George Washington, preşedintele american care a pierdut o singură dată

George Washington este primul preşedinte al Statelor Unite. Distins comandant militar, dar şi om politic, Washington a fost desemnat, în 1787, preşedinte al Convenţiei Constituţionale, care urma să elaboreze legea fundamentală a Statelor Unite. Croiul funcţiei de preşedinte al Statelor Unite a fost făcut pe măsura lui Washington, astfel că, în 30 aprilie 1789, Colegiul electoral l-a ales în unanimitate pe George Washington preşedinte

George Washington s-a născut pe 22 februarie 1732, în ţinutul Westmoreland din statul Virginia. Căsătoria fratelui său cel mai mare în puternica famailie Fairfax i-a adus tînărului George, protecţia lui Thomas Fairfax, al şaselea Lord Fairfax din Cameron. Astfel, în 1749, la doar 17 ani, Washington a fost numit primul togografist al ţinutului Culpeper County al statului Virginia.

Washington a cîştigat experienţa militară în timpul Războiului de 7 ani (1756-1763)

În 1754, guvernatorul Virginiei, Robert Dinwiddie, îl trimite pe Washington într-o misiune care urma să-i scoată pe francezi din Fort Duquesne. Aceea a fost singura misiune în care Washington a capitulat în faţa unei forţe inamice. Avea să-şi răscumpere greşeala mai tîrziu, în 1758, cînd îi va sili pe francezi să evacueze Fort Duquesne. 1758 va fi ultimul an al carierei militare al lui Washington, care va demisiona din serviciul miliar activ şi va petrece următorii 16 ani ca proprietar de plantaţie şi politician în Virginia. Washington va mai lupta în fruntea armatei pentru cucerirea independenţei începînd cu 1775.

Legile britanice îi deranjau afacerile lui Washington. Primul Congres Continental

Stilul de viaţă trăit de Washington era unul aristocratic, vînătoarea de vulpi fiind activitatea favorită. Ca şi majoritatea proprietarilor de plantaţie din Virginia timpului său, importa mărfuri de lux din Anglia şi plătea pentru ele prin exportul recoltei de tutun. Cheltuielile extravagante precum şi fluctuaţiile pe piaţa tutunului însemna că mulţi proprietari de plantaţie contemporani cu Washington pierdeau bani. (Thomas Jefferson spre exemplu a murit înglodat în datorii.) Washington începe să iasă din datorii prin diversificare. Pe la 1766 schimbase recolta principală a plantaţiei din tutun în grîu, o recoltă care putea fi vîndută în America şi diversificase activităţile prin includerea morăritului, pescuitului, înmulţirea cailor, dărăcitului si ţesutului.

Deşi îşi exprimase opoziţia faţă de Taxa de timbru din 1765, primul impozit direct asupra coloniilor, nu îşi asumă un rol de conducere în mereu crescînda mişcare de rezistenţă din colonii pînă cînd protestele în urma Legilor Townshend emise in 1767 devin larg răspîndite.

În mai 1769, Washington introduce în Parlament o propunere redactată de către prietenul său George Mason care cheamă la boicotul mărfurilor englezeşti dacă legile nu sînt retrase. Parlamentul refuză adoptarea Legilor Towsend în 1770 şi cel puţin pentru Washington criza trecuse.

Totuşi, Washington privea trecerea cu succes prin Parlament a Intolerabilelor Legi în 1774 ca pe o ,,invazie a drepturilor şi privilegiilor noastre''. În iulie 1774 prezidează o şedintă în care sînt adoptate Rezoluţiile Fairfax, care cer printre altele crearea unui Congres Continental. În august, Washington participă la Prima Convenţie a Virginiei, unde este ales ca delegat la Primul Congres Continental.

Războiul de independenţă al SUA

Războiul de independenţă al Statelor Unite ale Americii (1775 - 1783) s-a desfăşurat în partea estică şi nord-estică a teritoriului de azi al Statelor Unite, respectiv în sud-estul Canadei de azi. Conflictul a izbucnit între Regatul Marii Britanii şi revoluţionarii celor treisprezece colonii britanice din America de Nord, care au declarat independenţa acestora formînd entitatea statală numită Statele Unite ale Americii în 1776.

