Ce i-a adus, de fapt, sfîrşitul lui Eminescu. Sadoveanu, asasinat de un mason?

Sfîrşitul celor mai importanţi scriitori români a dat naştere la multe speculaţii, la fel ca şi comentariile făcute în jurul operelor lăsate de aceştia. Mihai Eminescu, poetul „nepereche“, a avut parte de un sfîrşit controversat, care şi astăzi incită controverse. Eminescu a fost tratat cu injecţii cu mercur pentru că medicii credeau că suferă de sifilis. Studiile recente au demonstrat că „poetul naţional“ nu a suferit de această boală, iar tratamentul aplicat i-ar fi grăbit sfîrşitul. De asemenea, chiar în ziua morţii, Eminescu ar fi fost lovit în cap cu o cărămidă de către un pacient al sanatoriului de boli mintale al doctorului Şuţu, situat pe Strada Plantelor din municipiul Bucureşti, în care era internat.

Ultima dorinţă a geniului literaturii române a fost un banal pahar cu lapte, pe care medicul de serviciu il strecurase prin vizeta metalică a salonului în care şi-a petrecut ultimele ore din viaţă. I-ar fi şoptit celui care i-a făcut această favoare că ”sînt năruit”. A doua zi, pe 16 iunie 1889, a fost constatat decesul. Medicii Şuţu şi Petrescu au întocmit formele legale şi un raport oficial, destul de ambiguu din care nu reiese clar cauza morţii poetului. După două zile, Eminescu este şi înmormîntat. Este depus în prealabil la biserica Sfîntul ”Gheorghe cel Nou” din Bucureşti, pe un catafalc împodobit cu ramuri de tei. În jurul sicriului, coroane din partea Academiei Române şi a prietenilor şi mesaje. La autopsia efectuată de doctorul Tomescu şi mai apoi de Marinescu de la laboratorul Babeş creierul nu a putut fi studiat, fiind uitat de o asistentă cu neglijenţă pe o fereastră deschisă, unde s-a descompus rapid. Iată ce spunea omul de litere Nicolae Manolescu într-o scriere postată pe blogul său de pe adevarul.ro cu privire la moartea lui Eminescu:

„În 1972, medicul Ion Nica a studiat cazul, pornind de la mult-puţinele mărturii existente, şi a contestat diagnosticul călinescian. Studiul lui Ion Nica nu l-a convins pe Ş. Cioculescu, autor al unei riposte severe în „România literară“. M-a convins, în schimb, pe mine. Am polemizat atunci, în paginile aceleiaşi reviste, cu bătrînul (ah, era mai tînăr decît sînt eu acum!) critic, fiecare rămînînd la ale lui. În 1996, un alt medic, Ovidiu Vuia, a reluat ipoteza colegului său şi a susţinut o opinie asemănătoare: poetul ar fi suferit de o psihoză endogenă de tip maniaco-depresiv, fără demenţă, paralizie şi distrugere a creierului.”

„Toate simptomele cunoscute pledează pentru concluzia că Eminescu a suferit de boala lui Hölderlin mai degrabă decît de aceea (nu foarte sigură, nici ea) a lui Maupa­ssant. Nefiind vorba de sifilis, tratamentul cu mercur s-ar fi dovedit inadecvat, grăbindu-i poetului moartea. Dacă nu i s-ar fi aplicat tratamentul cu pricina, Eminescu ar fi avut parte de declinul îndelungat al poetului german. Responsabilitatea erorii de diagnostic revine doctorilor Iszac şi Marinescu (acesta aflat la începuturile prodigioasei lui cariere de neurolog)“.

Ion Creangă a murit după ce a petrecut cu un amic

Ion Creangă a murit în ultima zi a anului 1889, cu numai cîteva ore înainte de trecerea în noul an. A decedat la vîrsta de 52 de ani şi suferea de crize de epilepsie. Creangă a suferit foarte mult ca urmare a pierderii prietenului său, Mihai Eminescu. Cu toate acestea, sfîrşitul povestitorului a venit în mod neaşteptat pentru apropiaţii lui. Creangă şi-a petrecut ultimele ore din viaţă în compania unui amic, cu care a cutreierat străzile Iaşiului. A mîncat gogoşi şi a consumat alcool, iar spre amiază a mers la tutungeria fratelui său, unde i s-a făcut rău şi a murit. A fost înmormîntat pe data de 2 ianuarie 1890 în Cimitirul „Eternitatea“ din Iaşi.

