Ambasadorii Americii în Europa vizează o singură persoană în ofensiva lor de farmec: preşedintele Donald Trump. Toţi ceilalţi, inclusiv aliaţii cheie ai SUA, se pot aştepta la mai puţin farmec şi la multă ofensă, scrie POLITICO, pornind de la constatarea că prietenii preşedintelui american, colegii dezvoltatori imobiliari şi donatorii politici care au primit posturi de ambasadori în UE în timpul celui de-al doilea mandat al lui Trump provoacă nemulţumiri în capitalele gazdă.

Stilul lor diplomatic mai aspru - un fel de răspuns al Americii la „lupii războinici” ai Chinei, diplomaţi care se bucurau, de asemenea, să sfideze convenţiile şi să-şi ironizeze gazdele - nu este o eroare a sistemului. Este noul sistem.

Pentru trimişii lui Trump, „publicul ţintă este întotdeauna o singură persoană. Doar o singură persoană”, spune Eric Rubin, fostul şef al Asociaţiei Serviciului Diplomatic American, care a fost ambasador în Bulgaria în timpul primului mandat al lui Trump. Sentimentele gazdelor lor sunt secundare în raport cu sarcinile cheie: să atragă atenţia şi aprobarea lui Trump şi să deplaseze brusc centrul politicii europene spre dreapta.

Cei doi trimişi cei mai vizibili care irită în prezent Guvernele europene sunt Charles Kushner la Paris şi Tom Rose la Varşovia.

Rose l-a etichetat pe Trump de două ori într-o postare în care anunţa că rupe legăturile cu preşedintele Parlamentului polonez, Włodzimierz Czarzasty, din cauza „insultelor scandaloase şi neprovocate”. Czarzasty spusese că Trump nu merita să cîştige Premiul Nobel pentru Pace.

Cînd Kushner, ambasadorul la Paris şi socrul fiicei mai mari a lui Trump, a condamnat antisemitismul francez într-o scrisoare adresată preşedintelui Emmanuel Macron, el nu a trimis-o la Palatul Élysée şi nici cotidianului Le Monde. A publicat-o în The Wall Street Journal.

Săptămîna trecută, relaţia s-a deteriorat şi mai mult după ce Ambasada SUA la Paris a făcut comentarii politice aspre în urma uciderii unui activist de extremă dreapta. Kushner i-a înfuriat şi mai mult pe francezi ignorînd o convocare la Ministerul de Externe, înainte ca un telefon „sincer şi amical” să aplaneze lucrurile, potrivit misiunii SUA la Paris.

Ambasadorul SUA în Belgia, Bill White, care îl descrie pe preşedinte ca pe un prieten, a stabilit pentru personalul Ambasadei trei priorităţi favorabile lui Trump în 2026, potrivit a două persoane care cunosc dinamica internă a misiunii. La fel ca şi altora din acest articol, li s-a acordat anonimatul pentru a-şi proteja locurile de muncă sau relaţiile.

În deplină concordanţă cu accentul pus de Trump în discursul său despre Starea Naţiunii pe celebrarea declaraţiei de independenţă din 1776, White a insistat asupra organizării unor petreceri grandioase pentru a sărbători cei 250 de ani de existenţă ai Americii. De asemenea, el a găzduit, în Februarie, proiecţia filmului despre prima-doamnă Melania Trump şi a acordat prioritate acelor apariţii în mass-media care îl vor menţine în atenţia preşedintelui.

La fel de dornic să se menţină în prim-plan pe canalele preferate de Trump, ambasadorul NATO Matthew Whitaker, considerat pe scară largă unul dintre cei mai puţin controversaţi ambasadori ai lui Trump în Europa, preferă să apară la Fox News şi Newsmax în detrimentul altor instituţii media.

Vizitatorii reşedinţei ambasadorului SUA în Luxemburg, Stacey Feinberg, care era un prieten apropiat al activistului de dreapta Charlie Kirk, ucis recent, vor găsi şepci roşii MAGA care împodobesc mobilierul, potrivit fotografiilor împărtăşite cu POLITICO.

Mai multe Ambasade ale SUA în Europa au refuzat să comenteze sau nu au răspuns cînd POLITICO le-a cerut punctul de vedere.

Purtătorul de cuvînt adjunct al Departamentului de Stat al SUA, Tommy Pigott, a declarat că secretarul de stat Marco Rubio a „clarificat” în timpul recentului său discurs la Conferinţa de securitate de la München că SUA „urmăresc o Europă revitalizată, bazată pe istoria şi valorile comune cu SUA”.

