ACORDUL DE CONSTITUIRE A ALIANTEI DE GUVERNARE A FOST SEMNAT

Liderii partidelor pro-europene din Legislativ au semnat pe 23 iulie acordul de constituire a alianţei de guvernare.

Documentul a fost semnat în aplauzele deputaţilor din cele trei formaţiuni. După semnare cei trei lideri au menţionat că deşi a fost greu procesul de negocieri, dorinţa de a continua procesul de integrare europeană a R. Moldova este cea care i-a unit.

„Acum a fost semnat acest acord ce reprezintă un proces de negocieri deloc uşor, însă vreau să atrag atenţia că nu dificultatea negocierilor a fost relevantă pentru semnarea acestui document ci situaţia dificilă în care se află ţara. Nu a fost uşor, deoarece în afară de viitor am avut şi trecut. Acum obiectivul nostru reiese din năzuinţele oamenilor, trebuie să implementăm reformele necesare, să îndeplinim un şir de condiţii pentru ca să îmbunătăţim relaţiile noastre cu partenerii de dezvoltare şi avem nevoie de rezultate palpabile în lupta cu corupţia. Am convenit că vom asigura o reformă profundă, inclusiv la capitolul instituţiilor de drept care trebuie scoase de sub influenţa politicului. Acum urmează să pregătim tot ce este necesar pentru învestirea Guvernului”, a menţionat liderul PLDM Vlad Filat.

Preşedintele democraţilor s-a arătat mulţumit de document şi a spus că „acum este timpul pentru realizări”.

„Alianţa pentru integrare europeană are o cauză în jurul căreia a fost constituită: integrarea europeană a R. Moldova şi asigurarea unui nivel decent de trai al oamenilor. Cred că toate componentele au dat dovadă de înţelepciune în procesul de constituire a AIE-III şi ea va deveni o structură ce exprimă voinţa cetăţenilor”, a opinat Lupu.

Şeful liberalilor Mihai Ghimpu a ţinut să avertizeze toţi şefii structurilor de stat şi ai organelor de drept că în scurt timp în mai multe instituţii vor activa consilieri europeni. „Şefi mari şi mici, apucaţi-vă de lucru”, a conchis Ghimpu.

Cei trei lideri nu au anunţat componenţa nominală a Guvernului şi nu au făcut public nici numele viitorului Premier precizînd că ele vor fi anunţate în scurt timp.

Socialmai mult