Moartea controversată a lui Liviu Rebreanu

Scriitorul Liviu Rebreanu a avut şi el o moarte învăluită în mister. Acesta a decedat în data de 1 septembrie 1944 cînd se afla pe proprietatea sa din Valea Mare, de lîngă Piteşti. Oficial se ştie că Rebreanu a murit din cauza unui emfizem pulmonar, a unor afecţiuni cardiace şi exista şi o suspiciune de cancer, însă nepotul său, Ilderim Rebreanu susţine că ar fi fost împuşcat de către soldaţii ruşi veniţi să-i jefuiască proprietatea. De asemenea, un lector universitar de limbă engleză a prezentat o altă variantă conform căreia Rebreanu ar fi fost împuşcat tot de ruşi în noaptea de 23 spre 24 august în timp ce se afla într-o maşină.

Marin Preda a murit înecat cu propria vomă

La 57 de ani, în noaptea de 15 spre 16 mai 1980, în acelaşi an în care cunoscuse succesul cu celebrul roman ”Cel mai iubit dintre pămînteni”, Marin Preda a fost găsit mort în camera cu numărul 6 din vila de creaţie de la Mogoşoaia, înecat în somn în propria vomă, după o noapte în care consumase alcool. Oficial, certificatul medico-legal a atestat consumul mare de alcool şi moartea prin asfixie mecanică. În jurul morţii lui Preda s-au creat însă o serie de scenarii. S-a spus că a fost ucis de Securitate sau de agenţii ruşi KGB. Marin Preda şi-a petrecut ultima zi din viaţă, 15 mai 1980, la Editura ”Cartea Românească”, în biroul său de director. Potrivit apropiaţilor, Preda a primit vizite, a scris şi spre seară a rămas, aşa cum obişnuia, singur.

Aici i-ar fi adus coana Vetuţa, femeia de serviciu, o sticlă de rom cubanez, după spusele şoferului Turturică. Preda a băut singur, închis în birou, pînă tîrziu în noapte. Femeia de serviciu a fost cea care i-a chemat un taxi să-l ducă la vila de creaţie de la Mogoşoaia, unde Preda obişnuia să doarmă de cîteva săptămîni. Scriitorul băuse şi a fost ajutat să urce şi să coboare din taxi. Potrivit declaraţiei şoferului de taxi, prezentată de Mariana Sipoş în cartea „Dosarul Marin Preda”, scriitorul „se afla în stare avansată de ebrietate”. Ajuns la Mogoşoaia, Preda a fost urcat în camera sa, cea cu numărul 6.

Scriitorul nu a adormit şi în jurul orei 1.30 a coborît în sala de mese, acolo unde petreceau mai mulţi scriitori la o zi de naştere. Se spune că Preda a cerut apă şi i-au fost date două pahare: unul cu apă şi altul cu votcă. După spusele martorilor, Preda a băut paharul de votcă şi a căzut cu capul pe masă, iar în jurul orei 2.00 dimineaţa a fost urcat, pe braţe, în camera sa de poetul Virgil Mazilescu şi de portar. Cei doi l-au lăsat în pat, îmbrăcat în palton. A doua zi, Preda urma să plece la Focşani la o întîlnire cu cititorii. Marin Preda a fost găsit mort în dimineaţa zilei de 16 mai, în patul său de la Mogoşoaia, de către scriitorul Dan Claudiu Tănăsescu.

„În dimineaţa plecării, telefoanele de la Focsani mă zăpăciseră. Întîlnirea lui Preda cu cititorii urma să se desfăşoare în sala teatrului. Era aşteptat de toată lumea. Se pregătea un fel de sărbătoare a autorului. Pe la ora 11.30 l-am luat pe Cornel Popescu şi-am plecat la Mogoşoaia. Era o zi friguroasă. Am urcat în goană scările din marmură şi am bătut la uşa camerei cu numărul 6. Nici un răspuns. Am mai ciocănit o dată. Linişte. Am apăsat clanţa şi uşa maronie s-a deschis... Marin Preda părea că doarme într-o poziţie nefirească”, a povestit Dan Claudiu Tănăsescu.

Medicul s-a grăbit să-şi ia trusa din maşină la vederea trupului lui Preda, însă decesul survenise de mult. În procesul-verbal întocmit în data de 16 mai 1980 de Procuratura municipiului Bucureşti se specifică: „În jurul orei 12.15, în camera cu numărul 6 din Pavilionul C, pe patul de lîngă fereastră, cu capul sprijinit de tăblia patului, este găsit scriitorul Marin Preda decedat, cu rigiditate cadaverică instalată”. Potrivit certificatului medico-legal moartea lui Preda ”s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condiţiile unei come etilice”.

