Dincolo de Zidul Berlinului. Cum au murit sute de oameni încercînd să treacă Zidul

Apariţia, de pe o zi pe alta, a graniţei ce separa Berlinul de Est de Berlinul de Vest, a despărţit mii de familii şi prieteni. Zidul Berlinului a despărţit oraşul în două şi i-a forţat pe berlinezi să recurgă la tot soiul de metode de a fugi din Est. Unii au avut noroc şi au supravieţuit acestor încercări; foarte mulţi însa au murit încercînd să treacă această barieră dintre două lumi.

Oamenii din Est au fost foarte inventivi în privinţa metodelor de evadare. În primele zile, era suficient să încerce să se caţere pe gardul de sîrmă ghimpată, dar odată cu fortificarea zidului lucrurile s-au complicat. Astfel, oamenii săpau tunele pe sub zid sau aşteptau un vînt favorabil pentru a zbura cu balonul peste zid (într-o astfel de încercare a murit ultima persoană decedată în urma unei tentative de evadare, în martie 1989). Alţii s-au urcat la volanul unei maşini şi au trecut pur şi simplu prin gardul de la punctul de trecere. De aceea, autorităţile au adăugat la aceste puncte de trecere bare de metal, pentru a evita astfel de tentative de evadare. Cîţiva au fost însa mai inventivi şi au modificat o maşină astfel încît capota să se desprindă la impactul cu o bară de metal; s-au lăsat în jos şi au trecut pur şi simplu pe sub bară. Drept răspuns, autorităţile au construit drumuri în zig-zag la graniţă!

Una din poveştile fericite de evadare îi aparţine lui Thomas Krüger, care a zburat cu un avion de mici dimensiuni peste graniţa berlineza. Avionul a fost apoi demontat şi trimis înapoi în Germania de Est, asta după ce soldaţii RAF pictaseră pe el slogane de genul „wish you were here” sau „come back soon”.

Unul din cazurile tragice: Siegfried Noffke

Anul 1962 a fost, pentru Berlin, anul tunelurilor săpate pe sub infamul Zid. Atunci au fost înregistrate cele mai multe asemenea tentative de evadare din Germania de Vest – mai bine de 12 tunele au fost construite în 1962 pe sub Zidul Berlinului. Nu avem însă tot atîtea poveşti cu final fericit. Unele tentative de evadare s-au sfîrşit cu bine, în timp ce altele nu. Una dintre acestea din urmă marchează şi povestea lui Siegfried Noffke, un tînăr de 22 de ani care nu dorea altceva decît să-şi aducă soţia şi copilul în Berlinul de Vest.

Siegfried Noffke s-a născut în anul izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial. După sfîrşitul acestuia, a crescut în sectorul sovietic al Berlinului, însa în anii '50 a fugit şi s-a mutat în sectorul vestic. În mai 1961, după ce i s-a născut primul copil, Siegfried s-a căsătorit cu iubita lui, Hannelore, care locuia însă în Berlinul de Est. Hannelore nu a primit, pentru ea şi pentru fiul ei, permisiunea de a se muta în Germania de Vest, pentru a fi alături de soţul ei, astfel că după construirea Zidului familia Noffke a fost – ca mii de alte familii – separată.

În primele luni după construirea Zidului, Siegfried şi Hannelore se întîlneau, ca toate cuplurile despărţite de noua graniţă, în zona punctelor de trecere şi-şi vorbeau de la distanţă. Cu ocazia unei asemenea întîlniri, în 1962, Siegfried a făcut cunoştinţă cu un alt bărbat care se afla în aceeaşi situaţie ca el; acesta l-a invitat să se alăture unui grup care plănuia să sape un tunel pe sub Zid prin care să-şi aducă soţiile în Berlinul de Vest. Siegfried Noffke, Dieter H. şi Dieter G. au început să sape tunelul din subsolul unei case aflate pe Sebastianstrasse, o stradă în imediata apropiere a zidului; capătul celălalt al tunelului urma să fie la 200 de metri distanţă, sub Heinrich-Heine-Strasse, la numărul 48/49.

Planul celor trei era însă sortit eşecului deoarece, printr-o coincidenţă nefericită, autorităţile est-germane au aflat de acesta. Una din femeile care urma să fugă din Berlinul de Est cu ajutorul celor trei i-a vorbit fratelui ei de acest plan, fără să ştie că acesta era informator pentru Stasi. Acesta, avînd numele de cod „Pankow”, după cum reiese din documente, şi-a informat imediat superiorii cu privire la planul de evadare.

În curînd, grupului format din Noffke, Dieter H. şi Dieter G. li s-a alăturat un alt tînar; era de fapt informatorul „Pankow”, aflat într-o misiune sub acoperire pentru urmărirea grupului de „infractori”. El a fost primit fără suspiciuni în grup şi a participat la toate pregătirile fără ca ceilalţi trei bărbaţi să-i pună la îndoială sinceritatea. „Pankow” a fost alături de ei şi în ziua în care cei trei au pătruns în subsolul de la Heinrich-Heine-Strasse, nr. 48/49. Era 28 iunie 1962.

Tinerii au fost întîmpinaţi, bineînţeles, de agenţi Stasi care au început să tragă imediat ce Siegfried Noffke şi Dieter H. au pătruns în subsol. Potrivit rapoartelor întocmite ulterior, unul dintre agenţii Stasi s-a speriat şi, în ciuda planului stabilit dinainte de a-i aresta pe cei trei, a început să tragă. Siegfried Noffke a fost grav rănit, la fel şi Dieter H., însă agenţii nu i-au dus la spital decît după interogatoriu. Noffke a murit în drum spre spital, dar Dieter H. a supravieţuit; în octombrie 1962 a fost condamnat la 9 ani de închisoare.

După căderea regimului comunist din RDG şi reunificarea Germaniei, informatorul Stasi care i-a dat de gol pe cei trei bărbaţi şi agentul care ar fi tras glontele ce l-a ucis pe Noffke au refuzat să vorbească despre cele întîmplate în vara anului 1962. Cei doi au fost aduşi în faţa justiţiei în baza documentelor din arhivele Stasi, însă cazul nu a putut fi încheiat din lipsa de probe concludente. (Andreea Lupşor)

Va urma