Arhivă articole
Vi s-a părut vreodată că vedeţi ceva ce nu există sau că vă strigă cineva, deşi nu e nimeni în preajmă? Cazurile de halucinaţii vizuale sau auditive sînt mai frecvente decît şi-ar putea imagina cineva, potrivit oamenilor
• Arhivă
26.04.16 - 19:30
În momentul în care Barack Obama va părăsi Casa Albă, se vor fi scurs cinci ani de la plecarea ultimilor militari americani din Irak, însă în acest interval lupta antijihadistă l-a făcut să trimită din nou trupe î
• Arhivă
26.04.16 - 19:26
Cetățenii britanici ar trebui să voteze pentru ieșirea țării din Uniunea Europeană la referendumul din 23 iunie, inspirîndu-i astfel și pe alți europeni să "fugă" din blocul comunitar, a declarat președinta Frontului Național franc
• Arhivă
26.04.16 - 19:23
O piesă folclorică va străluci în măsura talentului celui care o prelucrează.Vasile ALECSANDRI
Aceste rînduri se vor a fi o recenzie - eseu, scrisă de un amator în domeniul muzicii de operă și a folclorului, nu de un special
• Arhivă
26.04.16 - 19:21
Plenul Senatului a adoptat luni legea privind împrumutul de 150 de milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, admiţînd parţial cererea de reexaminare trimisă Parlamentului de preşedintele Klaus Iohannis şi păstr&i
• Arhivă
26.04.16 - 19:14
Peste 800 de copiii din stînga Nistrului vor obține acces la educație în condiții moderne și sigure. Uniunea Europeană finanțează lucrările de renovare a școlilor din Nezavertailovca, Hlinaia și Chițcani, prin intermediul Progr
• Arhivă
26.04.16 - 19:11
Joi, 28 aprilie 2016, ora 15.00, Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei vă invită la inaugurarea expoziţiei „Ambasadorul Molovatei transnistrene” dedicată comemorării a 80 de ani de la naşterea poetului şi cineastului Anatol Codru,
• Arhivă
26.04.16 - 19:06
(continuare din numărul precedent)
Semnele zodiacale pot fi masculine sau feminine. De regulă, acest aspect le face să posede anumite trăsături specifice. Iată care sînt acestea:
Trăsăturile semnelor masculine: independent, enigmat
• Arhivă
26.04.16 - 19:02
Produsele alimentare au fost colectate în cadrul campaniei „Masa Bucuriei”, desfășurată sîmbătă, 23 aprilie, în întreaga țară. Toate donațiile acumulate se vor transforma în prînzuri calde, dist
• Arhivă
26.04.16 - 18:59
Într-un interviu oferit portalului TRIBUNA, Mark Tkaciuk, fost consilier prezidenţial şi fost deputat-comunist, a vorbit despre activităţile sale din prezent, a făcut propriile aprecieri despre situaţia actuală a PCRM, a spus d
• Arhivă
26.04.16 - 18:58
Esinencu mort? O „gluma” cumplita, dar inevitabila!
Doamne, cît de monotonă, penibil-scorţoasă, lipsită de un reper nonconformist fantastic şi văduvită de sensul unei permanente căutări creatoare inedite, inconfundabile ar
• Arhivă
26.04.16 - 13:11
Putin este un povestitor strălucit. Principala istorie, pe care o vinde, relatează despre faptul că David este la fel de puternic ca şi Goliat.
De ce preşedintele rus Vladimir Putin a venit în Ucraina şi Siria? De ce permite el piloţilo
• Arhivă
25.04.16 - 19:21
Cunoşti pe cineva nou şi următoarea întrebare care ţi se insinuează în gînd este: "Oare ce zodie e?" Poate nu ştiai acest lucru, dar poţi să ghiceşti zodia în care e născută o persoană printr-o simplă analiz
• Arhivă
25.04.16 - 19:18
Stephen Hawking: inteligenţa artificială ar putea controla omenirea
Celebrul fizician englez, teoretician al originii Universului şi unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani Stephen Hawking a avertizat că extratereştrii vor cuceri şi vor
• Arhivă
25.04.16 - 19:16
Susanne Schotz, o profesoară de la Universitatea Lund din Suedia, care analizează fonetica, va conduce un studiu pe mai multe pisici din regiuni diferite ale ţării, pentru a vedea ce diferenţe există între fiecare tip de mieunat, scrie De
• Arhivă
25.04.16 - 19:13
Foto: „Lichidatorii” moldoveni la reactorul nr. 4 al Centralei Nucleare Electrice Cernobîl după catastrofă. Sursă: arhiva curentă a Muzeului Armatei Naţionale a Republicii Moldova.
Zece curiozităţi despre catastrofa de l
• Arhivă
25.04.16 - 19:10
De Paști, transportul public spre cimitire va fi restricționat pentru a evita ambuteiajele. Decizia a fost luată astăzi la ședința Primăriei. Totodată, numărul unităților de transport care va circula pe străzile Capitalei va fi majorat.
R
• Arhivă
25.04.16 - 18:53
Peste 800 de presupuși membri ai organizației Al-Qaida au fost uciși în ofensiva militară lansată împotriva grupării jihadiste în sudul Yemenului, a anunțat luni coaliția arabă sub comandament saudit care operează în
• Arhivă
25.04.16 - 18:47
Nicolae Esinencu s-a stins pe 25 aprilie din viaţă, la vîrsta de 76 de ani.
Scriitorul a decedat la spital, după ce acum trei săptămîni a căzut în comă în urma unui ictus cerebral. Preşedintele Uniunii Scriitorilor, Ar
• Arhivă
25.04.16 - 11:51
Preşedintele SUA, Barack Obama, va cere Germaniei să se implice mai mult în misiunile de apărare a statelor din partea de Est a Alianţei Nord-Atlantice, afirmă surse citate de revista Der Spiegel, precizînd că efective suplimentare
• Arhivă
24.04.16 - 11:53
