În luna septembrie a anului 1999, o serie de explozii în lanţ a ucis sute de locatari care trăiau liniştiţi în apartamentele lor din oraşele ruseşti Moscova, Buinaksk şi Volgodonsk. Lumea întreagă era îngrozită. Se pare că teroriştii testau cu succes un nou tip de atentate sîngeroase. Unele care vizau omul obişnuit, care trăia în adăpostul relativ al apartamentului său.

Gurile rele spun că FSB-ul nu era tocmai străin de aceste atentate, cu atît mai mult cu cît exploziile din apartamente au determinat intrarea Rusiei în cel de-al doilea Război Cecen, soldat cu înfrîngerea definitivă a rebelilor ceceni şi realipirea acestei regiuni din Caucaz la Federaţia Rusă. Să vedem faptele!

Cine seamănă război culege atentate teroriste?

Nu ar trebui să mire pe nimeni rădăcinile adînci ale acestor evenimente. După căderea URSS-ului, vechile resentimente ale popoarelor caucaziene la adresa ruşilor au izbucnit frenetic alimentate şi de dorinţa unei ipotetice independenţe de marele colos rus, fie că acesta s-a numit Imperiu Ţarist sau Uniune Sovietică. Printre naţiunile caucaziene cel mai active în aceste direcţii radicale se numărau cecenii, inguşii, precum şi alte popoare de munte din Republica Autonomă Dagestan, situată în aceeaşi regiune nord-caucaziană.

Deloc întîmplător, cecenii şi inguşii au avut cel mai mult de suferit în urma cuceririi teritoriilor lor şi înglobării în colosul rusesc. Numeroasele expediţii de „pacificare violentă” întreprinse de armatele ruseşti, raidurile de represalii, regimul comunist impus cu forţa, şi mai ales campaniile de genocid şi trimitere în gulaguri a acestor popoare, au lăsat resentimente adînci în regiune.

Nu este deci de mirare că cecenii, cei mai rebeli şi mai bătăioşi dintre toate popoarele nord-caucaziene au fost primii care au profitat de destrămarea URSS-ului şi de apariţia pe atunci a unei Rusii confuze şi slăbite, conduse de Boris Elţîn, un alcoolic notoriu. La fel de adevărat este şi faptul că de dorinţa de secesiune a cecenilor a profitat şi Washingtonul care a susţinut tacit infuzia de extremism musulman de tip wahhabit, via Arabia Saudită, extremism musulman care a pătruns pe atunci în Cecenia sub forma unor mari sume de bani, mercenari musulmani din toate colţurile lumii, precum şi mari cantităţi de arme şi muniţii.

Astfel că în decursul Primului Război Cecen, rebelii ceceni au obţinut victorii importante, forţînd semnarea unui tratat de pace în termeni deloc favorabili Moscovei. Relaţiile ruso-cecene au rămas deosebit de tensionate. Iar aceste tensiuni au culminat cu atentatele teroriste care au distrus sute de apartamente de bloc.

Primul astfel de atentat terorist a avut loc pe data de 19 martie 1999 într-o piaţă aglomerată din Vladikavkaz, capitala Republicii Autonome Osetia de Nord-Alania, republică de asemenea nord-caucaziană, dar cu populaţie majoritar creştină. Atentatul s-a soldat cu 62 de morţi.

Aveau să fie primele dintr-un val de atentate fără precedent care aveau să zguduie din temelii Federaţia Rusă şi să ducă nu doar la regîndirea politicilor de securitate internă ale acestei mari puteri mondiale, dar şi la propulsarea în rol de lider suprem al unui exponent din sînul FSB-ului. Era vorba, fără doar şi poate, de însuşi Vladimir Putin, astăzi un lider de proporţii planetare.

