Premierul israelian face un pas înapoi şi atenuează planul de reformă a Justiţiei

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat, Luni, o atenuare a planului de reformă a Justiţiei al Guvernului său, într-o aparentă concesie faţă de protestele la nivel naţional din ultimele două luni şi îndoielile exprimate de aliaţi occidentali, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Dispunînd de o majoritate parlamentară, Netanyahu părea hotărît să treacă prin Legislativ pachetul de reforme pînă la vacanţa din 2 Aprilie a Knessetului. Însă majoritatea prevederilor vor fi acum amînate pînă la reunirea din nou a Parlamentului la 30 Aprilie, au anunţat premierul şi aliaţii săi din coaliţia religios-naţionalistă.

Legislaţia ar schimba radical metoda de selectare a judecătorilor, aflată în centrul controversei, criticii acuzîndu-l pe premier că încearcă să reducă independenţa Tribunalelor.

Netanyahu insistă, în schimb, că scopul este echilibrul între puterile în stat.

Comunicatul emis Luni de coaliţie este formulat într-un limbaj mai circumspect decît proiectul original introdus la 4 Ianuarie, dar aceasta afirmă că va continua să controleze puterea judecătorilor din comisia de selecţie pentru a folosi ceea ce este considerat un ”veto automat” la numirile magistraţilor.

Comunicatul se referă şi la amendamentele făcute Duminică într-o şedinţă a Knessetului, prin care comisie de selecţie va fi extinsă de la 9 la 11 membri, dar cu o componenţă care lasă mai puţină influenţă Guvernului.

Netanyahu a cerut opoziţiei din Parlament să se răzgîndească, după ce aceasta a promis că va boicota votul în Knesset şi a încurajat demonstraţii de stradă care au găsit ecou chiar şi în rîndul militarilor, de obicei deasupra politicii.

”Întindem o mînă oricui este preocupat cu adevărat de unitatea naţională şi de dorinţa de a ajunge la un acord”, se spune în comunicatul coaliţiei.

 

10.05.26 - 18:39
10.05.26 - 11:18
08.05.26 - 17:34
10.05.26 - 11:23
10.05.26 - 11:21
09.05.26 - 13:09
09.05.26 - 13:05
08.05.26 - 17:36
08.05.26 - 00:25
09.05.26 - 13:07
10.05.26 - 11:25
03.05.26 - 12:42
08.05.26 - 00:23
08.05.26 - 00:22
01.05.26 - 11:38