Cultura „manelei politice” şi anti-românii „basarabeni”

M-am mirat, nu o dată, cum de este posibil ca unii moldoveni, mai cu seamă cei cu o brumă de carte, să trăiască împăcaţi sau nepăsători cu gîndul că un individ rudimentar ca Mihai Ghimpu le poate fi lider politic. Din constatările mele, tipul este „genial de prost”, dar suficient de şiret pînă-ntr-acolo încît să-şi fi asigurat o viaţă de huzur, iar asta pe măsură ce se plînge curveşte de faptul că „bieţii moldoveni o duc rău din cauza celorlalţi politicieni". Nu şi-a cumpărat apartament de 3.000.000 de lei?!

Individul acesta nu ar merita atenţia moldovenilor decît în calitate de sac de box sau ladă de vechituri. Pierderea încrederii UE în Republica Moldova şi întîrzierea pe termen lung a refacerii credibilităţii ţării în faţa europenilor s-a datorat în cea mai mare parte acţiunilor lui Ghimpu, care pot fi plasate în două etape. Astfel, ne convingem că Ghimpu e mai periculos pentru Moldova decît Şevciuk şi Transnistria la un loc.

Prima fază a fost cea în care Republica Moldova a fost efectiv parcă blestemată să-l aibă pe acest personaj în funcţiile provizorii de şef al statului şi preşedinte de Parlament. Din această postură, a sfidat în cel mai golănesc mod  UE, CE sau Comisia de la Veneţia. Nu mai este cazul să mai reluăm toate detaliile ruşinii noastre de atunci.

A doua etapă este cînd a făcut totul pentru demiterea Guvernului. Filat a fost demis la insistenţele lui Ghimpu cu ajutorul şefilor de peste ape prin intermediul Curţii Constituţionale. În acest mod s-a dat de înţeles că stăpînul nu-i la Bruxelles sau Moscova, ci mult mai aproape. (Nu săriţi cu românofobia, că nu prinde). Acum Mişa a fost aruncat peste bord ca o otreapă. Singura consolare ce i-a mai rămas în negura puţinătăţii sale intelectuale şi politice este aceea că mai poate behăi de la tribuna Parlamentului. O falangă zbîrcită, isterică şi depăşită, suplimentată clinic şi cinic de Dorin Chirtoacă.

Pe sociologul şi analistul moldo-român Dan Dungaciu îl înţeleg că a admis să devină consilier şi subaltern politic lui Ghimpu. Aceasta este sarcina lui neplăcută şi inevitabilă din clipa în care a fost nevoit să se angajeze pe post de executant al celor care instrumentează „Dosarul Basarabia”! Bine, eruditul profesor Dungaciu o face din „interes de serviciu”, dar ce ne facem cu ce-i care-i cîntă în „strună de subordonare” lui Ghimpu, dar care au pretenţii elitare de inşi cu ceva carte?

Justificarea lor degradantă este aceea că Ghimpu, chipurile, ar fi „unionist şi român verde”. Ei pun aceste presupuse atribute mai presus de falsul din spatele biografiei sale autentice, de jocurile politice murdare în care s-a implicat şi de modul în care a devenit un om prosper din punct de vedere material.

Asta înseamnă că aceşti „elitişti” sunt mai curînd cointeresaţi material, în primul rînd, dar şi din perspectiva protecţiei politice, care acum deja s-a cam evaporat. Astfel, de pretextul adeziuni la „ideile” lui Ghimpu se slujesc două categorii – cei care cîştigă efectiv ceva din „pro-românismul” lui şi naivii, cei care nu cîştigă nimic, dar care sunt îndoctrinaţi în această direcţie aidoma unor drogaţi incapabili să raţioneze.

Logic ar fi ca acei moldoveni care se consideră cu adevărat români să-şi hrănească, să-şi cultive şi să-şi conştientizeze această apartenenţă identitară nu prin subordonarea, de tip sectar, faţă de un individ ignorant, rudimentar şi isteric ca Ghimpu, ci prin aprofundarea cunoştinţelor ce ţin de cultura autentică românească, filosofia, literatura, artele şi istoria reală a României, nicidecum cea ideologizată ofensiv. Cu rusofobia nu ajungi departe, altfel Ghimpu mîine îţi poate sugera să-i urăşti pe nemţi, pe francezi, pe găgăuzi, pe bulgari etc. Ce rezolvi în acest mod?

„Debilizînd şi manelizînd politic” RM, Ghimpu vrea să sporească numărul tagmei din România

Oameni ca Ghimpu sunt destui în România, iar ei nu se pot integra decît în ceea ce are mai inestetic, degradant, ilicit şi golănesc această ţară. România nu are nevoie de acest surplus, care să completeze cetele pestriţe de manelişti, ţigani borfaşi, cei de teapa lui Gigi Becali, piţipoance şi fotbalişti semianalfabeţi etc. Nu te poţi numi decît român prin viol, fraudă, efracţie dacă-ţi asumi această identitate doar pentru că ştii 4-5 strofe dintr-o poezie de Eminescu şi că eşti adeptul „românului” Ghimpu.

