Paradoxul relației dintre politicienii ”stataliști” și votanții lor de nădejde

Autor: Mihai CONȚIU

Pe ce lume trăiesc unii cetățeni ai Statului Republica Moldova? În ce univers identitar își trăiesc ei zilele? Cum își educă ei copiii și care cred că le este rostul în această lume? După 35 de ani de existență a Statului Republica Moldova, 54% dintre locuitorii UTA Găgăuzia se simt în mică măsură sau deloc parte a societății și Statului Republica Moldova.

Această realitate absurdă, ca s-o calific doar astfel, a fost consemnată, săptămîna trecută, într-un studiu sociologic realizat de ATES Research Group în perioada 14–18 Martie 2026, pe un eșantion reprezentativ de 410 respondenți din 20 de localități urbane și rurale, cu o marjă de eroare de ±4,6%. Potrivit datelor expuse în acest studiu, care au fost prezentate de către Asociația Promo-LEX, la Comrat, 37,2% declară că se identifică în mică măsură cu statul moldovean, 16,8% –  deloc și doar 10,3% se simt parte a Republicii Moldova în foarte mare măsură.

În această situație uluitoare, avem de-a face cu o vulnerabilitate teribilă a Statului Republica Moldova, iar aceasta nu a fost creată de către actuala guvernare, veți vedea, ci doar ”lăsată în voia sorții”, ignorată ori necunoscută. Să reținem că aceste date se referă strict la UTA Găgăuzia, însă este ușor de intuit că rezultate aproximative s-ar putea înregistra și în regiunile Taraclia, Bălți, Orhei și cîteva zone de la Nord. Năucitor este faptul că aici vorbim despre cetățeni ai Statului Republica Moldova care, indiferent de greutățile sociale, economice  și politice, se bucură de libertăți democratice care nu pot fi ignorate: liberă circulație în Europa, beneficii sociale, investiționale în infrastructură, în sistemul de Sănătate etc., directe ori indirecte, subvenționate masiv de către Uniunea Europeană și alte Țări occidentale. Indiferent de crizele economice ori politice, este halucinant să constatăm că nu orișicare moldovean, indiferent de origine lui etnică, nu se simte în mică măsură sau deloc parte a societății și Statului Republica Moldova.

Această realitate este cu mult mai cruntă decît poate părea la prima vedere, iar asta în contextul definirii identitare a Statului Republica Moldova, care există, în primul rînd, prin unitatea identitară a tuturor cetățenilor. Paradoxul acestei situații este acela că acești cetățeni ai Statului Republica Moldova, în mod tradițional, în cei 35 de ani de independență, au fost și sunt votanți majoritari de nădejde ai partidelor și liderilor politici care se declară ”stataliști”. Acești ”stataliști”, fie că sunt comuniști, socialiști, Șor, Vlah, Furtună etc., pledează politic pentru independența statală a Țării față de Vest și de Est, chiar dacă se pronunță pentru legături privilegiate cu Federația Rusă, dar nu despre aceasta este vorba, ci despre altceva.

Gravitatea națională a acestei chestiuni derivă din (in)activitățile ”stataliștilor”, despre care voi aminti cîteva care mi se par esențiale. Un exemplu semnificativ: În urmă cu 20 sau 25 de ani, nu-mi mai amintesc bine anul, scriitorul român de origine armeană Varujan Vosganian,  născut la Craiova, președinte al Uniunii Scriitorilor din România, aflat într-o vizită la Uniunea Scriitorilor din Moldova, printre altele, a spus: ”Eu, în  România, spun că sunt cetățean român de origine armeană. Cînd, însă, mă aflu în străinătate, mă declar cetățean român în exclusivitate, nu și armean de origine”.

După cum bine știți, ”stataliștii ” comuniști și socialiști s-au aflat la guvernare și datorită votului masiv acordat de către cei care nu se simt în mică măsură sau deloc parte a societății și Statului Republica Moldova. În acest context, dacă ”statalismul” acestor politicieni a fost și este real, asumat din convingere intimă și ”în contextul statutar patriotic de partid”, nu unul lipsit de absolut orice urmă de onestitate politică și civică, întreb: Ce au făcut ei ca să cultive, civic și politic, o ”conștiință statalistă patriotică” în rîndul colectiv al celor care nu se simt în mică măsură sau deloc parte a societății și Statului Republica Moldova? Nu-i așa că parcă avem de-a face cu lideri politici ”stataliști” care au consolidat, în mod conștient, ”anti-statalismul” colectiv și din UTA Găgăuzia? Dacă acești politicieni ar fi fost onești în raport cu Țara pe care o reprezintă, oare nu cultivarea ”statalismului” la nivel național ar fi trebuit să fie prioritatea lor politică numărul unu? De fapt, cred, ”antistatalismul” s-a născut odată cu independența de Stat a Republicii. Moldova, consolidîndu-se permanent sub umbrele politice favorabile.

Dacă am sau nu dreptate, ”stataliștii” să nu mă judece!