Una dintre cele mai valoroase arme pe care le-a primit Ucraina pentru a o ajuta la lupta împotriva Rusiei este un sistem german relativ nesofisticat, folosit din anii 1970: Flakpanzer Gepard, scrie BUSINESS INSIDER, potrivit RADOR.

Gepard este un sistem antiaerian autopropulsat, care folosește două tunuri automate pentru a elimina ținte aeriene. A fost prima armă grea pe care Germania a trimis-o în Ucraina.

În ciuda faptului că are aproape 50 de ani, Gepard ocupă un rol important în rețeaua de apărare aeriană a Ucrainei: eliminarea dronelor care zboară la joasă înălțime și a rachetelor foarte amenințătoare, dar prea ieftine și numeroase pentru a justifica utilizarea de rachete sol-aer sofisticate pentru doborîrea lor.

Performanța sistemului Gepard în Ucraina a demonstrat valoarea durabilă a sistemelor antiaeriene simple și mobile în secolul al XXI-lea, dar cele din Ucraina se confruntă cu o altă problemă, departe de prima linie: țara care produce muniția pentru ele nu a vrut pînă acum să permită Kievului să aibă mai multă.

Gepard a fost proiectat în anii 1960 și a intrat în funcțiune în anii 1970. Construit pe șasiul tancului Leopard 1, este capabil să atingă viteze de pînă la 40 mph și are o autonomie de 340 mile.

Armamentul său principal sunt două tunuri automate Oerlikon GDF de 35 mm de fiecare parte a turelei sale special concepute. Poartă aproximativ 320 de cartușe pentru fiecare tun, ambele putînd trage 550 de cartușe pe minut. Centurile de muniție sunt alimentate către fiecare pistol prin jgheaburi închise ermetic din turelă.

Gepard poate trage o varietate de muniții, inclusiv cartușe Tracer Sabot Disarding Armour Piercing, cartușe High Explosive Incendiary Tracer și cartușe Advanced Hit Efficiency and Destruction. În funcție de muniția pe care o folosesc, tunurile Gepard pot lovi ținte la aproximativ 6.500 de yarzi distanță.

Turela are un radar de căutare în bandă S montat în spate și un radar de urmărire în bandă Ku în față. Fiecare radar poate detecta ținte la aproximativ 9 mile distanță. Radarul de căutare, care se rotește constant la 60 rpm, localizează o țintă și transmite datele către radarul de urmărire, permițînd o căutare continuă.

Cu un echipaj format din trei – un comandant, un șofer și un trăgător –, Gepard a fost proiectat să lovească elicoptere de luptă sovietice puternic înarmate și blindate. Setul său de ținte s-a extins în cele din urmă pentru a include drone de joasă înălțime, rachete și proiectile.

Compania germană de apărare Krauss-Maffei Wegmann a construit 570 de sisteme Gepard între 1963 și 1980 – 420 pentru forțele germane Bundeswehr, 95 pentru Armata olandeză și 55 pentru Armata belgiană. Țările de Jos și Belgia și-au retras tancurile Gepard în jurul anului 2006, iar Germania a făcut acest lucru în 2010. Brazilia, Iordania, Qatar și România au achiziționat de atunci cîteva tancuri Gepard dezafectate.

Succesul în Ucraina

După ce a fost criticat pentru reticența de a trimite arme grele în Ucraina, Guvernul german a promis aproximativ 50 de tancuri Gepard Ucrainei, în Aprilie 2022. Primele trei au sosit în Iulie și au fost urmate de alte 27 pînă la sfîrșitul anului.

În Martie, 34 de tancuri Gepard au fost trimise în Ucraina, cu planuri de a livra cel puțin încă trei.

Tancurile Gepard au fost trimise în prima linie aproape imediat și s-au dovedit eficiente în doborîrea rachetelor de croazieră și a dronelor rusești care zboară la joasă altitudine. Acestea au fost deosebit de eficiente împotriva dronelor Shahed-131 și 136 de fabricație iraniană, pe care Rusia le folosește împotriva infrastructurii energetice a Ucrainei.

Echipajele ucrainene de pe tancurile Gepard au avut succes, în ciuda faptului că au primit doar două luni de pregătire, comparativ cu instruirea standard germană de 18 luni. Un echipaj din preajma Odesei ar fi doborît, potrivit relatărilor, 10 drone Shahed și două rachete de croazieră, într-o singură zi.

Tancurile Gepard umplu un gol important în rețeaua de apărare aeriană a Ucrainei, care include sisteme cu rază lungă de acțiune, precum sistemele de rachete sol-aer Buk și S-300 din era sovietică, precum și sisteme de fabricație occidentală precum NASAMS și MIM-104 Patriot, care au ajuns recent în Ucraina.

