Misterele Chişinăului şi „rezistenţa prin cultură”

(Arhivă recuperată)

 Autor: Mihai CONŢIU

Rezistenţa prin cultură, dincolo de multe alte speculaţii, mai presupune tradiţie, eficienţă şi discreţie specifică. Ca o prelungire a privilegiilor din fosta URSS, scriitorii moldoveni s-au înrolat în „armata românismului” care nu i-a lăsat să moară de foame. Raportîndu-ne la „ieri-ul sovietic”, astăzi sînt nişte adevăraţi nababi. Preţul plătit astăzi este acelaşi de pe vremea sovietică – umilinţa, cerşeala şi „liricoidala” necesitate de a îngenunchea în faţa unui „frate mai mare”. Este fenomenală capacitatea de supravieţuire a amărîtului de scriitor moldovean provincial! Este incredibilă rapiditatea lipsită de scrupule cu care se autodefineşte identitar!

Tocmai din cauza acestor „capacităţi”, „scriitorii lui Cimpoi” nu sînt respectaţi realmente de nimeni în România, în primul rînd de intelectuali, iar în al doilea rînd tocmai de cei în a căror slujbă „informativ-culturală” s-au pus. Sigur, unii dintre ei pot veni cu argumente dintre cele mai pretins credibile. Vor spune, vezi Doamne, că sînt primiţi şi respectaţi de către oficialii sau intelectualii de prin toate oraşele României, însă ei confundă respectul cu mila sau dorinţa firească a acelor oameni de a scăpa cît mai repede de ei, indiferent de cît i-ar costa asta.

Acolo, la Bucureşti, lucrurile se văd altfel de cît le place să creadă unor scriitori şi jurnalişti de aici. Ştiu foarte bine, din surse directe, că mulţi factori decizionali din România deja nu mai înţeleg cum este posibil să sponsorizeze la nesfîrşit publicaţiile sau cărţile unor moldoveni din cauza pretinsei lor sărăcii, dar care, în schimb, au vile, apartamente de lux şi conturi babane în bancă. Tot aşa, Bucureştiul începe să se tot sature de minciuna raportării unor tiraje care, natural, ar fi trebuit de mult să le asigure autonomie financiară. Dacă de cele mai multe ori nu se spune totul, asta nu înseamnă că nu se şi ştie adevărul.

Cel mai mare rău pe care îl fac aceşti „elitişti creatori, intelectuali şi scriitori” se adresează tinerilor, mai ales studenţilor sau elevilor cărora unii dintre ei le sînt profesori. Atît sînt de preocupaţi de propriul lor soclu efemer încît nu împărtăşesc ştiinţă de carte discipolilor lor tocmai ca aceştia, ajunşi deja la maturitate, să-i întrebe tot pe ei dacă este corect să scrie „s-au dus” ori „sau dus”. Exemple am cu duiumul, dar nu le ofer dintr-o elementară jenă!

Intelectualii de aici protestează tot timpul „politic”, nu însă şi împotriva autosuficienţei din ei, din breasla lor. Nici nu au cum, iar asta din vulgarul motiv că autorul dă o masă îmbelşugată atunci cînd îşi lansează o tîmpenie de scriitură poetică sau în proză. Aici este la modă poezia, iar asta din simplul motiv că proza presupune o bună cunoaştere a limbii române, ceea ce nu este cazul la mulţi scriitori moldoveni. Cunosc destui scriitori tineri care nu au citit nici măcar pe cei mai importanţi clasici ai literaturii universale.

Bagatelizînd, nu fără motivaţie, putem spune că unii intelectuali moldoveni cu pretenţii elitare chiar au rezistat prin cultură, numai că aici este vorba despre cultura viţei-de-vie! (va urma)