Cînd moartea vine la bloc

Seria exploziilor sîngeroase a continuat, chiar dacă autorităţile ruse au dejucat cel puţin trei astfel de atentate. Toate aveau acelaşi stil, luînd în calcul natura şi planificarea lor, precum şi volumul şi tipul de explozibil folosit - este vorba de RDX, un explozibil de uz militar. Explozibilul era amplasat pe timpul nopţii în punctele cele mai slabe de rezistenţă ale unei clădiri, pentru a spori numărul de victime. Pe data de 31 august 1999, la ora 20:00, o explozie puternică a avut loc la un mall din Moscova. Cele 300 de grame de explozibil detonate au ucis un om şi au rănit grav alţi 40. Atentatul a fost revendicat de către Armata de Eliberare din Dagestan, însă FSB-ul a susţinut că explozia a fost ordonată de către căpetenia cecenă Shamil Basaev.

Pe listă urma oraşul Buinaksk din Dagestan, căci pe data de 4 septembrie a aceluiaşi an, o bombă amplasată într-un automobil parcat în faţa unei clădiri cu 5 etaje a dus la moartea a 64 de oameni şi rănirea altor 133.

Deloc întîmplător, în acel bloc locuiau grăniceri ruşi laolaltă cu propriile familii. În maşina detonată fuseseră peste 2.700 kilograme de explozibil. Cinci zile mai tîrziu, o încărcătură de 300-400 kilograme de explozibil era detonată într-un apartament situat într-un bloc de locuinţe din Moscova. Clădirea de 9 etaje a fost distrusă în totalitate, 94 de persoane au murit, iar alte 250 au fost rănite.

Disperat, preşedintele Boris Elţîn a ordonat tuturor forţelor de securitate să percheziţioneze cele circa 30.000 de clădiri rezidenţiale din Moscova. Teroarea nu se terminase încă. Pe data de 13 septembrie, ora 5 dimineaţa, o mare încărcătură explozivă era detonată în subsolul unui bloc din apropierea autostrăzii Kaşirkoye care străbate Moscova. 119 oameni au murit, iar peste 200 au fost răniţi. A urmat la rînd şi oraşul Volgodonsk, unde pe data de 16 septembrie, o altă explozie ucidea 17 oameni şi rănea 69.

Întreaga Rusie trăia o teroare fără precedent. Şi avea motive. În ziua de 22 septembrie, locuitorul unui apartament din oraşul Riazan a observat doi bărbaţi suspecţi care descărcau nişte saci dintr-un automobil cu numere de Moscova, saci pe care-i depozitau la subsolul unui bloc din apropiere. Omul a alertat poliţia, care a sosit la faţa locului, însă după ce suspecţii dispăruseră. Oamenii legii au descoperit peste 50 de kilograme de explozibil RDX, un detonator şi un ceas fixat la ora 5:30. Între timp, izbucniseră şi alte explozii, care aveau însă să fie ultimele din acest raid terorist de amploare.

Brusc, la fel cum începuseră, atentatele luau sfîrşit. Rîmîneau în urma lor victimele, deloc puţine – 293 de morţi şi 651 de răniţi. Prim ministrul Rusiei de atunci, Vladimir Putin, lăuda deschis vigilenţa oamenilor din Riazan şi cerea pe loc ca aviaţia militară să bombardeze Groznîi, capitala Ceceniei. Doar că din acel moment apar controversele.

Deşi iniţial FSB-ul a anunţat că explozibilul descoperit în Riazan ar fi fost RDX, oficialii ruşi au declarat ulterior că ar fi fost un explozibil artizanal fabricat de terorişti la o fabrică de îngrăşăminte din Urus Martan, Cecenia. Conform anchetelor ulterioare, cei din FSB şi-ar fi schimbat declaraţiile referitoare la tipul de explozibil, pentru că era dificil de explicat cum de mai multe cantităţi uriaşe de RDX au dispărut dintr-o fabrică bine păzită din Perm.

Scandal fără sfîrşit?