Anterior declanşării războiului propriu-zis, cele 13 colonii au declarat oficialii monarhului britanic personae non grata, au format Cel de-al Doilea Congres Continental (conform originarului, Second Continental Congress), au format o armată, Continental Army, un „embrion“ de marină, Continental Navy, şi, apoi, la 4 iulie 1776, au declarat independenţa celor 13 foste colonii britanice din America de Nord.

Războiul de independenţă a fost culminarea mişcării de emancipare politică a coloniştilor, Revoluţia Americană, prin care puterea britanică a fost răsturnată. După circa trei ani de la începutul conflictelor armate propriu-zise, în 1778, puteri europene majore se alăturaseră coloniştilor împotriva britanicilor, înclinînd ulterior decisiv balanţa în favoarea americanilor. Diferite triburi de nativi americani au luptat de ambele părţi.

În timpul primei părţi a războiului, datorită superiorităţii navale a Marii Britanii, oraşele şi zonele de coastă s-au aflat sub controlul, respectiv sub ocupaţia britanicilor. Totuşi, zonele de interior ale coloniilor, unde trăiau circa 90 % din coloniştii americani, nu se aflau deloc sub control britanic.

După victoria trupelor americane de la Saratoga din 1777, Franţa, avînd ca naţiuni aliate Republica olandeză şi Spania, a intrat în război de partea americanilor. Intrarea Franţei în război s-a dovedit a fi în timp decisivă pentru soarta acestuia întrucît după victoria sa navală de la Chesapeake împotriva flotei britanice a urmat capitularea armatei britanice de la Yorktown din 1781.

Încheierea efectivă a războiului de independenţă al Statelor Unite, deşi după victoria americană de la Yorktown nu au mai urmat alte bătălii, a avut loc la Versailles în decembrie 1783. Tratatul de pace încheiat atunci recunoştea Statele Unite şi suveranitatea acestora între Canada la nord, Florida la sud şi fluviul Mississippi la vest.

Revoluţia americană

După începerea luptelor în aprilie 1775, Washington apare îmbrăcat în uniformă militară la Al doilea Congres Continental semnalînd că el este pregătit de război. Washington avea prestigiul, experienţa militară, carisma şi prestanţa militară, reputaţia de a fi un patriot, era sprijinit de către Sudul Americii în special Virginia. Deşi nu a căutat explicit să ia comanda şi chiar a afirmat că nu este la înălţimea unei astfel de însărcinări, nu avea nici un competitor serios. Congresul creează Armata Continentală pe data de 14 iunie 1775. Propus de către John Adams de Massachusetts, Washington este astfel numit General Maior şi ales de către Congres pentru a fi Comandant Suprem.

Constituţia Statelor Unite

După retragerea din viaţa militară, Washington a fost convins să particip le la convenţia constituţională în Philadelphia, în vara lui 1787, unde a fost ales unanim preşedinte al Convenţiei. Deşi s-a implicat destul de puţin în discuţiile noilor legi, înaltul său prestigiu a menţinut colegialitatea şi a ţinut delegaţii la munca lor.

Funcţia de preşedinte a Statelor Unite, care nu exist pînă atunci, a fost croită pe măsura lui George Washington, îngăduindu-i acesta să definească postul în detaliu odată ales. După convenţie suportul acestuia pentru constituţie i-a convins pe mulţi inclusiv legislativul Virginiei să voteze pentru ratificare, noua constituţie a fost în final ratificată de toate cele 13 state de la acea vreme.

După convenţie suportul acestuia pentru constituţie i-a convins pe mulţi inclusiv legislativul Virginiei să voteze pentru ratificare, noua constituţie a fost în final ratificată de toate cele 13 state de la acea vreme.

