"Terminatorul" a primit cea mai dura pedeapsa data vreodata de Curtea Penala Internationala

Un fost lider rebel congolez, denumit "Terminatorul", a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru crime de război și crime împotriva umanității de către Curtea Penală Internațională de la Haga, informează CNN. Bosco Ntaganda a fost găsit vinovat la 13 infracțiuni de crimă de război și 5 capete de acuzate de crime împotriva umanității, în luna Iulie. Lista lungă de acuzații, comise în Republica Democrată Congo în 2002 și 2003, include climă, viol, sclavie sexuală, înrolarea soldaților copii, persecuții, deportări forțate, jaf și atacuri directe asupra civililor.

Sentința de 30 de ani este cea mai lungă acordată de Curtea Penală Internațională, iar Bosco Ntaganda a devenit și prima persoană condamnată vreodată de sclavie sexuală.

Într-un comunicat, instanța a spus că condamnarea a fost decisă în unanimitate. Perioada pe care Ntanganda a petrecut-o deja în detenție, din Martie 2013 și pînă în Noiembrie 2019, va fi redusă din sentința sa. Părțile au la dispoziție 30 de zile pentru a face apel la decizie.

CPI a emis un mandat de arestare pentru Ntaganda – care a luptat pentru diverse grupări rebele, înainte să fie numit general în armata congoleză – în 2006. Acesta s-a predat Ambasadei SUA din Rwanda în 2013 (atenție Plahotniuc; n. red.) și procesul lui a început în 2015.