Articol de Richard Kemp, colonel, fost comandant de infanterie

Aflat la Kiev, am văzut la fața locului eșecul armelor-minune ale Moscovei. Ele au însemnat ultimul zar aruncat.

Luni seara (15 Mai (n. red.), mă aflam la Kiev, în momentul în care Capitala Ucrainei a fost ținta celui mai mare atac cu rachete de la începutul războiului, scrie THE TELEGRAPH, potrivit RADOR.

Demersul nu a fost doar o simplă tentativă de a teroriza orașul. Venit aproape imediat după vizita Președintelui Zelenski în Europa, soldată cu noi garanții pe tema ajutorului militar, atacul a fost o demonstrație de forță din partea unui dictator rus tot mai contestat.

În doar o jumătate de oră, orașul a fost atacat dinspre Nord, dinspre Sud și de la Est. În atac au fost implicate rachete balistice, drone iraniene de tip Shahed, rachete supersonice de croazieră de tip Kalibr, lansate de pe vase de război din Marea Neagră, și rachete supersonice Kinjal, lansate de la bordul unor avioane de tip MiG-31K.

Pentru Putin, rezultatul acestui atac susținut nu a însemnat decît o umilire de ultimă speță.

Am văzut cum forțele aeriene ucrainene, utilate cu avioane Patriot americane și cu Gheparduri germane, păreau să fi reușit să respingă fiecare rachetă rusească de pe cer. Resturile unei rachete nu au omorît decît trei oameni – o pagubă minimă la nivel uman, iar, la lumina zilei, orașul a revenit la normal, ca și cînd nimic nu s-ar fi întîmplat.

Acest eveniment simbolizează dîrzenia ucraineană și slăbiciunea rusească. Mai ales aceasta din urmă.

După ce Putin a trebuit să dea înapoi în urma eșecului neașteptat al invaziei sale din Februarie trecut, el a venit cu un pripit Plan B. Asta a însemnat o investiție în Wunderwaffe („armament-minune”), la fel cum a făcut și Hitler în a doua jumătate a celui de-Al Doilea Război Mondial, întărindu-și forțele în vederea unei noi ofensive programate în această Primăvară.

Acest atac atît lăudat nu s-a materializat însă, Armata rusă reușind pînă acum să înainteze doar cîțiva kilometri în vreo regiune sau două – și asta cu prețul unor mari pagube. Astăzi, am discutat cu un comandat ucrainean proaspăt venit după luptele din Bahmut, iar el mi-a spus că, după război, Ucraina ar trebui să ridice un monument în memoria corupției Armatei ruse, căreia el îi atribuie incapacitatea de a-și consolida forțe suficiente sau de a învăța de pe urma repetatelor sale gafe tactice și strategice.

Eșecul celui de-al doilea plan al lui Putin – cel referitor la armamentul-minune – este, probabil, și mai păgubos. Cînd a pomenit pentru prima oară de Kinjal, în 2018, el a pretins că aceste rachete pot penetra toate sistemele de apărare antirachetă actuale și viitoare. Chiar înaintea invaziei, el a pretins că Rusia este lider mondial în privința rachetelor supersonice și că, în timp ce alte țări încearcă să o ajungă din urmă, Rusia ar pune la punct o tehnologie și mai avansată ca să poată respinge asemenea arme noi.

După toate cele șase rachete Kinjal lansate asupra Kievului, cruda realitate a repus sub semnul întrebării capacitatea Rusiei ca putere militară, inclusiv în privința arsenalului său nuclear – factorul cel mai determinant în vederea întăririi sprijinului pe care Occidentul îl acordă Ucrainei.

Temerile americanilor și europenilor, potrivit cărora donarea acestor arme atît de necesare ar putea duce la o agravare a situației, se dovedesc neîndreptățite, avînd în vedere faptul că incapacitatea Rusiei devine tot mai evidentă. Recentul transport britanic de rachete cu rază lungă de acțiune de tip Storm Shadow și deciziile britanicilor și francezilor din această săptămînă, vizînd instruirea piloților ucraineni și colaborarea cu alte țări în vederea livrării unor avioane F-16, reprezintă cele mai recente semnale care demonstrează hotărîrea tot mai puternică de a ajuta.

Dar ar fi o nebunie ca toate astea să fie luate drept un semn că victoria Ucrainei este garantată. Kievul se luptă în continuare să supraviețuiască și nimic nu dă de înțeles că Rusia ar renunța. Nu e nici pe departe clar că Armata ucraineană ar dispune de suficiente resurse ca să poată lansa contraofensiva hotărîtoare despre care se spune că ar fi iminentă.

Comandanții de la fața locului cu care am discutat în această săptămînă, deși sunt recunoscători pentru tot ce s-a făcut pînă acum, au subliniat cu toții nevoia sporită de tancuri, avioane de război, muniție, rachete, obuze de artilerie și drone. După mai bine de un an de război, moralul forțelor ucrainene rămîne ridicat. Curajul și profesionalismul lor sunt indubitabile. Dar, în definitiv, ele nu pot învinge decît dacă Occidentul își va grăbi ajutorul militar.

S-ar putea ca ultimul dezastru provocat de Putin la Kiev să vină în sprijinul acestui deziderat.