„Preşedintele Trump deschide calea prin încetarea politicilor alarmiste privind clima şi favorabile migraţiei în masă în SUA, care au provocat atîtea distrugeri sub Administraţia anterioară, iar acum le cere partenerilor noştri europeni să facă acelaşi lucru”, a adăugat Pigott. „Datorită leadershipului său, aliaţii NATO îşi măresc şi ei cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB”, a reamintit purtătorul de cuvînt.

Nu este nimic nou ca diplomaţii americani să îi calce pe picioare pe europeni, scrie POLITICO, reamintind că, în timpul primului mandat al lui Trump, ambasadorii Richard Grenell la Berlin şi Gordon Sondland la Bruxelles au încălcat cu încăpăţînare normele diplomatice, în timp ce omul lui Joe Biden în Ungaria, David Pressman, a criticat în repetate rînduri Guvernul lui Viktor Orbán. De asemenea, nu este neobişnuit ca SUA să acorde posturi europene importante marilor donatori şi altor persoane numite politic, în locul diplomaţilor de carieră.

Însă oficialii Departamentului de Stat, foşti şi actuali, se plîng că aceste ultime încălcări ale comportamentului diplomatic merg prea departe şi subminează interesele americane şi relaţiile cultivate de peste două secole.

„Dacă refuzi să te duci la o întîlnire cînd eşti chemat, pentru a putea lucra la îmbunătăţirea relaţiei, de ce mai eşti acolo? Este copilăresc, este jenant şi elimină orice pretenţie că eşti acolo pentru a-ţi ajuta ţara”, a spus un diplomat american referindu-se la gestul lui Charles Kushner, ambasadorul SUA din Franţa.

„Sincer, este nepoliticos”, a adăugat un fost oficial de rang înalt al Departamentului de Stat.

În trecut, deciziile politice şi declaraţiile publice erau atent calibrate şi treceau prin mai multe departamente, prin intermediul Consiliului Naţional de Securitate şi al uriaşei birocraţii a Departamentului de Stat. Acest proces a fost în mare parte înlocuit de ambasadori independenţi care comunică cu un grup restrîns de persoane numite politic de Casa Albă, explică Rubin. „Este prima dată în istoria noastră, dar probabil şi în istoria modernă, cînd o mare putere încearcă să conducă diplomaţia fără diplomaţi, fără experţi şi fără analişti”, a constatat el.

Ordinele de direcţie pentru fiecare punct fierbinte care implică ambasadorii SUA se regăsesc în rîndurile Strategiei de Securitate Naţională, publicată în Decembrie. Aceasta le-a stabilit diplomaţilor americani sarcina de a „cultiva rezistenţa” faţă de calea stabilită de actualii lideri europeni şi a ajuta la ascensiunea partidelor „patriotice” de extremă dreapta, considerate aliniate mişcării MAGA a lui Trump.

Cu toate acestea, pentru a avea o dispută diplomatică este nevoie de două părţi şi nu toate ţările europene au muşcat momeala, notează POLITICO.

Ambasadorul SUA în Marea Britanie, Warren Stephens, are „teme cheie pe care doreşte să le abordeze”, inclusiv energia şi libertatea de exprimare, potrivit unui oficial american, şi „nu se teme să-şi spună părerea”. El a exprimat multe dintre acestea în timpul unui discurs ţinut la o cină, în Noiembrie, stînd la o distanţă de un braţ de vice-prim-ministrul britanic David Lammy. Aceste intervenţii au stîrnit mirare în cadrul establishmentului britanic, dar pînă acum Guvernul britanic a absorbit loviturile.

În Grecia, Kimberly Guilfoyle, fosta logodnică a fiului lui Trump, Donald Jr., a fermecat şi a uimit în egală măsură. În ciuda faptului că i-a provocat pe greci cu privire la vînzarea portului Pireu către China, relaţiile sale cu gazdele sale din Atena sunt, după cum spune ea, excepţional de bune. „Ne vedem probabil de trei sau patru ori pe săptămînă”, a spus ea despre prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis în timpul unui eveniment, săptămîna trecută. Acelaşi lucru este valabil şi pentru mai mulţi miniştri ai Guvernului, a adăugat ea. „Ei răspund întotdeauna la telefon. Nu contează dacă este weekend, ei vin la mine acasă dacă e să ne întîlnim, ei apar”, a dezvăluit ea.