Scriitorul avea cîteva echimoze pe frunte, semne pe care anchetatorii nu le-au catalogat ca avînd rol în producerea decesului ”Semnele de violentă descrise la autopsie s-au putut produce prin lovire de corp dur şi nu au un rol în producerea morţii”, s-a mai consemnat în procesul verbal. Fratele scriitorului, Alexandru Preda (Saie), a fost convins că Securitatea l-a omorît pe Preda, după ce acesta ar fi devenit pentru fostul regim un scriitor incomod, greu de controlat. Soţia sa, Elena, a recunoscut în interviurile date după moarte că Preda a avut presentimentul că va muri. Aurora Cornea, marea iubire a scriitorului, mărturisea că văzînd fotografiile cu cadavrul lui Preda nu s-a putut abţine să nu se întrebe dacă nu cumva a fost asasinat.

Sadoveanu, mort acasă sau într-un vagon de tren?

Mihail Sadoveanu a murit în dimineaţa zilei de 19 octombrie 1961, fiind înmormîntat două zile mai tîrziu în Cimitirul Bellu. Potrivit surselor oficiale, scriitorul a murit în urma unui infarct, acesta avînd unele probleme cardiace mai vechi, însă există şi alte versiuni cu privire la sfîrşitul lui Sadoveanu. Astfel, acesta ar fi murit într-un vagon de tren, şi nu în locuinţa sa. Una dintre variante arată că ar fi fost asasinat de un mason care l-ar fi lovit în cap cu un obiect dur. Despre scriitor se vorbea că ar fi fost liderul francmasonilor din România, pe care i-ar fi trădat în favoarea regimului comunist. Scriitorul a fost chiar Mare Maestru al Masoneriei Române. O altă versiune care circulă cu privire la moartea scriitorul se referă la decesul lui după ce ar fi ingerat o substanţă misterioasă, decesul avînd loc tot într-un vagon de tren. Se spune că această substanţă ar fi fost un afrodiziac, pentru Sadoveanu, în ciuda vîrstei, avea un apetit sexual crescut.

Blaga, diagnosticat cu cancer osos în fază finală

Lucian Blaga, care a fost propus de Eliade la Premiul Nobel, însă regimul comunist i-a interzis accederea la această distincţie. Scriitorul şi-a petrecut ultima parte a vieţii în localitatea Lancram, de lîngă Sebeş. Aici îşi găsea liniştea şi inspiraţia. Se plimba foarte mult în natură şi îşi regăsea astfel echilibru sufletesc. Lucian Blaga avea unele probleme de sănătate, dar nu le-a acordat atenţia cuvenită. Durerile la nivelul coloanei vertebrale s-au acutizat şi în anul 1961 a apelat la ajutorul medicilor, care l-au diagnosticat cu cancer osos cu metastaze. A fost internat în spital şi a urmat o serie de tratamente, care nu au dat însă randament. În noaptea de 5 spre 6 mai, Blaga s-a trezit din somn şi i-a spus soţiei că în cel mult o oră va deceda, eveniment care a avut loc. A fost înmormîntat chiar de ziua sa de naştere în cimitirul din localitatea Lancram.

Sicriul cu trupul lui Caragiale, pierdut

Cel mai mare dramaturg al României a murit la vîrsta de 60 de ani. Ion Luca Caragiale a încetat din viaţă la Berlin, în locuinţa lui. A fost găsit decedat în dimineaţa zilei de 22 iunie 1916 de către fiica şi soţia sa, care au auzit în noaptea precedentă cum acesta tuşea puternic. Medicii legişti au stabilit drept cauză a morţii problemele cardiace de care suferea. A existat şi o altă versiune cu privire la moartea sa, potrivit căreia marele dramaturg ar fi sucombat pe stradă. Trupul neînsufleţit a fost depus în capela bisericii protestante din localitatea germană Schoeneberg, după care a fost adus în ţară. În timpul transportului au fost înregistrate mai multe neplăceri. Sicriul şi actele au fost pierdute. Sicriul a stat mai multe zile într-o gară, dar, pînă la urmă, a ajuns în România şi Ion Luca Caragiale a fost înmormîntat în Cimitirul Bellu.