Preşedintele George Washington - „Domnul preşedinte" pînă la final

Colegiul electoral l-a ales în unanimitate pe George Washington preşedinte, în 30 aprilie 1789 şi apoi în alegerile din 1792.Washington rămîne pînă azi singurul preşedinte care a luat 100% din voturile electoratului. La inaugurarea sa a insistat să se servească rom de Barbados.

John Adams a fost ales vicepreşedinte. George Washington a depus jurămîntul ca prim preşedinte conform constituţiei Statelor Unite ale Americii în 30 Aprilie, 1789 la Federal Hall în New York cu toate că, la început nu-şi dorea această funcţie.

Primul Congres al Statelor Unite a votat să-i plătească lui Washington un salariu de 25.000 de dolari pe an, o sumă foarte mare pentru 1789. Washington, deja bogat, refuză salariul deoarece preţuia foarte mult imaginea sa ca funcţionar public dezinteresat. La insistenţa Congresului, totuşi, acceptă în cele din urmă plata, pentru a evita un precedent în care postul de preşedinte ar fi perceput ca accesibil numai pentru persoanele bogate care îşi permiteau să servească ţara fără salariu.

Washington a participat cu mare atenţie la pompa şi ceremonia postului, avînd grijă ca titlurile şi vestimentaţia să fie republicane şi nu a imitat niciodată curţile regale europene. Pînă la sfîrşit a preferat apelativul de ,, Domnule Preşedinte" altor denumiri pompoase care i-au fost sugerate.

Washington a servit al doilea termen ca preşedinte, din 1792, fără entuziasm. A refuzat să candideze pentru al treilea, stabilind astfel obiceiul de maximum două termene ca preşedinte care mai tîrziu va deveni lege prin amendamentul 22 la Constituţie.

Discursul de adio al lui George Washington

Discursul lui Washington de rămas bun (pus în circulaţie ca scrisoare publică) a fost unul din cele mai influente declaraţii politice despre valorile politice americane. Schiţat în principal chiar de către Washington, cu ajutorul lui Hamilton, sfătuieşte asupra necesităţii şi importanţei uniunii naţionale, valorii constituţiei şi domniei legii, asupra aspectelor negative ale partidelor politice şi a adevăratelor valori pe care republicanii trebuie să le posede. În timp ce respinge sugestiile că ar trebui să includă că moralitatea necesită ,,o autoritate religioasă divină", el numeşte moralitatea ,,un necesar izvor al guvernării populare".

Washington afirmă că ,,indiferent cît de mult atribuim influenţei unei educaţii rafinate asupra unor minţi de o anumită structură, atît raţiunea cît şi experienţa ne opresc să ne aşteptăm ca morala naţională să triumfe în excluderea principiului religios". Discursul politic public al lui Washington avertizează împotriva influenţei străine în afacerile interne şi asupra amestecului american în afacerile europene. De asemenea avertizează împotriva partizanatului excesiv în politica internă şi apelează la toţi să se situeze deasupra oricărui partizanat şi să servească binele comun.

Washington avertizează împotriva ,,alianţelor permanente cu oricare parte a lumii" afirmînd că Statele Unite trebuie să se concentreze în principal pe interesele americane. El promovează prietenia şi comerţul cu toate naţiunile, dar avertizează împotriva amestecului în războaiele europene şi a intrării în alianţe ,,încurcate" pe termen lung. Discursul său stabileşte rapid standardul valorilor americane cu privire la religie şi la relaţii extern

„Cea mai importantă regulă de conduită pentru noi, în privinţa politicii externe, este extinderea cît mai mare a relaţiilor economice şi întreţinerea unei relaţii politice cît mai sporadice. Faţă de anagajamentele pe care ni le-am luat, acestea trebuie îndeplinite cu bună-credinţă. Dar aici să ne oprim! Europa are un set se interese primare care pentru noi nu înseamnă nimic. Deci, Europa va fi continuu implicată în controverse care sînt străine de interesele noastre. Nu este, deci, înţelept să se ne implicăm în vicisitudinile obişnuite ale politicii europene, ale obişnuitelor sale combinaţii şi animozităţi."

Alina BREBENEL