Geo Bogza a fost închis de două ori pentru „pornografie”

Scriitorul, jurnalistul, poetul şi teoreticianul avangardist Geo Bogza, autor al volumelor „Jurnal de sex“ şi „Poemul invectivă“, a fost închis de două ori pentru „pornografie“.

În anu 1933, Geo Bogza a publicat volumul „Poemul invectivă“ („cu amprentele digitale ale autorului“, în interior, în stînga paginii de titlu, acestea sînt chiar reproduse), unanim apreciată ca un manifest ironic şi sarcastic împotriva tabuurilor, clişeelor şi conformismului şi un gest de revoltă al scriitorului avangardist la adresa poeziei comune, uşoare. Poemul a declanşat o adevărată campanie îndreptată împotriva scriitorului pentru „atentat la bunele moravuri” şi „pornografie”. „Printre „moraliştii de serviciu”, acuzatorii lui Bogza, s-au numărat, din păcate, marele Nicolae Iorga, Octavian Goga şi Alexandru Brătescu-Voineşti, oameni cu vederi de dreapta şi extremă dreapta, xenofobi, naţionalişti, membri ai Academiei“.

În perioada 1940-1944, Bogza este catalogat de regimul dictatorial al lui Ion Antonescu drept un autor „cosmopolit” şi „degenerat”. În 1937, tot în urma unei campanii a „moralităţii“ şi tot pentru volumul „Poemul invectivă“, Geo Bogza este închis a doua oară pentru poemul pe care îl reproducem mai jos, care, atunci, era considerat „pornografic”.

„Poem ultragiant“

Într-una din nopţile mele am făcut dragoste cu o servitoare

Totul a fost pe neaşteptate – şi aproape fără voia mea

Era undeva într-un oraş murdar de provincie

Şi locuiam la prietenul meu din copilărie.

Într-o seară am rătăcit singur pe străzi – şi cînd m-am întors

Servitoarea făcea patul în camera mea

Era o servitoare tînără şi negricioasă

Mi-a spus că toţi ai casei sînt plecaţi în oraş la plimbare

A zîmbit

Şi a trecut pe lîngă mine de nenumărate ori.

Eram destrămat în seara aceea şi n-aveam nici o poftă să fac dragoste

Dar servitoarea era tînără

Nu cred să fi avut mai mult de şaisprezece ani

Şi cum se aşezase aproape de pat, parcă aşteptînd

M-am apropiat zîmbind şi am întrebat-o cum o cheamă

Mi-a spus un nume oarecare, mi se pare că Maria

I-am spus că e frumos, ea s-a făcut că se ruşinează,

Cred să fi fost aproape de miezul nopţii

Prin ferestrele deschise răzbătea zgomotul confuz al oraşului

Acolo, undeva, erau teatre, cinematografe, femei splendide şi automobile

Aici eram numai eu şi servitoarea;

Ea n-a zis nimic, a închis numai ochii.

Era o servitoare scurtă, bondoacă aproape

Şi mirosea foarte rău a sudoare.

O, servitoare cu care am făcut dragoste într-un oraş murdar de provincie

Pe cînd eram destrămat şi stăpînii tăi lipseau de acasă

Servitoare pe care de atunci nu te-am mai văzut niciodată

Servitoare, pe pulpe cu două dungi roşii de la jartiere

Servitoare cu pîntecul mirosind a ceapă şi a pătrunjel

Servitoare cu sexul ca o mîncare de pătlăgele vinete

Scriu despre tine poemul acesta

Pentru a face să turbeze fetele burgheze

Şi să se scandalizeze părinţii lor onorabili

Fiindcă deşi m-am culcat cu ele de nenumărate ori

Nu vreau să le cînt

Şi mă urinez în cutiile lor cu pudră

În lenjeria lor

În pianul lor

Şi în toate celelalte accesorii care le formează frumuseţea.