Nichita Stănescu şi patima pentru alcool

Nichita Stănescu a fost considerat, alături de Eminescu, drept unul dintre cei mai geniali poeţi români. A căzut, însă, în patima alcoolului, ajungînd să consume chiar şi două sticle de votcă pe zi. A avut mari probleme de sănătate din cauza consumului mare de alcool. A fost internat în spital ca urmare a problemelor la ficat. Medicii l-au trimis să urmeze o cură la Mangalia. În ziua de 12 decembrie 1983, cînd se întorcea de la nunta unor prieteni din provincie i s-a făcut rău tot din cauza ficatului şi a ajuns la Spitalul Fundeni, dar medicii nu au mai putut să-l salveze. A încetat din viaţă în noaptea de 13 decembrie în urma unui stop cardio-respirator. A fost înmormîntat în Cimitirul Bellu.

Nicolae Labiş a băut ultima dată la Peştera

Moartea lui Nicolae Labiş a fost îndelung comentată. Tînărul poet s-a aflat în noaptea de dinaintea morţii la un restaurant din Capitală, alături de o doamnă cu „o moralitate îndoielnică”, cel mai probabil o balerină rusă, la restaurantul Peştera, aşa cum a relatat istoricul Dan Falcan. La masa poetului se afla şi scriitorul şi criticul Lucian Raicu, împreună cu soţia lui. Se pare că cei patru au stat la un pahar în interiorul restaurantului Peştera, fără ca nici unul dintre aceştia să ştie că pentru Nicolae Labiş urma să fie ultima întîlnire, ultimul pahar. După ce a părăsit restaurantul, poetul, însoţit de partenera sa, a ajuns în staţia de tramvai din apropierea restaurantului. Printr-o întîmplare nefericită sau printr-un plan pus la cale cu grijă, Nicolae Labiş a ajuns sub roţile tramvaiului. Imediat după accident a fost dus la spitalul Colţea, dar starea lui s-a agravat. A fost trimis la un alt spital, însă fără nici un rezultat.

Aflat pe patul de spital, Labiş i-a dictat lui Aurel Covaci ultimul poem: „Pasărea cu clonţ de rubin/ S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat./ Nu mai pot s-o mîngîi./ M-a strivit/ Pasărea cu clonţ de rubin,/ Iar mîinile/ Puii păsării cu clonţ de rubin/ Ciugulind prin ţărînă,/ Vor găsi poate/ Urmele poetului Nicolae Labiş/ Care va rămîne o amintire frumoasă".

Labiş a murit la 21 de ani. Nicoale Labiş i-ar fi spus surorii sale, Margareta, că a ajuns sub tramvai pentru că cineva l-a tras de palton. După accident au apărut numeroase speculaţii cu privirea la modul în care acesta s-a petrecut. Unii oameni erau de părere că a fost vorba despre un accident care s-a produs din vina ameţelii, stare care l-a cuprins pe poet după consumul de alcool. Alte persoane erau de părere că la mijloc a fost vorba despre Securitate şi că un agent l-ar fi împins pe Labiş în faţa tramvaiului. Cert este că Nicolae Labiş şi-a pierdut viaţa pe 22 decembrie 1956, dar a lăsat pentru români nişte opere cu adevărat valoroase. Nu a fost niciodată căsătorit, însă a avut mai multe relaţii de-a lungul timpului.

George Coşbuc s-a stins de dorul fiului

George Coşbuc a murit de dorul fiului său, care a decedat în apropiere de Tîrgu Jiu, în urma unui accident de maşină. „Alexandru Coşbuc se afla într-o maşină Mercedes Torpedo Benz, împreună cu Alexandru Stîlpeanu, un latifundiar din Teleorman, proprietarul maşinii, probabil şi singura care circula, în vremea respectivă, pe drumurile Gorjului. Cei doi se întorceau de la vila din Tismana, unde George Coşbuc se retrăgea de multe ori ca să scrie poezii. Alexandru Coşbuc avea 19 ani şi era student. Acesta fusese chemat în armată şi urma să ajungă la Drobeta Turnu Severin. Maşina a lovit un bolovan mai mare, după care a intrat într-o căruţă aflată în faţă. Alexandru Stîlpeanu a murit pe loc, iar Alexandru Coşbuc a fost rănit grav. A fost transportat cu o căruţă la spitalul din Tîrgu Jiu, dar a murit pe drum. George Coşbuc a fost foarte afectat de acest eveniment şi a ridicat o fîntînă în amintirea singurului său copil“, a povestit Ion Vîrţanu, un om de afaceri care are un restaurant chiar lîngă „fîntîna lui Coşbuc“. Alexandru Coşbuc a murit pe data de 26 august 1915, iar în acest an s-au împlinit 100 de ani de la tragicul accident. La trei ani de la producerea acestui eveniment tragic, George Coşbuc a murit la vîrsta de 51 de ani. Acesta este înmormîntat în Cimitirul Bellu.

Alin ION, Adevărul.ro