de public, toate abord
• Arhivă
20.11.14 - 19:16
În cadrul Zilelor Culturii Poloneze în Republica Moldova, la Biblioteca Naţională au fost lansate nouă cărţi ale unor scriitori din Polonia. Evenimentul a purtat genericul „Prăbuşirea comunismului – tema cîtorva d
• Arhivă
20.11.14 - 19:12
Vărsător - Gemeni Vărsător şi Gemeni - doi fericiţi care plutesc pe deasupra lucrurilor. Aer cu Aer! Ce pretenţii putem avea de la ei? Poate doar aceea de a fi mai atenţi la planul inimii, ca să nu treacă pe lînga sentimente. Este o c
• Arhivă
20.11.14 - 19:09
Preşedintele Republicii Polone, Bronisław Komorowski şi Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko au transmis pe 20 noiembrie la Chişinău un mesaj de susţinere a parcursului european al Republicii Moldova. În cadrul unei conferinţe de pre
• Arhivă
20.11.14 - 13:21
Posibilitatea livrării de ««arme letale de apărare»« ar putea fi abordată de vicepreşedintele american Joe Biden, cu ocazia vizitei pe care o efectuează în aceste zile la Kiev, a declarat miercuri, la Washington, To
• Arhivă
20.11.14 - 12:34
Pe 20 noiembrie, Preşedintele Poloniei, Bronislaw Komorowski, şi cel al Ucrainei, Petro Poroşenko, vor efectua o vizită în Moldova la invitaţia şefului statului, Nicolae Timofti. Bronislaw Komorowski Preşedintele actual al Poloniei, Bro
• Arhivă
19.11.14 - 19:54
Moldova, între golanii politici şi UE Autor: Mihai CONŢIU A trebuit să treacă 25 de ani pentru ca România să se rupă definitiv de pojghiţele comuniste neo-bolşevice prin alegerea viitorului preşedinte român Klaus Iohannis.
• Arhivă
19.11.14 - 19:46
Preşedinţii Rusiei şi SUA, Vladimir Putin şi Barack Obama, au avut în cadrul summit-ului Asia-Pacific (APEC) cîteva întrevederi neplanificate. După cum a anunţat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvînt al preşedintelui rus
• Arhivă
19.11.14 - 19:40
Nu există niciun motiv de optimism cu privire la rezolvarea crizei din Ucraina, deoarece acordurile de la Minsk nu sînt respectate, a declarat ministrul german de externe Frank-Walter Steinmeier marţi seara la Moscova, unde s-a deplasat după
• Arhivă
19.11.14 - 19:37
Ce au în comun Ron DiFrancesco - supravieţuitor ca prin miracol al prăbuşirii turnului sudic al complexului World Trade Center -, Sir Ernest Shackleton, eroicul explorator al Antarcticii în primele decenii ale secolului XX, Francis Smy
• Arhivă
19.11.14 - 19:35