Autor: Nicolae ROŞCA

Ceasul plecării vine sunînd,

Îl şi simt uneori cum se apropie;

Vă rog, editaţi-mi feciorul mezin

Măcar într-o singură copie.

Am să-i spun c-am fost orb de iubire,

Ca unul ce nu are nevoie să vadă;

Am simţit cum trece prin inimă timpul,

Cum simt nevoia pentru această spovadă.

Vom purcede-ndărăt către o primăvară,

Legănată pe braţe de ierbi şi de brize;

Vom găsi doi feciori, ignorînd o clepsidră,

Iubindu-se 'n taină printre fluturi şi gîze...

Din negara crescută pîn' peste umeri

Zbura-va în sus, sfîrîind, cîte-o dropie,

Speriată de orbul cărunt, ca un munte,

Dus de braţ de propria-i copie...

Am s-o rog să păşească atent printre iarbă,

Să culeagă scoicile vechi şi gaizele,

Să ridice clepsidra, demult fără vlagă,

Dar să nu sperie fluturii, gîzele...

Voi vedea ce-a rămas în clepsidră, pe fund

Şi-am să-mi spun ce gîndeşte un om fericit:

- Plec departe, copile, dar voi fi şi acolo

Orb de iubire, precum am trăit...

Ceasul plecării vine sunînd,

Îl şi simt cum se apropie;

Vă implor: editaţi-mi feciorul mezin

Măcar într-o copie...