Rachetele lansate de aceste sisteme sunt mai avansate, dar sunt scumpe și puține la număr. Aceste rachete sunt, de asemenea, principala apărare a Ucrainei împotriva avioanelor de luptă și a bombardierelor rapide de mare altitudine ale Rusiei, iar forțele ucrainene nu își pot permite să le folosească împotriva oricărei drone și rachete de croazieră. Sistemul Gepard este conceput pentru a distruge ținte care zboară la joasă altitudine și este mult mai ieftin de operat.

Diferitele arme au funcționat în tandem – rachetele sol-aer forțează aeronavele rusești și rachetele de croazieră să zboare la altitudini mai mici, permițînd sistemelor Gepard și trupelor ucrainene înarmate cu rachete să le doboare – pentru a crea un sistem integrat de apărare aeriană pe care oficialii militari americani l-au lăudat.

Probleme cu muniția

Cartușele de 35 mm ale tancurilor Gepard, cu capacitate de explozie, care explodează lîngă ținte și umplu aerul cu schije, sunt deosebit de utile pentru misiunea lor, dar accesul la muniția respectivă poate fi, de asemenea, un factor limitator.

Singura țară care fabrică muniție cu capacitate de explozie pentru Gepard este Elveția, care nu numai că refuză să vîndă mai multă muniție Ucrainei, din cauza angajamentului său față de neutralitate, dar le interzice și altor țări să re-exporte produse de apărare elvețiene într-o țară aflată în război.

În consecință, Ucraina nu a reușit să cumpere mai multă muniție de la elvețieni, iar Germania nu a reușit să trimită mai multă muniție din stocurile sale. Încercările de a achiziționa muniție din alte țări au eșuat din motive politice și tehnice.

Tancurile Gepard „doboară dronele, mai ales Shahed”, a declarat Mark Montgomery, a spus un amiral în retragere al Marinei SUA, care este acum director principal al Centrului pentru Inovare Cibernetică și Tehnologică și al Fundației pentru Apărarea Democrațiilor, la un eveniment al Alianței pentru promovarea apărării antirachetă, din Februarie.

„Le doboară. Se descurcă fantastic, dar au rămas fără muniție”, a adăugat Montgomery.

În Februarie, ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a anunțat că firma germană Rheinmetall va relua producția de muniție pentru Gepard. Compania a spus că două loturi de cartușe de 35 mm vor fi livrate în Ucraina: 150.000 de cartușe APDS-T care sosesc în această Vară și 150.000 de cartușe HEI-T care vor fi livrate în 2024.

Totuși, nevoia Ucrainei de muniție pentru sistemele Gepard ar putea să crească. Documentele de spionaj americane dezvăluite în Februarie și scurse pe internet în ultimele săptămîni arată evaluări conform cărora principalele rachete sol-aer ale Ucrainei s-ar putea termina în Mai, ceea ce înseamnă că armele precum tancurile Gepard va trebui să fie folosite mai mult.

Cerere de tunuri SPAAG

Performanța tancurilor Gepard în Ucraina a demonstrat utilitatea în fața unui public larg, dar multe Armate se bazează pe tunuri antiaeriene autopropulsate, SPAAG, de zeci de ani.

Rusia are trei în serviciu: 2K22 Tunguska, Pantsir S-1 și vechiul ZSU-23-4 Shilka. China are două modele, vechile Type 95, care în cele din urmă vor fi înlocuite cu noile Type 09.

Leopard 2 Marksman din Finlanda, Type 87 din Japonia și KORKUT din Turcia folosesc toate tunuri Oerlikon.

Armata americană și-a retras ultimul SPAAG, M163 VADS în 1994. De atunci, s-a bazat în întregime pe sisteme de rachete precum Avenger (care trage Stingers), Patriot și sistemul Terminal High Altitude Area Defense, sau THAAD. Prima unitate antiaeriană a SUA este Forța Aeriană, care și-a menținut superioritatea aeriană în fiecare conflict în care a luptat, de la sfîrșitul Războiului Rece. Dar oficialii US Air Force nu se așteaptă ca această dominație să dureze, iar Armata americană și-a intensificat căutarea unei arme asemănătoare SPAAG, pentru a-și umple golul de apărare aeriană.

Armata SUA, responsabilă în mod tradițional de apărarea aeriană de rază scurtă de acțiune, a lansat o soluție provizorie – sistemul de apărare aeriană cu rază scurtă de manevră.

Bazat pe vehiculul blindat Stryker, M-SHORAD este înarmat cu patru rachete Stinger, două rachete AGM-114L Hellfire și un tun automat M230 de 30 mm. Soldații americani din Europa au fost primii care au primit sistemul M-SHORAD, în aprilie 2021.