Acest lucru este valabil şi pentru cei care se pretind a fi elite intelectuale, care, de pildă, pot pune mai presus mediocra proză a unuia ca Dabija decît operele filosofului român Constantin Noica, cele ale unora ca Petru Dumitriu, Ion Barbu, Lucian Blaga etc. În aceste posturi, ei ar trebui să rămînă acasă la ei, adică în Republica Moldova, în această ţară faţă de care au obligaţia de a o sluji cu credinţă.

Cei mai mulţi dintre aceşti presupuşi români-basarabeni sunt nişte lingăi, în fond, pentru că, sub aspect politic, s-au dus şi se duc la Bucureşti ca să pupe mîinile mînjite de sînge ale unuia ca Ion Iliescu, ale proscrisului aventurier Traian Băsescu şi ale altora de teapa lor. Fac asta încă din 1990! Fac asta pentru onoruri personale, pentru bani mulţi şi pentru a manipula acest biet popor moldovenesc în direcţia unor iluzii irealizabile în deplină cunoştinţă de cauză! România se bucură ca un copil de redeschiderea sau „resetarea” relaţiilor cu Rusia, iar moldovenilor li se stimulează şi întreţine ura împotriva ruşilor. Cine pe cine prosteşte în numele unor idealuri învechite rău de tot? Ei nu iubesc poporul român, ci doar meschinele avantaje ce derivă din falsa lor adeziune identitară.

Ei sunt anti-români pentru că, încă din 1990, s-au închinat politic bolşevicului criminal Ion Iliescu. Aici, în Republica Moldova, erau „democraţi, anticomunişti şi pro-europeni”, iar în România au fost şi sunt aliaţii ultranaţionaliştilor neocomunişti la care se mai adaugă Corneliu Vadim Tudor, răposatul Adrian Păunescu şi „ofiţerii lor români de legătură”. „Românii-basarabeni” de aici, dată fiindu-le subordonarea faţă de structurile securisto-ceauşiste din România,  sunt atît de cinici şi perverşi încît s-au ferit din răsputeri să preia şi să popularizeze ceva din înţelepciunea şi autoritatea a doi mari oameni politici români – Corneliu Coposu şi Ion Raţiu. Pe de altă parte, dacă ar fi unionişti autentici, ar trebui să se supună necondiţionat Majestăţii Sale,  Regele Mihai I de România, Casei Regale a României, nu-i aşa?

Defunct, defunct, dar tot mai mişcă din copite...!

În clipa de faţă, Ghimpu a ajuns exact acolo unde i-a fost locul dintotdeauna – în rînd cu comuniştii şi socialiştii lui Igor Dodon. Suplimentar, pentru că aşa crede el că intră în lumea aristocraţiei politice şi sociale, Ghimpu şi Chirtoacă şi-au cumpărat şi apartamente de lux lîngă Vladimir Voronin. Am certitudinea că lui Voronin chiar că îi este greaţă de o astfel de vecinătate! Măcar ambii sînt deja bătrîni.

Fiind abandonat de stăpînul lui de peste Prut, inclusiv la masa negocierilor obligatorii, Ghimpu a redevenit acelaşi bordel şi bordei politic care a fost dintotdeauna. Ieşirea „grupului Hadîrcă” din căpăstrul politic insalubru al lui Ghimpu, nu doar că l-a năucit, dar l-a isterizat pînă-ntr-acolo încît, fără să vrea, îşi deconspiră hidoşenia, parvenitismul şi avariţia care alcătuiesc acest personaj obtuz. În orice condiţii, indiferent de cît de disputabile sau contradictorii ar fi, spre deosebire de Ghimpu, Hadîrcă are totuşi o biografie identificabilă în ceea ce se mai numeşte lupta pentru eliberarea naţională.

Prin urmare, acuzaţiile de trădare aduse de Ghimpu şi Chirtoacă împotriva reformatorilor liberali devin ridicole şi se întorc împotriva lor. Recent îl acuza pe Vitalie Marinuţă că ar fi candidat, în 2007, pe listele PCRM, iar în 2009 a venit în PL. Se pune întrebarea: Dacă ştia, de ce l-a primit în partid şi de ce l-a avansat? Să vedem pe unde o să-şi scoată cămaşa dacă, pe cale judiciară Marinuţă îl va obliga pe Ghimpu să-şi ceară scuze de la el şi să dezmintă toate injuriile pe care i le-a adus.

Tot în acelaşi registru, Ghimpu îi acuză şi pe ceilalţi deputaţi reformatori. Adevărul din spatele tuturor acestor lucruri este extrem de simplu – PL a fost şi este un balon de săpun, iar despre asta am mai scris. Succesul neaşteptat al lui Chirtoacă la alegerile pentru Primărie i-a prins pe liberali într-un microbuz, căci cam atîţi erau. Din acest motiv, au început să meargă cu miloaga pe la oricine pentru a-l înscrie în partid. Din raţiuni absolut fireşti, mulţi au acceptat pentru că au văzut în asta o oportunitate. Ceea ce n-au anticipat ei, a fost aceea că succesul sezonier al lui Chirtoacă şi intrarea PL în Parlament or să i se urce la cap lui Ghimpu, că o să se transforme într-un dictator de provincie şi un negociator rapace în slujba propriului interes meschin. Cam asta a fost, dar despre morţi (politic) nu se poate vorbi niciodată de bine, mai cu seamă atunci cînd aceştia au contribuit la distrugerea unei ţări!

Kurt SOLOVIOV