Ignoranța agresivă și canină a unor oameni

Autor: Mihai CONȚIU

Este de notorietate mondială povestea lui Hachiko, un cîine din rasa Akita Inu, care, timp de 9 ani, și-a așteptat în gară stăpînul, așa cum fusese obișnuit. Numai că acesta nu a mai coborît niciodată din tren, fiind răpus de un accident vascular. La vîrsta de patru luni, a fost adoptat de Hidesaburo Ueno, un profesor de la catedra de Agricultură a Universității din Tokyo. Zilnic, Hachiko l-a însoţit pe profesor la gara Shibuya, cînd profesorul pleca la facultate şi nu se mişca de aici pînă cînd acesta nu se întorcea. Din păcate, bărbatul a suferit o hemoragie cerebrală cînd se afla la universitate, pe 21 Mai 1925. Hachiko a continuat să îl aştepte timp de nouă ani după moartea stăpînului, cercetîndu-i cu atenţie pe toţi călătorii care coborau din tren, în speranţa că îl va zări pe cel căruia îi era fidel. Hachiko a venit zilnic în gară pentru a-şi aştepta stăpînul, pînă la 8 Martie 1935, cînd s-a stins din viaţă. Hachiko a fost adoptat de o familie iubitoare de animale, dar a fugit din căminul acesteia revenind la casa unde fusese crescut de profesorul Ueno.

Convingerea tuturor este aceea că cel mai bun prieten al omului este cîinele, deși, personal, același lucru l-aș spune și despre pisici, cai, măgari sau delfini. Expresia ”viață de cîine” poate cuprinde multiple dimensiuni, iar asta deoarece, la fel ca și oamenii, cîinii, în funcție de cum le este sortit să trăiască, pot fi etichetați drept ”dulăi, javre sau potăi”. Cîinele, după cum se știe, îi este credincios devotat acelui om care-l hrănește zilnic și îi oferă adăpost și nu-și trădează stăpînul în favoarea unuia care-i aruncă ocazional un ”os mai generos”.

Nu puțini sunt ”moraliștii” (politicieni, jurnaliști și civili de tot soiul) care își exprimă regretul că oamenii nu sunt aidoma cîinilor în materie de loialitate, dar se înșală amarnic. Omul, în esența lui, are felurite instincte canine, mai cu seamă în proiecții politice. Permanent, cei mai mulți oameni sunt în căutarea uni ciolan din ce în ce mai mare, motiv pentru care își schimbă stăpînii în funcție de dimensiunile tot mai crescînde al ciolanelor oferite de viitorii stăpîni care-i momesc. Nu e deloc de mirare faptul că Gheorghiță de la Salubritate îi dă cu parul în cap unui profesor, medic ori student pentru că îl critică aspru pe Jora, președintele partidului ”Jalea”, pentru care el a votat, în schimbul unui ciolan primit pentru asta. La fel, nu trebuie să fim surprinși cînd tanti Svetlana, cu copilul de mînă, te zgîrîie pe față pentru că îți permiți să-l ataci pe liderul politic Stavarache, pe care l-a votat deoarece i-a dat un oscior de ros și un biberon de supt.

Spre deosebire de Hachiko, ignoranța agresivă și canină a unor astfel de oameni se manifestă opțional, de cele mai multe ori, de la un ciclu electoral la altul. În schimbul unui ciolan mai mare, Gheorghiță de la Salubritate părăsește adăpostul oferit de Jora, președintele partidului ”Jalea”, în favoarea unui ciolan mai mare și a unei cuști cu etaj promise de neoliberalul Pompiliu, liderul partidului ”Vin Mîine”. La fel procedează și tanti Svetlana, al cărei copil a crescut deja, dar mai vrea unul de la Mirică, șeful partidului ”Călduri Permanente”, care-i face ochi dulci de o trec toți fiorii și îl votează în extaz. Ce-i deosebește pe acești ”canini umani” de cîinii veritabili este aceea că latră și schelălăie cu o agresivitate de care nici un cîine nu-i în stare.

C-așa-s cățelandrii politici – ieri, dulăi, astăzi, javre, mîine, potăi! Să mai zică cineva că oamenii, în marea lor majoritate, nu au ”viață de cîine”, dar de cîine vagabond și necredincios pe viață!