Momentul atentatelor teroriste „de la bloc” urma să fie marcat de numeroase scandaluri şi acuzaţii deosebit de grave. Între acestea se remarcă scandalurile din Duma rusă, unde politicieni controversaţi precum Vladimir Jirinovski şi Ghenadi Seleznyov au susţinut că seria de atentate fusese de fapt plănuită şi înfăptuită chiar de FSB.

Însă celebrul defector din cadrul FSB-ului, Alexander Litvinenko, asasinat prin iradiere cu poloniu, pe cînd acesta se refugiase în Anglia, a acuzat făţiş de atentate chiar pe membrii din conducerea temutului serviciu secret rus. În plus, anchetatorul Mihail Trepaşkin a confirmat că omul care i-a servit parlamentarului Ghenadi Seleznyov mai multe informaţii şi chiar o grenadă, era un ofiţer din cadrul FSB. Şi mai ciudat, Duma rusă a respins ulterior două moţiuni parlamentare care vizau continuarea anchetelor în cazul atentatelor de la Riazan.

O comisie publică independentă s-a constituit totuşi pentru continuarea cercetărilor. Comisia era condusă de deputatul Serghei Kovalev, s-a dovedit a fi ineficientă, deoarece autorităţile au refuzat să colaboreze cu ea. Pentru a se adînci misterul, doi membri cheie ai Comisiei Kovalev, Serchei Iuşenkov şi Iuri Şcekocikin, ambii membri ai Dumei au murit asasinaţi suspect în lunile aprilie, respectiv iulie 2003. Un alt membru al aceleiaşi comisii, Otto Lacis a fost bătut în noiembrie 2003, iar peste doi ani a murit la spital în urma unui accident de maşină.

Din acel moment situaţia pare desprinsă dintr-un roman politic din perioada în care KGB-ul era la putere. Comisia Kovalev a cerut avocatului Mihail Trepaşkin să investigheze cazul, iar acesta a declarat că FSB-ul a promis să nu-l aresteze dacă părăseşte comisia şi lucrează de partea FSB-ului contra agentului defector Alexander Litvinenko. Trepaşkin a refuzat oferta şi şi-a continuat munca, descoperind multe dedesubturi murdare.

Înainte de a le face publice, avocatul a fost însă arestat de FSB pentru... posesie ilegală de arme, fiind condamnat la 4 ani de închisoare pentru divulgare de secrete de stat. Alţii au păţit-o mai rău. Spre exemplu Artiom Borovik, care investiga exploziile din apartamentele moscovite şi se pregătea să-şi publice concluziile, a primit numeroase ameninţări cu moartea, pe care însă nu le-a luat în seamă. A murit într-un accident de avion petrecut în martie, 2000.

Faimoasa jurnalistă Anna Politkovskaia, care nu s-a sfiit să acuze oficial FSB-ul de implicare în atentate, a fost mitraliată în faţa apartamentului său, în anul 2006. Duma rusă a votat o hotărîre conform căreia toate materialele care ţin de incidentele teroriste din acea perioadă vor fi sigilate şi date publicităţii abia peste 75 de ani.

Evident, cu făptaşi cunoscuţi sau nu, toate părţile implicate au vrut să tragă un avantaj din atentate. Aşa a fost şi cazul liderilor unor grupări teroriste din Cecenia şi Dagestan care s-au grăbit să le laude, declarînd public că ei sînt în spatele atentatelor, care ar fi de fapt nişte răzbunări la adresa Rusiei pentru bombardarea unor sate din Cecenia şi Dagestan.

O altă linie a anchetei a dus dovezi consistente că în urma atentatelor din Moscova ar fi fost militanţii terorişti arabi Ibn al-Khattab şi Abu Omar al-Saif, alături de etnicul karaceai Achemez Gociayev. 

În prezent, niciunul dintre cei trei terorişti nu mai este în viaţă.

Nicu PÎRLOG, Descoperă.ro